In memoriam Emanoil Bucuța, scriitor ce a relevat activitatea publicistică din Dobrogea, în contextul revenirii regiunii pe teritoriu românesc

• În anul 1928, Emanoil Bucuța semna un amplu articol referitor la presa dobrogeană, în contextul semicentenarului unirii Dobrogei cu România. Articolul este însemnat în paginile volumului colectiv „Dobrogea 1878 – 1928. Cincizeci de ani de vieață românească”

• Articolul lui Emanoil Bucuța oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității publicistice în provincia dintre Dunăre și mare, în primele decenii de la revenirea la patria-mamă

 
Emanoil Bucuța este originar din Bolintin Deal, județul Giurgiu.
 
S-a născut la data de 27 iunie 1887, în familia lui Ioniță Popescu și al Rebecăi – Elena.
 
Scriitorul se semna folosind numele Bucuța, numele mamei lui înainte de căsătorie.
 
El a făcut școala primară la București, între anii 1894 – 1898, apoi s-a înscris la Liceul „Sf. Sava” din Capitală, pe care l-a absolvit în 1907.
 
Studiile superioare le-a continuat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București. A optat pentru secția de limbă și literatură germană.
 
Absolvea în anul 1911 și apoi pleca în Berlin, pentru încă un an de formare academică.
 
În carieră a început ca ajutor de redactor și apoi redactor – șef la „Monitorul asigurărilor muncitorești”. Ulterior, a mai deținut funcțiile: șef de studii la Casa Centrală a Asigurărilor Muncitorești, redactor în cadrul Institutului Social Român, redactor la „Arhiva pentru știință și reformă socială”, director în Ministerul Muncii, director de volume la Fundația Culturală „Principele Carol”, director la departamentul Educația Poporului din Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, director la Casa Școalelor, secretar în Ministerul Cultelor și Artelor, profesor la Școala Superioară de Asistență Socială și Publicitate.
 

În anul 1928 devenea membru al Societății Scriitorilor Români, iar în 1941 era desemnat membru corespondent al Academiei Române.
 
El a debutat în literatură în 1903. Atunci, schița „Lunaticii” era publicată în „Universul ilustrat”. A mai fost prezent în redacțiile: „Antialcoolul” (1910), „Ideea europeană” (1919), „Gândirea” (1921), „Graiul românesc” – redactor-șef (1927 – 1929).
 
A mai colaborat cu versuri, proză, articole, eseuri și traduceri pentru: „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Boabe de grâu”, „Vremea”, „Adeverăul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”.
 
În anul 1928, Emanoil Bucuța semna un amplu articol referitor la presa dobrogeană, în contextul semicentenarului unirii Dobrogei cu România. Articolul este însemnat în paginile volumului colectiv „Dobrogea 1878 – 1928. Cincizeci de ani de vieață românească”. Emanoil Bucuța se numără printre alte nume de seamă din cultura românească ce au contribuit la apariția volumului, precum: Constantin Brătescu, Nicolae Iorga, Ioan N. Roman, Constantin Moisil, sau Simion Mehedinți.

Articolul lui Emanoil Bucuța oferă o perspectivă de ansamblu asupra activității publicistice în provincia dintre Dunăre și mare, în primele decenii de la revenirea la patria-mamă.

 
Redăm un fragment din articol:
 

„Periodicele de astăzi ale Dobrogei sunt în număr de 40. Cifra poate fi sporită sau micșorată cu câteva unități, gazete sau reviste încetate în cursul anului, care nu se dau bătute și reapar pe negândite, la răstimpuri, în afara de orice prevedere. Cele mai multe sunt in Constanța, dar nu așa de multe ca Bazargicul să nu vie numai decât în al doilea rând, 15 față de 9. Dacă întâiul oraș al Dobrogei are trei ziare zilnice, cu un tiraj care împreună trebuie să se apropie de 15.000 de foi, al doilea oraș are și el unul, în limba bulgara. Revista Constanței începe să iasă la date care nu se mai cunosc dinainte: e vorba de «Analele Dobrogei»; sufletul ei, in tot cazul, ca și litera cu care se tipărește, sunt in fundul Bucovinei; «Pole», revista bulgara de literatură și cultură a Bazargicului, cu colaborări locale, dar și de peste graniță, e pe piață aproape la timp în fiecare lună. Tulcea a rămas îndărăt cu 7 publicații și Silistra cu 6.

Din aceste 6 publicații una e însă turcească, «Tuna», alta e româno-bulgară, «Zorile», politică culturală țărănistă, și a treia «Nov Glas», bulgară, în veșnică ofensivă bilunară. […] Bulgarii mai scoteau în limba lor și o revistă umoristică, «Cioroveica» întâiu, pe urma «Nova Cioroveica», încetată se pare deocamdată, dar care n are de ce să nu reapară cu un nou calificativ. Un ziar care apără interesele coloniștilor macedoneni e «Silistra» bilunară. Turcii mai au un ziar «România» la Bazargic, iar Albanezii «Albania Nouă» la Constanța, în al nouălea an și cu o pagină franceză și trei albaneze. Populațiile de altă limbă ale Dobrogei pot să comunice cu ai lor și să-și spuie păsurile în chiar această limbă. 

Așa se alege din pusderia publicațiilor, cele mai multe efemere, imagina presei dobrogene, în trecut și în acest an al cincantenarului. Avânt și sbucium au fost mult, cum multe au fost scopurile de o zi și frământările mărunte. Cele câteva idei și interese statornice au găsit însă totdeauna glas și uneori condeie înzestrate. Năvălită, ca în toate orașele țării, de ziarele de mare tiraj din București, până într’atât că într’un chioșc de desfacere sau pe un perete de afișe la Constanța nu le întâlnești decât pe acestea, fără urmă de cele locale, presa din Dobrogea a știut să-și păstreze o înfățișare aparte. Cine o răsfoește încet și se oprește interesat la probleme, nu se poate să nu câștige convingerea unei îndelungi și dârze silințe. Ea are ceva din locurile, pline de neastâmpăr și ele, unde se desvoltă, acum câștigate de o strălucită civilizație pustiului, și acum căzute iară în paragină.”

 
Amintim de următoarele volume ce au văzut lumina tiparului datorită condeiului lui Emanoil Bucuța: „Florile inimei” – București, 1920; „Românii dintre Vidin și Timoc” – București, 1923; „Legătura roșie” – București, 1925; „Biblioteci și publicații muncitorești” – București, 1926; „Fuga lui Șefki” – București, 1927; „Crescătorul de șoimi” – București, 1928; „Maica Domnului de la Mare” – București, 1930; „Balcic” – Craiova, 1931; „Biblioteca satului” – București, 1936; „Pietre de vad” – București, 1937; „Duiliu Zamfirescu și Titu Maiorescu în scrisori” – București, 1937; „Capra neagră” – București, 1938; „Sufletul de la granițe” – București, 1940; „Basmele crivățului” – București, 1943 etc.
 
Emanoil Bucuța a decedat în data de 7 octombrie 1946.
 
Sursă text: „Dicționar de personalități dobrogene”, vol. IV
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală Emanoil Bucuța, despre presa dobrogeană de la început de secol XX

#DobrogeaDigitală Emanoil Bucuța, harnic bibliograf al presei dobrogene

#citeşteDobrogea 132 de ani de la naşterea scriitorului Emanoil Bucuţa, „un mare militant neguvernamental“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa