Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
În urmă cu 29 de ani, se stingea din viață Jean Ionescu, cel care a fost sinonim cu Teatrul Dramatic Constanța timp de peste trei decenii
În urmă cu 29 de ani, se stingea din viață Jean Ionescu, cel care a fost sinonim cu Teatrul Dramatic Constanța
2156
Marime text
- A fost membru fondator (1958-1969) și apoi director al Teatrului Dramatic Constanța (1972-1984)
- În anul 1967 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
De profesie actor, Jean Ionescu s-a născut la data de 9 iunie 1928, în Constanța.
A fost fiul lui Gheorghe și al Ecaterinei Ionescu.
În anul 1948 absolvea Liceul Economic de băieți din Constanța.
În carieră, a jucat pe scena Teatrului „Filimon Sârbu” din Constanța (1951) și a Teatrului Dramatic Constanța, unde a petrecut nu mai puțin de 37 de ani.
A fost membru fondator (1958-1969) și apoi director al Teatrului Dramatic Constanța (1972-1984).
În perioada 1969-1972, Jean Ionescu a fost director al Agenției Artistice a Litoralului (ARIA).
În anul 1967 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Iată câteva din rolurile interpretate de actor de-a lungul carierei: Tache Farfuridi („O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale), Mitică Ionescu („Mielul turbat” de Aurel Baranga), Octavian Cezar („Ovidius” de Grigore Sălceanu), Andrei Prozorov („Trei surori” de A.P. Cehov), Tudor Lupșa („Fiicele” de Sidonia Drăgușanu), Mihai („Este vinovată Corina?” de Laurențiu Fulga), Petre Carp („Hyperion” de Alexandru Kirițescu), Pedagogul („Medeea” de Euripide), Mircea Aldea („Gaițele” de Alexandru Kirițescu), Baronul („Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux), Ștefan Nemțeanu („Tatăl nostru uneori” de Eugen Lumezianu), Galeriu Pop („Autobiografie” de Horia Lovinescu), Dacian („Capul de rățoi” de George Ciprian), Tudor („Jolly Joker” de Tudor Popescu), Tiresias („Oedip” scenariu V. Cojocaru, după Sofocle și Eschil) etc.
Descrierea actorului a fost făcută de către Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian în volumul „Thalia Ex-Ponto. La cumpăna dintre ani”.
„Jean Ionescu era un autodidact. Aș putea spune că de atunci, din adolescență și până la pensionare, nu l-am văzut niciodată fără o carte în mână. A fost un om auster, cu foarte multă personalitate, cu tact și cu răbdare, ceea ce i-a atras respectul tuturor, în teatru și în afara lui. Avea un glas generos și catifelat de bas, cum de puține ori am auzit, glas pe care nu-l ridica niciodată. Plutea într-un nor de fum de țigară, obicei de care nu s-a lăsat nici după interdicția dictată de medic, ca urmare a unei grave maladii de cord.
A fost, ca om, ca actor și ca director, foarte respectat, nu numai de către cei pe care îi conducea, ci și de către cei «de sus», pe care reușea fără prea multă vorbărie să-i țină la distanță. Totuși, în 1984, o tovarășă isterică de la nu știu ce comitet l-a poftit să-și dea demisia pentru că ar fi programat tendențios în zilele de 23-28 ianuarie niște titluri, existente de altfel, cu toate aprobările, în repertoriul curent. Spunându-i fără nici un ocol că ceea ce insinuează este o aberație, și-a dat totuși demisia care, evident, i-a fost rapid aprobată.”
Jean Ionescu a fost căsătorit cu Vița Ionescu, actriță la secția de estradă a Teatrului Dramatic Constanța.
Jean Ionescu s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, la Constanța, pe 16 ianuarie 1994.
Cu ocazia evenimentului „Etniile împreună pentru Dobrogea”, ce simboliza 140 de ani de la revenirea Dobrogei pe pământ românesc, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat post-mortem, în calitate de organizator, distincția „Meritul Dobrogean”, însoțită de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”. Acestea au fost primite de fiica sa, Mădălina Ciobanu.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
_thumb2.jpg)
