Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invitatie la exercitii intelectuale, pe tema vinovatiei islamismului

ro

22 Feb, 2008 00:00 1539 Marime text
1203627168.jpg

Manifestarea nu si-a propus sa fie exaltarea vreunui model, ci s-a situat in sfera schimburilor de idei

In Aula Magna a Universitatii Ovidius Constanta a avut loc, miercuri, dezbaterea publica "Este islamismul vinovat?". Manifestarea a fost prilejuita de lansarea numarului 2 al revistei Foreign Policy Romania, care are pe coperta un titlu incitativ: "O lume fara islam". Dezbaterea a fost sustinuta de analistul politic Emil Hurezeanu si de Alexandru Balasescu, doctor in antropologie si specialist in relatiile islamului cu modernitatea. Moderator a fost Ovidiu Nahoi, redactor sef al FP Romania. La intalnire au fost prezenti studenti, profesori universitari, membri ai comunitatii islamice, reprezentanti ai cultelor - arhimandritul Vlad Maxim, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Tomisului, muftiul Iusuf Muurat, seful Cultului Musulman din Romania, dar si prefectul Constantei, Danut Culetu, si rectorul Universitatii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupina. Desi se anuntase ca la discutii vor lua parte toti membrii Consiliului Editorial al FP Romania - Andrei Plesu, Mihai Razvan Ungureanu, Petre Roman, Magdalena Boiangiu si Adrian Severin -, interventiile au fost facute doar de catre profesorul Vasile Puscas. Subiect de mare actualitate, islamismul - tema dezbaterii - a starnit, in randul celor prezenti, discutii referitoare la modelul de convietuire romanesc, in general, si dobrogean, in particular.

Politica si religia: un mariaj nefericit

Dupa o prezentare a tipologiei democratiei, ca un preambul al dezbaterii, discutia moderata de Ovidiu Nahoi s-a mutat spre religie si civilizatie ca suporturi pentru conflicte. Au fost aduse in discutie "modelele" francez si britanic, in ceea ce priveste problema de a-l recepta pe celalalt din perspectiva prin care civilizatia defineste imigrantul drept un intrus. Un subiect deloc de neglijat, care a suscitat interes, a fost si cel referitor la impactul mass-media in portretizarea islamismului. Simbolurile religioase - crucea crestina, afisata ostentativ, versus valul islamic - au fost un alt subiect care a starnit curiozitatea. In discutia Europa - Lumea Musulmana, analistul politic Emil Hurezeanu a precizat ca identitatea de sine a Europei a fost consolidata de existenta unei alte culturi si civilizatii la granitele Europei timp de sute de ani. Participantii la dezbatere au adus in discutie si modelul romanesc, care, in opinia lor, ar trebui sa fie importat de catre Uniunea Europeana. Intalnirea de la Constanta si-a propus, asa cum a specificat Alexandru Balasescu, sa aduca in prim plan "mariajul" nefericit dintre politica si religie. Evenimentul care a fost gazduit de Universitatea Ovidius este primul dintr-o actiune care se va desfasura in mediul universitar romanesc. Scopul acestuia este acela de a-i invita pe tineri sa dezbata si sa inteleaga evenimentele internationale, prin invitatii la dialog cu expertii in domeniu.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii