In memoriam Paul Barbăneagră, regizorul din Tulcea, cu activitate desfășurată în Franța
In memoriam: Paul Barbăneagră, regizorul din Tulcea, cu activitate desfășurată în Franța
12 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1717
Marime text
- Din cauza factorului politic, Paul Barbăneagră și-a întrerupt cursurile de istorie și medicină. Astfel, s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția „Regie de film”
- În anul 1964, cu ocazia participării la Festivalul Internațional al Filmului de la Tours, Franța, Paul Barbăneagră a rămas definitiv în „Hexagon”, cerând azil politic
- Paul Barbăneagră a decedat într-o zi de 13 octombrie 2009, la Paris
Paul Barbăneagră s-a născut în anul 1929, în data de 11 februarie. Este originar din comuna Isaccea, județul Tulcea. A fost fiul comerciantului Costachi Barbăneagră.
La Tulcea, viitorul regizor și-a desăvârșit studiile gimnaziale. Ulterior, s-a mutat la Galați pentru a urma liceul de cultură generală „Vasile Alecsandri”.
Din cauza factorului politic, Paul Barbăneagră și-a întrerupt cursurile de istorie și medicină. Astfel, s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția „Regie de film”. Paul Barbăneagră I.A.T.C. în anul 1957.
După terminarea acesotr studii, tulceanul și-a derulat activitatea la studioul „Alexandru Sahia” din București. A realizat peste 100 de filme documentare cu tematici culturale și turistice.
În anul 1964, cu ocazia participării la Festivalul Internațional al Filmului de la Tours, Franța, Paul Barbăneagră a rămas definitiv în „Hexagon”, cerând azil politic.
El a colaborat între anii 1967 – 1971 cu Institutul de Filosofie și Estetică al CNRS (Paris), și între 1970 – 1971 a lucrat la Centrul de Cercetări al Televiziunii Franceze.
După anul 1970, regizorul s-a dedicat realizării de filme și seriale cu problematică mitic – religioasă, mai întâi sub genericul „Du Tourisme au Pelerinage”, apoi „Architecture et Geographie Sacree”.
În cadrul „Noii Antropologii” a realizat 12 filme, în perioada 1976 – 1984, pentru Canalul 3 al Televiziunii Franceze. Filmele au fost difuzate în peste 20 de țări, printre care și România, după 1990.
Alte realizări regizorale ale lui Paul Barbăneagră au fost: „Chateaubriand, deslușitor al istoriei”, „Zamfir sau rugăciunea sunetului”, „Reîntoarcerea în România”, „Tonitza”, „Festivalul Enescu”, „Unirea face puterea”, „Album de pictură contemporană românească”.
De-a lungul timpului, tulceanul a obținut: Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia (1964); Premiul Criticii Internaționale (1964); „Le Grand Prix de Scenario” (1976); „Le Grand Prix de la Qualite de l`image” (1980); Marea Medalie a Analizei Arhitecturale (1989) – decernat de către Academia de Arhitectură Franceză; Marele Premiu al audiovizualului pentru întreaga sa activitate (1990).
Ca afilieri, Paul Barbăneagră a fost membru al comitetului de conducere al „Centrului European de Artă Sacră” (1978 – 1982) și al Academiei de Artă Tehnică Cinematografică din Franța (1984 – 2008).
Paul Barbăneagră a decedat într-o zi de 13 octombrie 2009, la Paris.
Sursă text: dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
Citește și:
#citeşteDobrogea In Memoriam Paul Barbăneagră, cineast de origine dobrogeană, la 90 de ani de la naştere
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii