La „Iorghiana 148“ Au fost acordate premiile „Gheorghe Dumitrașcu“ și „Virgil Coman“ pe anul 2018 (galerie foto+document)
La „Iorghiana 148“: Au fost acordate premiile „Gheorghe Dumitrașcu“ și „Virgil Coman“ pe anul 2018
16 Jun, 2019 20:46
ZIUA de Constanta
5428
Marime text
Pe data de 17 iunie (pe stil nou; 5 iunie 1871 - pe stil vechi) se împlinesc 148 de ani de la nașterea marelui istoric și cărturar Nicolae Iorga, sărbătorit în cadrul Simpozionului „Iorghiana 148“, eveniment ce a avut loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța. Cu acest prilej, au fost anunțate și premiile Filialei, instituite în memoria fostului președinte, respectiv vicepreședinte ai Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România.
Premiul „Gheorghe Dumitrașcu” pe anul 2018 i-a revenit lui Ștefan Aftodor, pentru monografia Gropeni - istoria modernă a unui sat de pe baltă (1828-1918). Destinul unei mici comunități în cadrul istoriei naționale, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2018, 272 pp.; il., facs., tab.; lui Stelian Marinescu, Biancăi Ibadula, Lucreției Claudia Portase, Nicoletei Benchea, lui Mihai Paris, pentru albumul documentar 100 de ani de tradiție și performanță în educație 1919-2019. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, Editura Celebris, Constanța, 2018, 150 pp.; il.; și Tudorei Manuela Anghel (Gafița), pentru monografia Ion (Jean) Dinu - personalitate marcantă a zonei Adamclisi (prima jumătate a secolului al XX-lea). [Prefață: Prof. univ. dr. Dumitrașcu Gheorghe], Editura Tiparg, Pitești, 2018, 152 pp.; il.
Premiul „Virgil Coman” pe anul 2018 i-a fost acordat lui Marin Voicu, pentru lucrarea Sacrificiu și supraviețuire. Armata Română în Cotul Donului și Stepa Calmucă 1942-1943. [Cuvânt înainte: Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea], Editura Ex Ponto, Constanța, 2018, 276 pp.; și lui Robert Stănciugel, pentru volumul documentar Prizonier în țara mea. [Această carte-document este un interviu cu Cristea Sandu Timoc, metamorfozat într-o adevărată poveste de viață], Editura Etnologică, București, 2018, 368 pp.; il., facs.
În cadrul prezentării, președintele Filialei a reiterat motivațiile care au stat la desemnarea autorilor - subsumați dobrogenisticii sau românilor de pretutindeni, absolvenți ai facultății de profil din cadrul Universității „Ovidius” (foști studenți ai profesorului Gheorghe Dumitrașcu sau colegi ai lui Virgil Coman) - și semnificația titlurilor respective în selectarea lor. Astfel, „Ștefan Aftodor este absolvent al Facultății de Istorie de la UOC, actualmente profesor la Brăila, doctor în Istorie; profesorii Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris sunt autorii unei somptuos album documentar aniversativ - coordonat de profesoara Portase, absolventă, alături de profesorul Paris, a UOC - al Colegiului Național „Mihai Eminescu”; profesoara Tudora Manuela Anghel (Gafița) aduce un omagiu profesorului său Gheorghe Dumitrașcu prin publicarea lucrării de licență, cu tematică dobrogeană, căreia acesta i-a fost îndrumător; ofițerul în rezervă Marin Voicu, doctor în Istorie, a fost de și el student al profesorului Dumitrașcu; Robert Stănciugel, de asemenea rezervist și doctor în Istorie, bun prieten cu Virgil Coman, autor al unei solide «cărți-document» despre românii timoceni prin intermediul «povestirii», documentate, a vieții unui simbol nonagenar al acestor năpăstuiți români transdunăreni”.
În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza diplomele decernate cu prilejul Simpozionului „Iorghiana 148“
Sursa foto: Prof. Stoica Lascu

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii