Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jean Ionescu, cel mai longeviv director al Teatrului Dramatic

ro

15 Jan, 2008 20:00 3288 Marime text
1200432255.jpg

De la trecerea in nefiinta a omului de teatru Jean Ionescu se implinesc, maine, 15 ani. Nascut pe 9 iunie 1928 la Constanta, membru fondator al Teatrului Dramatic Constanta si actor, intre anii 1951-1987 acesta a condus destinele institutiei, intre 1957-1969 si 1972-1984, fiind directorul cu cel mai lung mandat.

Intre cele doua directorate, timp de trei ani, acesta a exercitat functia de director al Agentiei artistice a litoralului, fapt ce l-a pus in legatura cu toti marii actori si regizori ai tarii care l-au respectat pentru bunul simt si politetea la care niciodata nu a renuntat. Multi dintre acestia i-au acceptat invitatia de a colabora cu teatrul constantean. Sub directoratul sau au fost initiate si organizate Festivalul Seri de Teatru Antic, prima si alte cateva editii ale Festivalului Saptamana Teatrelor de papusi. Preocupat de soarta teatrului pe care il conducea, Jean Ionescu a fost totdeauna deschis initiativelor si propunerilor care veneau din partea colectivului si care erau menite sa propulseze institutia pe care o conducea. "As putea spune ca teatrul a ajuns printre primele din tara la ora cand era director. Si acest lucru se datora in buna masura si autoritatii cu care acredita initiativele" a declarat Anaid Tavitian, secretar literar al teatrului constantean.

Roluri de neuitat

Jean Ionescu a creat peste 70 de roluri in piese din dramaturgia romaneasca si universala. Este vorba despre roluri de drama, de comedie, in teatru istoric, teatru antic, in spectacole regizate de catre Nicolae Kiritescu, Ion Diacu, Carpinisanu, Ion Drugan, Ion Sahighian, Petru Mihail, Val Mugur, Constantin Dinischiotu, N Al Toscani, Marietta Sadova. La aceste nume de se mai adauga cele ale lui Mihai Dimiu, Ion Maximilian, Laurentiu Azimioara, Silviu Purcarete, Dominic Dembinski sau Andrei Mihalache. In amintirea spectatorilor au ramas roluri precum Banul Miked alaturi de George Vraca, in rolul titular, la premiera "Vlaicu Voda" din anul 1960. "Rar, rarisim cred ca se mai pot intalni pe scena doua asemenea voci si inca, pe un text de Alexandru Davila", a spus Anaid Tavitian, secretarul artistic al Teatrului. Un alt rol memorabil este cel al lui Octavian August din piesa "Ovidius" de George Salceanu care a avut premiera in 1957, an din care Jean Ionescu a devenit pentru o lunga perioada director al Teatrului. De neuitat raman si rolul batranului Chris din "Anna Christie" de O'Neill, rolul titular din "Platon Krecet" sau Henri de Saint Jean din "Paharul cu apa" de Eugen Scribe. Actorul Jean Ionescu a dat viata unui foarte cald mos Cadir in "Take, Ianke si Cadir" de Victor Ion Popa si a realizat cu mare seductie intelectuala un filosof , Blanda, din "Scaunul" de Tudor Popescu, personaj care il evoca pe Blaga. Omul care si-a dedicat viata teatrului, Anaid Tavitian, isi aminteste de Jean Ionescu ca fiind un om auster, cu foarte multa personalitate, cu tact si rabdare, ceea ce i-a atras respectul tuturor, in teatru si in afara lui. Actorul si directorul reusea sa impuna prin felul foarte politicos de a fi, prin temeinica cunoastere a activitatii tuturor compartimentelor din teatru: artistic, tehnic-administrativ-economic, gratie serioaselor studii economice. Deosebit de sugestiva pentru personalitatea lui Jean Ionescu este evocarea pe care i-a face secretarul literar, Anaid Tavitian: "Mi-l amintesc plutind intr-un nor de fum, fiindca fuma foarte mult. Avea un ras discret. Era un cititor pasionat. Avea intotdeauna o tinuta impecabila, eleganta. Era inzestrat de natura cu aplomb si o retinere grava cu care se apropia de orice tip de relatie. Daca cineva gresea, te privea patrunzator pe sub ramele ochelarilor fumurii, fara sa ridice privirea. Glasul iti aducea la cunostinta sanctiunea. A fost un actor si director foarte respectat".

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Roman Ioan 01 Jun, 2016 16:44 Am stat pe aceeași stradă cu Jean Ionescu, pe ”Romana”, undeva în spatele bisericii ”Sfântul Gheorghe”. În adolescență am fost prieten cu fratele lui, Pompiliu, cu care am niște fotografii pe care le mai păstrez și acum. A fost unul dintre primii actori ai Teatrului din Constanța și cred că a debutat în piesa ”Un inspector de poliție” jucată pe scena vechiului teatru Elpis, de pe strada Karatzali.