In Memoriam Emil Brumaru (1939-2019). Moartea „îngerului-poet“ sau serenitatea în faţa morţii

O veste tristă a făcut ieri, de Boboteaza 2019, înconjurul reţelelor de socializare... Poeziile creatorului nonconformist, rebel, dar şi boem Emil Brumaru au circulat ieri In Memoriam, ca un ultim rămas-bun pentru cel care a părăsit această lume la vârsta de 80 de ani. Într-o himerică viziune, „fanii” şi-l imaginează zâmbind de undeva de acolo... ca de o şotie aruncată într-un vers de final.
 
În anul 2016, cu prilejul lansării volumului „Amintiri din rai” la Târgul de carte „Gaudeamus“, poetul mărturisea: „Mie mi-e foarte greu să scriu o poezie serioasă de la un capăt la altul. Am o meteahnă ca măcar ultimului rând să-i dau o tentă ironică sau plină de umor. Adică bine-bine, murim-murim, dar nici chiar să fim pătrunşi profund tot timpul că murim. Ceea ce, să fim serioşi, se cam întâmplă. Da, există două alternative: ori râzi în faţa morţii, ceea ce ştiu eu dacă e posibil... nu prea cred, ori eşti speriat, înfricoşat, şi se pare că totul este inutil, devii indiferent, nu te mai interesează nimic...”.
 
Iar ieri, prietenul său prof. univ. dr. Bogdan Creţu (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi) avea să transmită pe Facebook, un mediu în care poetul Emil Brumaru a fost extrem de activ: „Sunt năuc! Ce pot să spun? Emil Brumaru s-a dus să îşi trăiască amintirile din rai! E una dintre marile şanse ale vieţii mele prietenia cu el şi îi mulţumesc pentru ea! Mi-a spus, de curând, într-una din călătoriile noastre, cam aşa: «Bă, ştii, eu mă tem să nu mor inconştient, să nu mor în somn...». Şi eu, nătâng, încercând să atenuez mărturia, l-am întrebat direct: «Dar cum vreţi să muriţi?». «Păi asta-i, că nu vreau să mor», mi-a răspuns imediat. «Cum adică, băi, să nu mai poţi citi, să nu mai poţi scrie, să nu te mai uiţi după femei... Asta nu pot eu să înţeleg!». Şi nici eu, acum! Unii oameni nu au nici o legătură cu moartea, nici când mor!”.
 

Manuscris semnat Emil Brumaru, la biblioteca din Constanţa

 
„O, Leonid Dimov, e seară / Şi trec femei cu trupuri lungi / Ca nişte viespii uriaşe / Pe care nu poţi să le-alungi / Cu mîna leneşă din minte, / Femei cu sîni licenţioşi / Umflaţi de-un înger pneumatic / Pîn’ la delir în pluşuri roş, / Femei ce ne-ar lăsa-n burice, / Plutind pe pîntec, să murim / Fără speranţe, fără apă, / Cum pe corăbii Gordon Pym / Halucinînd vechi etichete / Pe butoiaşele cu spirt. / O, Leonid Dimov, e seară / Şi eu beau singur într-un birt”.
 

 
Această poezie, în manuscris, a fost expusă la sediul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” din Constanţa, în anul 2016, în cadrul unei prezentări dedicate Zilei Internaţionale a Poeziei (21 martie).
 
Pe site-ul www.mala-hierba.com, Ionel Alexe, bibliotecar, publică un articol datat 4 martie 2016, în care am găsit următoarele informaţii legate de acest manuscris. Poezia „Scrisoare” a fost scrisă de autor cu stiloul încărcat cu cerneală neagră, pe o filă velină de format A4 şi culoare albă (acum uşor îngălbenită). Este semnată, dar nu este datată; păstrată în condiţii foarte bune. Manuscrisul a fost donat Bibliotecii Judeţene Constanţa în anul 1975 de către conducerea revistei „Tomis”. Putem bănui că poezia a fost trimisă de Emil Brumaru, spre publicare, revistei de cultură constănţene, cel mai probabil la rugămintea redacţiei. Putem estima momentul expedierii ei către Constanţa. Poezia a fost inclusă de poetul ieşean în volumul „Ruina unui samovar” (1983, Cartea Românească), cu menţiunea anului scrierii ei: 1968. Prin urmare, poezia nu putea ajunge în redacţia „Tomisului” decât în perioada ’68 - ’75.
 
