In memoriam Corneliu Leu Ilustrul scriitor din Medgidia a lăsat în urmă o bogată activitate literară
In memoriam Corneliu Leu: Ilustrul scriitor din Medgidia a lăsat în urmă o bogată activitate literară
09 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1919
Marime text
- În anul 1948 debuta în proză, iar în 1965 publica primul text dramatic. Este vorba despre piesa de teatru „A doua dragoste”, ce a fost jucată pe scena Teatrului Dramatic Constanța
- Corneliu Leu a fost întemeietorul postului de radio estival „Radio Vacanța”, precum și al editurii „Eminescu”
- În anul 1950 a publicat primul volum, „Asiziile și alte povestiri radiofonice”, urmând ca până în 2012 să scoată de sub tipar multe alte creații literare
- Cariera lui a fost recunoscută prin următoarele distincții: premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1977); premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979); premiul interviziunii pentru teatru; om internațional al anului 2000
Corneliu Leu s-a născut în Medgidia, pe data de 21 iulie 1932.
După absolvirea școlii primare, Leu a fost elev al liceului „Mircea cel Bătrân” Constanța, în perioada 1942 – 1950.
Personalitatea dobrogeană s-a înscris la Facultatea de Filosofie, secția Psihologie, Universitatea București, făcând parte din promoția 1952. El este absolvent și al Facultății de Ziaristică – Academia de Științe Sociale „Ștefan Gheorghiu”, pe care a terminat-o în 1965.
De-a lungul carierei, Corneliu Leu a lucrat la: Cuget Liber – redactor (1948 – 1950); Radiodifuziune – redactor (1950 – 1958); revista „Roumanie d`aujourd`hui” - redactor (1958 – 1962); Luceafărul – redactor (1962 – 1965); Editura Eminescu – redactor-șef (1970 – 1971); Consiliul Național al Cinematografiei – director general adjunct (1971); Case de filme 4 – director (1971 – 1979); Contemporanul – redactor șef adjunct (1979). El a mai fost director la Institutul Național de Personalism, pe care l-a înființat în 1998.
În anul 1948 debuta în proză, iar în 1965 publica primul text dramatic. Este vorba despre piesa de teatru „A doua dragoste”, ce a fost jucată pe scena Teatrului Dramatic Constanța.
Corneliu Leu a mai colaborat cu: „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Teatru”, „Astra”, „Tomis”, „Tribuna”, „Viața Românească”, pentru care a scris fragmente de roman, schițe, povestiri, piese de teatru, reportaje, interviuri, scenarii.
Corneliu Leu a fost întemeietorul postului de radio estival „Radio Vacanța”, precum și al editurii „Eminescu”.
Cariera lui a fost recunoscută prin următoarele distincții: premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1977); premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979); premiul interviziunii pentru teatru; om internațional al anului 2000.
Leu a fost membru în Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor din România, Institutul Internațional „Jaques Maritain”, Instituția Internațională pentru coexistență, Observatorul European pentru democrație, Centrul European pentru Pluralism.
În anul 1950 a publicat primul volum, „Asiziile și alte povestiri radiofonice”, urmând ca până în 2012 să scoată de sub tipar multe alte creații literare.
Redăm alte titluri de volume: „Ochiul dracului” – București, ESPLA, 1956; „Vârsta de aur” – București, ESPLA, 1957; „Nopți dobrogene” – București, editura Tineretului, 1958; „Sângele și apa” – București, ESPLA, 1959; „Cu mâinile noastre” – București, editura pentru literatură, 1961; „O familie puternică” – București, editura Tineretului, 1963; „Viitorul al doilea” – București, editura Militară, 1963; „Puterea” – București, editura pentru literatură, 1964; „Viața particulară a lui Constantin Hagiu” – București, editura Tineretului, 1967; „Femeia cu ochi albaștri” – București, editura pentru literatură, 1970; „Femeia fericită” – București, editura Eminescu, 1974; „Această viața sentimentală” – București, editura Cartea Românească, 1976; „Prețul dragostei, al credinței și al urii” – București, editura Eminescu, 1976; „Spionii birocrați” – editura Eminescu, 1996; „Fiii risipitori ai Europei” – editura Realitatea, 1997; „Iarna iubirii” – editura Realitatea, 2001; „Vecinul cel bun” – 2008; „Femeia, fie ea regină...” – 2010; „Biserica din eter” – editura Realitatea, 2012 etc.
Corneliu Leu a murit la data de 9 iunie 2015, când avea 82 de ani.
Sursă text: „Dicționar de personalități dobrogene” volumul 4, de Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timofticiuc
Citește și:
#DobrogeaDigitală In memoriam Corneliu Leu, omul cu vocație de ctitor
Corneliu Leu (1932-2015). Personalitate marcantă a Dobrogei şi a Medgidiei (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii