Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 08 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Insufletirea orasului

ro

27 Jul, 2002 00:00 1008 Marime text

Apropo de arta ambientala

De cand e lumea, artele se caznesc sa iasa in lume, incearca sa evadeze din muzee, din biblioteci, din coliviile mintii, pentru a navali in orase, pe strazi, trotuare si parcuri * Prezenta lor ar putea fi asemanata cu aparitia unor farfurii si tacamuri pe masa celor care-au uitat sa manance: nu-i vor hrani, dar le-ar putea aminti ca le este foame * Avem, deja, o zona de reflectie superioara: recent, in Portul Tomis, s-a deschis expozitia de arta ambientala ARTuborg 2002 * ParteR, celula de creatie din cadrul ASALT, are un proiect de arta ambientala "sezoniera", care ar putea fi dus la capat in iarna aceasta: in luna decembrie, stalpii de iluminat de pe o strada oarecare ar urma sa fie vopsiti in roz si alb, cu dungi spiralate, astfel incat sa semene, de la distanta, cu niste acadele

Edilii unei metropole canadiene se gandisera ca ar fi cazul sa "incalzeasca" putin orasul. N-a fost nevoie sa monteze calorifere pe strazi pentru ca nu era vorba de o problema care putea fi masurata cu termometrul, ci de o tema mult mai complicata, legata de constatarea ca spatiul acela de sticla, beton si asfalt pe care-l umpleau milioane de suflete parea, totusi, neinsufletit. Paradoxal, dar cu cat o comunitate este mai mare, cu atat mediul pe care ea il compune pare mai inuman. Strazile sunt tot mai lungi si mai late, puhoaiele de masini par ca-s gata sa se reverse peste trotuare, zgarie-norii ajung sa zgarie soarele iar oamenii, desi se calca-n picioare, par mult mai mici si mai instrainati unii de altii: intre ei se casca enorme distante psihice pe care pare ca nu le mai poate umple nimic. Pentru remedierea acestei probleme, autoritatile locale canadiene au organizat un concurs de creatie ambientala. Surprinzator, din multitudinea de proiecte prezentate a fost ales cel mai riscant. Artistul se gandise sa "populeze" orasul cu vaci "nebune". Evident, n-au fost aduse cornute vii. Autorul a realizat niste "reproduceri" in marime naturala, pe care le-a colorat extrem de bizar, decupand, astfel, foarte bine "personalitatea" fiecarei bovine: vedeai o vaca roz, cu buline, asteptand cuminte la semafor, alta, acoperita de texte, ca un ziar ambulant, "traversa" o alee de parc, una, portocalie, era varata cu jumatatea din fata intr-un gard viu, alta era dungata ca o zebra, alta era patata ca un leopard, etc. Nu-mi e greu sa-mi imaginez tambalaul pe care l-a provocat in anumite medii zarghita idee, care trebuie sa fi costat si o gramada de parale. Insa, desi nimeni n-ar fi crezut, odata aclimatizate-n metropola, simpaticele noastre vacute si-au suflecat copitutele si-au reusit sa incalzeasca nivelul zero al metropolei. Am vazut o suma de fotografii in care oamenii care se nimerisera in cadru pe langa cate-o vacuta nebuna, zambeau. Pana la urma, asta e una din cele mai tari teme de creatie ambientala: cum sa-l faci pe omul dintr-un oras sa zambeasca? Cum sa-l scoti din rutina, din cenusiu, din obligatoriu, din norma, din cusca, din trebuie, din imediat? Poate tocmai de-aceea, odata cu dezvoltarea metropolelor, creste spectaculos si numarul carciumilor, al cazinourilor, al uzinelor de iluzii, al traficantilor de droguri, adevarate mutatii genetice ale oraselor bolnave, determinate de inepuizabila foame de evaziune a speciei noastre. E deplasat sa spunem ca implementarea unor vaci in oras ar putea rezolva toate problemele psihice ale comunitatii. Prezenta lor pe strazi si alei ar putea fi asemanata cu aparitia unor farfurii si tacamuri pe masa unui om care-a uitat sa manance: nu-l vor hrani, dar i-ar putea aminti ca ii este foame.