Poezia nu a apărut în paginile „Tomisului”.

Motivele? Nu putem face decât presupuneri. O paranteză: numărul din iunie 1971 al revistei conţine o altă poezie a lui Emil Brumaru: „Cântec naiv”. (Nota bene: Brumaru a pus titlul „Cântec naiv” la mai bine de douăzeci de poeme diferite.) Există şi o versiune mai lungă a poeziei „Scrisoare”, publicată în 1998, în volumul „Dintr-o scorbură de morcov” (editura Nemira), versiune intitulată „Epistolă reîntregită”. În întâmpinarea volumului de debut al poetului ieşean, criticul literar Ion Negoiţescu nota într-o cronică apărută chiar în paginile revistei „Tomis” („Debutul unui poet”, octombrie 1970): „La Începutul lui Emil Brumaru au prezidat, ca la orice destin ales, ursitoarele: melcul, mătasa, piersica, porţelanul chinezesc, lapţii, jobenul, îngerii nenumăraţi cu strai de fluturi, de dulap, de dulceţuri, de franjuri, de coapse…”.
 

Despre Emil Brumaru

 
Emil Brumaru s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1939, în localitatea Bahmutea din Basarabia. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi. După absolvire, a fost medic, timp de 12 ani, în localitatea Dolhasca din judeţul Suceava. În anul 1975 a renunţat brusc şi definitiv la medicină, s-a stabilit la Iaşi şi a devenit scriitor cu normă întreagă. A debutat editorial în 1970, cu „Versuri”, la editura Albatros.
 
A publicat: Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cântece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar (1983, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), Dintr-o scorbură de morcov (1998),Poeme alese. 1959-1998 (2003), Fluturii din pandişpan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Opera poetică (3 volume, 2005), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005), Cântece de adolescent (2007), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (2008), Versuri (2010), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei… (2012), Intelectuali la cratiţă (volum colectiv, 2012), Rezervaţia de îngeri (2013) şi Sfâşiat de umbra unui înger (2013).
 
La Editura Polirom a mai publicat volumele Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Basmul Prinţesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Opere III. Cerşetorul de cafea (2012; 2014 în colecţia „Eseuri & confesiuni”), Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2014) şi Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2014).
 
Dintre multele premii primite de Emil Brumaru de-a lungul anilor, menţionăm: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (1970), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001), Premiul de Excelenţă al Festivalului „George Bacovia” (2005).

 
S-a spus despre Emil Brumaru că a reciclat banalul şi prozaicul, transformându-le într-o adevărată artă poetică. Dar iată ce afirma Andrei Pleşu: „S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om. Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gândeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Versurile lui Emil Brumaru îmi dau, întotdeauna, o tonică certitudine: certitudinea că trupul, cu splendorile şi mizeriile lui, e făcut, împreună cu lumea însăşi, să fie salvat prin frumuseţe; cu alte cuvinte, că trupul e îngăduit, mai mult decât credem, de oştirile cereşti. Nu ştiu dacă Emil Brumaru va ajunge în Rai, dar sunt sigur că i se va da voie să contemple, ca expert, voluptăţile lui, fie şi privind pe gaura cheii…“.
 
Sursa text: www.mala-hierba.com/emil-brumaru-manuscris-expus-la-biblioteca-judeteana-i-n-roman-constanta/
Sursa foto: Facebook Emil Brumaru
 
Citeşte şi:
 
Doliu în lumea scriitorilor. Un celebru poet s-a stins din viaţă