În Anul Centenarului – O nouă carte-album a profesorului Adrian Ilie „Medgidia, 100 de ani de istorie”

Arătam, în urmă cu un an, la Prefaţa intitulată Slujitor medgidian al lui Clio – la 45 de ani, la volumul Primarii Medgidiei creştini şi musulmani [Cuvânt înainte: Valentin Vrabie Primar al Municipiului Medgidi], Ex Ponto, Constanţa, 2017 /242 pp./., că „profesorul Adrian Ilie şi-a axat preocupările ştiinţifice pe cercetarea privind, cu precădere, istoria oraşului şi arealului Medgidiei, rezultând, până astăzi, o sumă de lucrări bine documentate, bazate mai ales pe cercetarea arhivelor, dar şi pe apelul la mărturii din presa vremii şi la izvoare contemporane de istorie orală.

Prin cele publicate, în volume de sine stătătoare (cum este şi cel de faţă, dedicat edililor medgidioţi şi, în general, administraţiei urbei) – într-o spirală a calităţii tot mai elaborată –, dânsul se constituie, astăzi, în laboriosul istoriograf al Medgidiei, urbea central-dobrogeană având a se mândri cu un relevant pedagog şi om de ştiinţă (este prezent, de-a lungul anilor, şi la numeroase reuniuni ştiinţifice – simpozioane, conferinţe – cu caracter local şi naţional; este membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, membru în comisii de specialitate pe lângă Primăria Medgidia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa)”.

Şi tot acolo, relevam că „Aflat la vârsta deplinei maturităţi – profesorul şi omul Cetăţii, cercetătorul şi omul, tatăl (este părintele lui David Christian, în vârstă de zece ani) Adrian Ilie se conturează drept o personalitate autentică a Medgidiei zilelor noastre şi, nu mai puţin, reprezentativă a generaţiei sale, o voce deja împlinită a istoriografiei dobrogene de azi”.
 
De asemenea, în acelaşi an, consemnam în Postfaţa la Personalităţi marcante ale Medgidiei [Cuvânt înainte: Valentin Vrabie Primar al Municipiului Medgidia], Ex Ponto, Constanţa, 2017, /168 pp./, un fragment din referatul ce recomanda pentru tipărire, în 2012, monografia Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent [Cuvânt înainte: Marian Iordache Primar al Municipiului Medgidia] /274 pp./: „Parcurgând paginile lucrării, potenţialului cititor i se înfăţişează o imagine credibilă, totodată agreabilă prin naturaleţea stilistică a expunerii narative, a evoluţiei istorice a Medgidiei începând cu anul 1918, respectiv din momentul reintegrării Dobrogei în cadrul Statului Român.

Autorul încadrează istoria oraşului ansamblului istoriei regiunii dintre Dunăre şi Mare, a istoriei naţionale în general, subliniind, totodată, anume particularităţi ale urbei – social-economice (existenţa şi funcţiunile panairului, de exemplu, ori caracteristicile structurii etnice a locuitorilor) ori ocupaţionale. Dezvoltarea edilitară – amplificată mai ales în anii postbelici, de după cel de-al Doilea Război Mondial, când are loc şi a adevărată «explozie» industrială –, manifestări ale afirmării actului educativ, ale culturii în general, aspecte ale vieţii cotidiene, foarte utilele şi instructive liste ale edililor oraşului – sunt dimensiuni ilustrate pe larg în lucrare”.

Şi tot acolo, în contextul dat, reiteram că „Profesorul Adrian Ilie este, el însuşi, prin consecvenţa şi pasiunea cu care fixează în scris istoria de ieri şi de astăzi a urbei natale, o astfel de personalitate a Medgidiei de azi”.
 
 Iată că, în timp, intuiţia şi impresiile mele de cititor familiarizat cu studiul şi scrisul istoric, cu stadiul dobrogenisticii istorice din zilele noastre, nu numai că nu s-au înşelat, ci au căpătat noi confirmări. Zilele trecute, într-o atrmosferă colocvial-omagială – suntem, încă!, în Anul Centenarului –, Casa de Cultură „Ioan N. Roman” din Medgidia a fost gazda – afabilă, ca întotdeauna, şi profesionistă – a lansării unui nou „product” marca Adrian Ilie – Medgidia, 100 de ani de istorie (1918-2018). Oameni, locuri, fapte. Trecut şi prezent. Documente şi fotografii (Ex Ponto, Constanţa, 2018) /224 pp./).
 

Autorul îşi previne cititorii, din capul locului, în scurta şi lămuritoarea Introducere, că „lucrarea de faţă se doreşte a fi un demers prin care să fie scoase la iveală noi informaţii despre oraşul Medgidia, bazate pe imagini, unele dintre acestea cunoscute, prin publicarea în alte lucrări dedicate oraşului, altele fiind inedite, aducând o altă imagine asupra aşezării” (p. 15).

În adevăr, celor care au norocul de a intra în posesia somptuosului album, distribuit gratuit (publicat, nota bene, nu cu sprijinul autorităţilor locale sau al unor firme cu capital românesc, ci „cu sprijinul” S.C. Sterk Plast s.r.l., care „doreşte ca prin intermediul acestui album să contribuie la conservarea istoriei oraşului şi totodată să aducă un omagiu comunităţii din Medgidia, în anul Centenar”), sunt introduşi într-o agreabilă incursiune, prin imagini, a evoluţiei Medgidiei în ultima sută de ani.
 
Noul volum – „dedicat împlinirii a 140 de ani de la reveniera Dobrogei în cadrul statului român şi împlinirii a 100 de ani de la desăvîrşirea unităţii naţionale a statului român” – al profesorului Adrian Ilie nu surprinde pe cei avizaţi cu activitatea unuia dintre cei mai prolifici, cum spuneam – din generaţia sa – slujitori ai lui Clio dobrogeni; deja numele său este asociat cu cel de «istoriograf al Medgidiei», dat fiind cărţile pe care le-a scris despre vechea aşezare de pe Valea Carasu.

Pe de altă parte, era de aştepătat ca în Anul Centenarului, profesorul Ilie să-şi onoreze condiţia civică şi ştiinţifică printr-un nou «product» intelectual, adus ofrandă cinstirii memoriei înaintaşilor, oraşului său.

Aşa că, volumul de faţă – conceput sub forma unui elegant album policolor şi bilingv (român-englez, cu rezumate şi în germană, franceză şi turcă) – este o nouă preţioasă cărămidă la edificiul istoriografiei dobrogene şi, mai ales, medgidiote; edificii reprezentative, imagini generale ale urbei, personalităţi şi chipuri necunoscute alcătuiesc o sugestivă sinteză a evoluţiei Medgidiei în ultimul veac.


Sigur, material documentar ilustrativ – mai ales imagini ale oamenilor, după fotografii de familii – rămâne încă a fi încopciat, şi stă în puterea merituosului fiu al Medgiei, ca în anii ce vin să le consemneze în noi apariţii editoriale. În care să se regăsească noi „oameni, locuri şi fapte”, prin documente şi ilustraţii de epocă – testimonii de viaţă şi civilizaţie românească, în context european multietnic şi pluriconfesional, pentru generaţiile de azi şi de mâine ale vechii aşezării medievale Carasu – Medgidia ultimelor 160 de ani.