De la pitici la robotei de gradina

Cu stangaciile de rigoare, comunitatea noastra asimileaza, in salturi, pulsatiile lumilor inconjuratoare. De multe ori se intampla sa fie vorba doar de-un transfer de forme: am vazut la altii, hai, ca putem sa facem si noi. Iar de vazut se intampla sa "vedem" doar ce stiam deja, pentru ca "a observa" inseamna, adesea, "a recunoaste": cea mai buna pilda despre ce-am inteles noi din arta ambientala e invazia de pitici de gradina care, in anul acesta, au ajuns sa populeze si cele mai nenorocite crasme de cartier. Aceasta virulenta cu care se desfasoara transferul de kitsch de la "case mai mari" e posibila tocmai prin faptul ca proprietarii carciumioarelor noastre cu iz de pub-uri n-au reusit sa "vada" la altii decat ce cunosteau deja de acasa. Alteori intelegem corect diagnosticul, dar prescriem aiurea retetele. Faleza din Galati este plina de sculpturi enorme, de fier, rezultate in urma taberelor anuale de sculptura - organizate pe nasalia unui combinat siderurgic. Desi "diagnosticul" este corect iar faleza se dovedi a fi locatia care avea cea mai mare nevoie sa fie incalzita (traditionalul loc de promenada al galatenilor fiind, prin fluxul sau natural, si o excelenta expozitie permanenta de sculptura), enormitatile de metal care-au ajuns sa o impopotoneze sunt deplorabile. De multe ori stau si ma mir cum de atatea minti luminate cad in capcana tautologicului: o locatie care e inecata-n beton, care-i strangulata de prea multe fiare, ar trebui sa fie "mantuita" cu alte tone de fier si beton? Cum sa insufletesti o comunitate inecata in propriile sale abstractiuni? Ridicand, alaturi, ceva si mai rece, si mai abstract, si mai egoist, mai ingust ori mai arogant? Ceva similar s-a intamplat si la noi, pe cand ne-asteptam ca proiectul "HAR" sa provoace cine stie ce incalzire globala peste cvartalele constantene. Si-am ajuns sa ne minunam cum de-au putut sa treaca proiecte atat de anoste - si inca lansate cu mare tam-tam, de parca statuile lui Michelangelo ar fi devenit, pe langa ele, niste bibelouri. Ceva mai bine se prezinta sculpturile amplasate in zona fostului hotel Continental, doar ca, desi diagnosticul a fost corect iar lucrarile, individual, se prezinta bine, ansamblul e tot o varza. Relatia dintre lucrari este cacofonica iar grupul lor, raportat la vastitatea din jur, da o combinatie obositoare. Fiecare piesa ar fi avut nevoie, in mod normal, de-un loc ales cu multa atentie pentru a fi pusa in valoare.

Orasul de acadele

Dar cum, vorba romanului, cand nu poate fi mai rau, se cheama ca lucrurile incep sa mearga spre bine, avem, deja, o zona de reflectie superioara: recent, in Portul Tomis, s-a deschis expozitia de arta ambientala, ARTuborg 2002. Impresioneaza, prin dimensiune, fieratania intitulata "Fiinte", a lui Marius Leonte, cel care a coordonat si echipa de 7 artisti implicata-n proiect: un fel de peste compus din petice de metal sudate, inconjurat, la baza, de-un soi de oua de fier sau, ca sa mentinem topica, niste boabe de "icre". Si mai interesanta e compozitia "Stup" a lui Maxim Dumitrian, o cosmelie albastra, ca o racheta facuta, parca, de puii lui Moromete, din nuiele-mpletite si-acoperite cu maclavais. Din varf coboara, glumet si misterios ca o invitatie-n prag de seara, un soi de furtun sau de ombilic. Si, in fine, poate cea care reuseste sa se apropie cel mai mult de caldura pe care-o asteapta de la arta ambientala metropolele alienate, "Cupa lui Ovidiu", semnata de Mircea Roman. Intr-adevar, un soi de cupa enorma, intinsa la pamant, mai bine zis sprijinita de el cu o muchie: vizitatorii pot sa intre in ea, urcand cateva trepte pana la fundul "paharului". Chiar dragut. Aflata la a doua editie, initiativa organizatorului (URBB) dovedeste ca si la noi s-ar putea crapa nitel geamul spre indrazneli demne de-o foame adevarata. ParteR, celula de creatie din cadrul Asociatiei ASALT, are un proiect de arta ambientala "sezoniera", care ar putea fi dus la capat in iarna aceasta: in luna decembrie, stalpii de iluminat de pe o strada oarecare ar urma sa fie vopsiti in roz si alb, cu dungi spiralate, astfel incat sa semene, de la distanta, cu niste acadele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii