Istoria Dobrogei in imagini, la Callatis
Istoria Dobrogei in imagini, la Callatis
31 Oct, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1423
Marime text
Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia, in colaborare cu Muzeul Militar National-filiala Constanta, verniseaza astazi, de la ora 09.00 expozitia temporara "Eroi la tarmul Marii Negre".
Manifestarea este prilejuita de Ziua Internationala a Marii Negre, sarbatorita in fiecare an la 31 octombrie, dar se leaga si de contextul sarbatoririi, anului viitor a 130 de ani de la revenirea Dobrogei in granitele ei firesti. Potrivit drd. Sorin Marcel Colesniuc, cercetator stiintific la Muzeul de Arheologie Callatis, istoria celor aproape 130 de ani, de cand Dobrogea a fost reintegrata Romaniei nu este nicaieri prezentata la Mangalia, iar organizarea expozitiei incearca sa suplineasca, intr-o mica masura, tocmai aceasta lacuna din istoria moderna si contemporana a orasului. "Eroi la tarmul Marii Negre" consta in prezentarea de imagini ale militarilor romani, inclusiv a celor dobrogeni, care au luptat chiar cu pretul vietii pentru apararea tarii, dar si imagini cu armamentul si tehnica de lupta utilizate de ostasii romani in campaniile militare. In deschiderea vernisajului, drd. Sorin Marcel Colesniuc, va vorbi despre importanta Zilei Internationale a Marii Negre si va mentiona evenimentele politice si militare mai importante din Antichitate si pana in zilele noastre, din zona tarmului dobrogean al Marii Negre. Dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar National filiala Constanta, va prezenta imaginile expuse si va aminti eroii dobrogeni care au participat la operatiile militare in care Romania a fost implicata intre anii 1878 - 2007. Din cele mai vechi timpuri, Marea Neagra a reprezentat una dintre cele mai importante cai de legatura intre locuitorii tinutului Dobrogei de astazi si civilizatiile din jurul Marii Negre si ale Marii Mediterane. Intemeierea cetatilor grecesti: Histria, Tomis si Callatis, in secolele VII-VI i.Hr, a dus la accelerarea procesului de dezvoltare sociala, economica si culturala a locuitorilor de aici. In sec I i Hr, Imperiul Roman cucerea regiunea dintre Dunare si Mare. Mai tarziu, in Evul Mediu, au ajuns in aceasta zona, pe calea apei, negustorii genovezi si venetieni, dupa care Dobrogea a intrat sub stapanirea Imperiului Otoman. Razboiul ruso-turc din anii 1877-1878, la care a participat si Romania pentru castigarea independentei, a avut ca rezultat realipirea Dobrogei la patria-mama.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii