Ioan Gh. Botez, profesorul universitar care a sfârșit ca deținut politic, în colonia penitenciară de la Capul Midia

 
Ioan Gh. Botez a venit pe lume la data de 5 martie 1892, în Chișcăreni, un sat din comuna Șipote, județul Iași.
 
Fiul învățătorului Gheorghe Botez a urmat studiile secundare la Liceul Internat din Iași, luându-și diploma de bacalaureat în 1912.
 
Ulterior, Ioan Gh. Botez a studiat la Facultatea de Științe a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În anul 1916 a devenit licențiat în științe naturale.
 
Timp de șase ani (1921 – 1926), Ioan Gh. Botez s-a pregătit pentru doctorat sub îndrumarea lui R. Anthony de la Școala de Antropologie din Paris. Teza sa de doctorat a fost recompensată cu premiul Broca al Societății de Antropologie din Paris, acordat în anul 1926.
 
În prima zi a anului 1926, el a fost numit conferențiar suplinitor la cursul de paleontologie umană a Facultății de Științe din Iași. În anul 1930, la această instituție a fost creată catedra de paleontologie și antropologie. Inițial, Botez a fost numit profesor suplinitor, iar apoi a devenit primul profesor titular al catedrei. În 1938 a fost desființată, ceea ce a însemnat că personalul a fost transferat la catedra de morfologie animală. Peste alți doi ani, Ioan Gh. Botez se regăsea în conducerea Stațiunii zoologice marine Regele Ferdinand de la Agigea, unde a asigurat cu succes studierea biologiei marine a Mării Negre.
 
Profesorul și cercetătorul a fost implicat și în politică, fiind membru în Partidul Național Țărănesc, președinte al organizației din Iași, membru al Delegației permanente a partidului și deputat de Iași.
 
El făcea parte din grupul de intelectuali ieșeni, format în majoritate de membrii partidului, care în timpul Războiului a cultivat în opinia publică ieșeană încrederea în prăbușirea regimului totalitar din Germania și în viitorul României.
 

În toamna anului 1946, Ioan Gh. Botez a desfășurat o intensă activitate politică, mai cu seamă pe la sate, încercând să contribuie la salvarea țării de pericolul comunist. La alegerile din 19 noiembrie 1946 a figurat pe lista Partidului Național Țărănesc pentru alegerile parlamentare.
 
Din anul 1948, viața lui Ioan Gh. Botez a început să devină un calvar, vechiul regim contribuind la acest aspect. Mai întâi, a fost adoptată o nouă lege a învățământului care excludea toate cadrele didactice necolaboraționiste, reorganizând atât învățământul mediu, cât și cel superior, după modelul sovietic. De asemenea, au fost desființate toate vechile institute de cercetări, înlocuite cu altele noi, sub patronajul Academiei R.P.R. După aplicarea acestor măsuri, profesorului i s-a mai interzis să predea la catedră.
 
El a continuat să fie hăituit de comuniști, fiind supus unei înscenări pentru găsirea unui motiv de detenție. Era acuzat că a ajutat cu bani un grup anticomunist. A rămas arestat un an și jumătate, far fără a fi judecat și condamnat. A fost prima dintr-un lung șir de perioade în care Ioan Gh. Botez a fost închis în diferite închisori și lagăre.
 
În anul 1952, autoritățile comuniste l-au arestat din nou și l-au trimis la lagărul de muncă forțată și de exterminare de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Aici a fost introdus în brigada formată din foști membri ai comitetelor județene ale PNȚ și PNL.
 
Înhămat la munci grele în condiții inumane, Ioan Gh. Botez a decedat pe 23 ianuarie 1953, în colonia penitenciară de la Capul Midia.

 
Citește și:
Ștefan Hălălău Viața militarului ce a fost închis în lagărul „Peninsula”