In memoriam Un an fără scriitoarea Mihaela Burlacu...
In memoriam: Un an fără scriitoarea Mihaela Burlacu...
17 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3800
Marime text



Autoare a şase volume (romane şi proză scrisă), Mihaela Burlacu a încetat din viaţă în apartamentul său din Constanţa, în zorii zilei de 17 august. Pe 5 octombrie ar fi împlinit 48 de ani.
Nimic nu părea să anunţe această veste care i-a luat prin surprindere pe cei care au cunoscut-o. Moartea sa a survenit în urma unui tromboembolism pulmonar masiv bilateral, care reprezintă a doua cauză de moarte subită după cea de origine cardiacă. Cu doar patru zile înainte, pe 13 august, Mihaela Burlacu îşi prezentase, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Târgului de carte „Gaudeamus - Litoral“, ultimul volum, „Cerul meu arcturian“, care văzuse lumina tiparului în mai 2016, la editura Helis din Slobozia.
Mihaela Burlacu se născuse pe 5 octombrie 1968, la Tulcea. Absolvise unul dintre liceele prestigioase din localitatea natală, „Spiru Haret“, profilul matematică-fizică, iar ulterior devenise licenţiată a Academiei de Studii Economice Bucureşti (1993). Era economist de profesie, contabil autorizat şi expert evaluator. Lucra la Direcţia pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
Era membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, şi a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada, din 18 mai 2009. Desfăşura o bogată activitate în cadrul Clubului Artelor „Solteris“ din Mangalia, condus de prietena sa, poeta Emilia Dabu.
Îşi pusese semnătura pe volumele „Te iubesc e prea puţin“ (2005), „Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi“ (2007), „Decalogul tăcerilor albastre“ (2008), „O vară de necuprins“ (2010), „Simfonie pentru ciulini“ (2012) şi „Cerul meu arcturian“ (2016). Cartea de proză scurtă „Te iubesc e prea puţin“ a fost distinsă cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea.
Scriitoarea a fost înmormântată la Cimitirul Municipal.
Sursă foto: Facebook - Mihaela Burlacu
Citeşte şi:
Cultura constănţeană, în doliu. Prozatoarea Mihaela Burlacu a trecut în nefiinţă. Avea doar 47 de ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii