Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Îngerul copiilor” s-a născut la Constanța. 93 de ani de la venirea pe lume a lui Alexandru Pesamosca

ro

14 Mar, 2023 00:00 2965 Marime text

  • A profesat timp de aproape trei decenii la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

  • A operat și în străinătate, în țări precum: China, Franța, Italia, Republica Moldova etc.

  • El a murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani


Alexandru Pesamosca, supranumit și „îngerul copiilor”, s-a născut la Constanța, în data de 14 martie 1930.

Și-a dedicat viața chirurgiei pediatrice, el realizând aproximativ 45.000 de operații, prin care a salvat de la infirmitate pe viață sau chiar de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de ceilalți medici.

Alexandru Pesamosca a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” în orașul natal, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală din București. Studiile superioare le-a finalizat în anul 1954.

Proaspăt absolvent, a fost repartizat la Niculești-Jianu (actualmente Dudești, Brăila), unde a profesat în perioada 1954 – 1957. Ulterior, acesta a fost transferat, în calitate de chirurg pediatru, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, unde petrecut 27 de ani (1957 – 1984). Avea să treacă pe urmă la Spitalul „Budimex”, cunoscut acum ca Spitalul „Marie Curie”. Aici a realizat, potrivit propriilor declarații aproape 45.000 de operații.

Medicul a operat și în străinătate, în țări precum: China, Franța, Italia, Republica Moldova etc. Astfel, numele său a căpătat o conotație importantă peste hotare, în ciuda regimului totalitar de atunci.

După ce a rămas văduv, în anul 1999, Alexandru Pesamosca a locuit într-o cămăruță a Spitalului „Marie Sklodovska-Curie”.

Când a încetat să mai opereze, Alexandru Pesamosca i-a ghidat pe mai tinerii medici chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.


El a fost și ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie.

De asemenea, a fost președintele Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.

Alexandru Pesamosca a fost internat la Spitalul Floreasca din capitală, în vara anului 2011, din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. El a murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.

A fost îngropat la Biserica Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, pe care a întemeiat-o.

Alexandru Pesamosca se numără printre marile nume din istoria chirurgiei românești, rezolvând un uriaș număr de cazuri în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic), inclusiv în domeniul malformațiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformației, cazurile operate de el fiind rezolvate definitiv, fără sechele.


Spitalul „Marie Curie” din București l-a omagiat în septembrie 2014, prin inaugurarea bustului din fața clădirii.


Citește și:

#citeșteDobrogea 88 de ani de la nașterea celui supranumit „îngerul copiilor“ - Alexandru Pesamosca

Un omagiu, doar prin vorbe Strada Alexandru Pesamosca din Constanţa există doar pe Google Maps. În realitate, vechea denumire a rămas pe plăcuţe (galerie foto)

Nouă ani de la moartea lui „Tata Pesi”. Prestigiosul medic pediatru Alexandru Pesamosca s-a stins la 1 septembrie 2011
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii