In memoriam Mircea Țuglea, profesor, critic literar și scriitor - „A fost cel care a adus plăcerea de a citi“
In memoriam: Mircea Țuglea, profesor, critic literar și scriitor - „A fost cel care a adus plăcerea de a citi“
19 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5159
Marime text
- La trei ani de la tragica dispariție, colegii lui își amintesc cu drag de „cel care a adus plăcerea de a citi, Mircea Țuglea“, în cuvintele prof. dr. Vasile Nicoară, directorul CNMB.
S-a născut pe 14 aprilie 1974 în Tecuci și a dispărut fulgerător în valurile Mării Negre pe 19 august 2017 în Constanța, marea cerundu-și încă o dată tributul.
La trei ani de la tragica dispariție colegii lui își amintesc cu drag de „cel care a adus plăcerea de a citi, Mircea Țuglea“, în cuvintele prof. dr. Vasile Nicoară, directorul CNMB.
Profesorul și-a început studiile la Liceul „George Călinescu“ din Constanța. În cadrul școlii a început să scrie în revista școlară Pai.
În 1996 absolvă Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța. Aici participă activ la Cenaclul de Marți, coordonat de profesorul Marin Mincu, care mai târziu îl va ajuta să devină bursier Herder la Universitatea din Viena (1996-1998). După moartea lui Marin Mincu, coordonarea cenaclului va fi preluată de Țuglea.
După revenirea din Viena, obține un post la Liceul „Mircea cel Bătrăn“. Aici face multe demersuri în domeniul literar. Preia coordonarea revistei școlare „Zări Albastre“ căreia îi va aduce o notă de modernism prin schimbarea numelui în „Zări Alb Astre“. Elevii îl admiră considerându-l un model.
Prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“, cel care i-a fost coleg regretatului profesor, ne-a transmis:
„Mircea Țuglea a fost un tânăr de excepție cu o pregătire culturală, literară, pedagogică extraordinară. Chiar a obținut una din cele mai importane burse, Herber din cadrul Universității din Viena, o distincție importantă.
Am ținut să îl avem la catedra de limba română din Colegiu, făcând multe demersuri în acest sens. În cadrul CNMB s-a bucurat de o largă apreciere, atât din partea colegilor profesori cât și din partea elevilor. A fost cel care a adus plăcerea de a citi, care a introdus abordarea analitică și critică a lecturii elevilor din liceu.
Disparția sa este o pierdere imensă pentru cultura românească.“
În paralel cu profesatul, în 1999, înființează Asociația Arte&Litere ASLT și revista virtuală cu același nume. Prin asociație întemeiază și biblioteca e-books Virtualia.
La un an după ce renunță la catedră, în 2007 devine doctor în litere al Universității din București cu o teză consacrată lui Paul Celan. Mai târziu lucrarea va fi referința cărții „Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului“.
Continuă să-l studieze pe Paul Celan, cu ajutorul unei burse oferite de Academia Română. După doi ani de cercetare, în 2013, publică volumul „Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană“.
De-a lungul carierei sale a colaborat cu mai multe reviste printre care: Convorbiri literare, Viața Românească, Vatra, Paradigma, Contemporanul, Tomis, Poesis.
A fost onorat cu premiile Premiul Festivalului Poesis pentru debutul editorial cu volumul Proezia, în anul 1996, Premiul pentru proză Quintessenz, (Grenzüberschreitung / Trecerea frontierei), acordat de Fundația Alfred Toepfer din Hamburg, Viena, 2006, Premiul pentru critică literară acordat de Revista TOMIS din Constanța, Colocviile Tomitane, 2007.
Sursă foto: Facebook Mircea Țuglea
Citește și:
Mircea Țuglea ar fi împlinit, astăzi, 44 de ani!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii