În ajunul Crăciunului, Virgil Coman ar fi împlinit 43 de ani

24 Dec, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5741
Marime text
La ceas tainic, în ajun de mare praznic, gânduri pioase se înalță în amintirea lui Virgil Coman, omul, prietenul, profesionistul... Tomitanii îți simt lipsa, Om bun!
Ajunul Crăciunului este motiv de mare bucurie pentru orice creștin. Bucuria ar fi fost de două ori mai mare și mai intensă în această zi sfântă, a Ajunului, în familia lui Virgil Coman.
43 de ani! Atât ar fi trebuit să împlinească Virgil Coman, regretatul șef al Arhivelor constănțene, în ajunul Crăciunului. Din păcate, inima lui mare, imensă, în care încăpeau familie, prieteni, simple cunoștințe și chiar străini, a încetat să bată în funesta zi de 5 august 2016. O zi îndoliată pentru cultura dintre Dunăre și Marea Neagră, ziua în care Dobrogea a pierdut pe unul dintre cei mai de preț exegeți și ambasadori ai săi, care, cu nețărmurită pasiune, a știut să se aplece, ca nimeni altul, asupra documentelor de arhivă pe care le păstorea, în calitatea sa de șef al Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Constanța. Virgil Coman a trăit printre cărți și documente - cine a intrat în biroul lui de la Arhivele constănțene și nu-și amintește biroul înțesat de documente și hărți așezate într-o dezordine... ordonată?! - și s-a stins în mijlocul cărților, la librăria „Prăvălia cu cărți”, la un eveniment editorial, nu înainte de a-și duce la bun sfârșit misiunea pentru care se afla acolo: prezentarea cărții jurnalistului Cristian Cealera, „La marginea Imperiului - Origini”. Au urmat eforturile disperate ale celor prezenți de a-l resuscita și apoi... tăcerea. Tăcerea și o imensă, insuportabilă durere, pentru familia sa, pentru soția sa și cei doi copii ai lor, pentru toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și s-au bucurat de ajutorul lui.
Coautor și coordonator de numeroase volume dedicate Dobrogei, Virgil Coman și-a dedicat ultimele luni ale scurtei sale vieți lucrării „Aromânii şi meglenoromânii din Banat (1945-1951). Demografie, societate, izvoare”, prima sa carte de autor. Volumul a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Etnologică din București, chiar în ziua morții lui Virgil Coman, însă a fost lansat postum, conform dorinței autorului, la Dudeștii Noi (localitate situată la câțiva kilometri de Timișoara, unde trăiește o importantă comunitate de români balcanici și unde a fost strămutată și mama sa ) și la Cluj-Napoca, în august, iar pe 16 septembrie a fost lansat și la Constanța, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”. Nu este însă ultimul volum pe care va apărea numele lui Virgil Coman, a asigurat prof. univ. dr. Tahsin Gemil, în cadrul evenimentului editorial de la Constanța.
În semn de recunoaștere pentru meritele sale profesionale incontestabile, Virgil Coman a fost declarat post-mortem cetățean de onoare al județului și al municipiului Constanța.

Sursă foto: Ziua de Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Gigi Haleț 24 Dec, 2016 09:06 A lăsat în urma dumnealui multe rezultate bune ale unei munci fără odihnă și mulți prieteni care încă îl mai iubesc.