Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:37 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Vitanidis, nume important în breasla regizorilor, născut la Mangalia

ro

29 Sep, 2023 17:00 1491 Marime text
Foto: wikipedia
  • A debutat ca regizor în cinematografie cu filmul „Băieții noștri”
  • Gheorghe Vitanidis este de două ori câștigător al premiului A.C.I.N. (1973 și 1979), obținând lauri și la festivale internaționale din Franța sau Iran
  • Gheorghe Vitanidis s-a stins din viață pe 25 noiembrie 1994
 
Gheorghe Vitanidis s-a născut la Mangalia, în ziua de 1 octombrie 1929.
 
El a urmat cursurile primare și liceale la Școala Greacă din Constanța.
 
Ulterior, el s-a mutat în București, acolo unde a studiat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie de Film. A absolvit în anul 1953.
 
În anul 1958 a început să colaboreze cu regizorul francez Louis Daquin, Gheorghe Vitanidis fiind asistent de regie. Cei doi s-au ocupat de filmul „Ciulinii Bărăganului”, peliculă selecționată pentru Festivalul de la Cannes.
 
Peste un an a debutat ca regizor în cinematografie cu filmul „Băieții noștri”.
 
A participat la Festivalul de Film Internațional de la Moscova cu filmele „Răutăciosul adolescent” și „Clipa”.
 
A fost membru în juriile unor festivaluri naționale și internaționale susținute în Elveția sau Bulgaria.
 

Între 1961 – 1989, Gheorghe Vitanidis a fost cadru didactic la I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, fiind șeful catedrei de regie film.
 
De asemenea, între 1972 – 1976, el a îndeplinit funcția de membru al Biroului Centrului Internațional al Școlii de Cinematografie și Televiziune.
 
A fost unul dintre fondatorii Asociației Cineaștilor din România, fiind și secretar.
 
El a fost și vicepreședintele Uniunii Elene din România.
 
Gheorghe Vitanidis este de două ori câștigător al premiului A.C.I.N. (1973 și 1979), obținând lauri și la festivale internaționale din Franța sau Iran.

 
Redăm o listă a filmelor regizate de el: „Ciulinii Bărăganului”, „Băieții noștri”, „Post restant”, „Gaudeamus igitur”, „Șeful sectorului suflete”, „Răutăciosul adolescent”, „Facerea lumii”, „Ciprian Porumbescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Muschetarul român”, „Casa de la miezul nopții”, „Clipa”, „Burebista”, „Dragostea și revoluția”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”.
 
Regretatul regizor a realizat și filmele documentare „Zi de sărbătoare” și „La marea sărbătoare”.
 
Gheorghe Vitanidis s-a stins din viață pe 25 noiembrie 1994.
 
Sursă text: dicționar de personalități dobrogene vol. IV
 
Citește și:
#citeșteDobrogea In memoriam Gheorghe Vitanidis, cel mai cunoscut regizor dobrogean
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii