La mulți ani, Doina Postolache, suceveana care a revoluționat Biblioteca Județeană Tulcea
La mulți ani, Doina Postolache, suceveana care a revoluționat Biblioteca Județeană Tulcea
04 Jul, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1926
Marime text
- Azi, Doina Postolache împlinește 69 de ani
- În 1989 ajungea pe meleagurile Dobrogei, mai precis la Tulcea și devenea directoarea Bibliotecii Județene „Panait Cerna”
- Ea a modernizat și dezvoltat activitatea Bibliotecii Județene prin înființarea de secții și servicii noi adaptate cerințelor socioprofesionale tot mai complexe, odată cu îmbogățirea și diversificarea colecțiilor, fiind permanent preocupată de constituirea colecțiilor de carte în limbă străină, periodice externe, documente electronice, fotografii și filme documentare, documente de arhivă sau colecții particulare
- Este autoarea monografiei „Istria și tradiția lecturii publice”, volum apărut la Biblioteca Județeană Tulcea
Doina Postolache este originară din Suceava, venind pe lume la data de 4 iulie 1954.
A urmat Liceul Național „Mihail Sadoveanu” din Iași, în perioada 1961 – 1973. A rămas la Iași, unde s-a înscris la Universitatea „Al. I. Cuza”, fiind student al Facultății de Filologie, secția Franceză – Română. A absolvit în anul 1977.
A devenit profesoară și a predat limba franceză, aceasta fiind profesia ei de bază, după cum menționează Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea.
Gradul definitiv în învățământ l-a obținut în anul 1980.
Nouă ani mai târziu, Doina Postolache ajungea pe meleagurile Dobrogei, mai precis la Tulcea și devenea directoarea Bibliotecii Județene „Panait Cerna”. A avut două mandate în această funcție. Primul s-a derulat în intervalul iunie – decembrie 1989 și al doilea a început în iunie 1994 și s-a încheiat în septembrie 2008, când a demisionat.
Ea a modernizat și dezvoltat activitatea Bibliotecii Județene prin înființarea de secții și servicii noi adaptate cerințelor socioprofesionale tot mai complexe, odată cu îmbogățirea și diversificarea colecțiilor, fiind permanent preocupată de constituirea colecțiilor de carte în limbă străină, periodice externe, documente electronice, fotografii și filme documentare, documente de arhivă sau colecții particulare. A înființat: secția de carte în limbi străine (1990); centrul metodic și de informare comunitară (1998); serviciul pentru nevăzători (1999); serviciul de documentare europeană (1998) etc.
În urma cuprinderii instituției în anul 2007 în cadrul Programului Global Libraries, Postolache a întocmit și coordonat proiectul „Centrul de acces gratuit la Internet și de instruire – INFOnet”, inaugurat în 2008.
Ea este fondatoarea buletinului de cultură și informare al Bibliotecii Județene „Lectura” (1995).
În anul 1999, odată cu elaborarea „Strategiei de modernizare și dezvoltare pe termen mediu lung a Bibliotecii Județene Panait Cerna”, Doina Postolache a inițiat planul de cercetare și promovare a patrimoniului cultural local.
În 2009, a realizat din proprie inițiativă, ca autodidact, pagina de internet a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea.
Atrasă de istoria Dobrogei, ea a desfășurat o laborioasă activitate de cercetare a colecțiilor de arhivă și a promovat în cadrul publicisticii informații și referințe legate de județul Tulcea, punând accent pe istoria lăcașurilor de cult.
Doina Postolache a inițiat și realizat expoziții de fotografii – document precum: „Locul pe care calci este pământ sfânt...” (2002, Biblioteca Județeană) și „Din trecutul bisericilor ortodoxe tulcene” (2004).
A debutat publicistic în anul 1990, la ziarul „Dimineața”, cu articolul „Libertatea de expresie și libertatea presei”.
Ea a publicat peste 100 de articole în revistele și buletinele de cultură precum: „Cuvânt bun”, „Steaua Dobrogei”, „Panait Cerna”, „TARFALI”, „Lumină pentru toți”, „Acum”, „Delta” sau „Lumină din lumină”.
Doina Postolache a urmat un curs postuniversitar în bazele biblioteconomiei (1994), un curs de perfecționare în Management-ul de bibliotecă (1996) și programul de pregătire specializată în management-ul cultural (2000).
Este autoarea monografiei „Istria și tradiția lecturii publice”, volum apărut la Biblioteca Județeană Tulcea.
Citește și:
Cetățean de onoare al Constanței și figură emblematică a Bibliotecii Județene. Liliana Lazia, 12 ani de la trecerea în neființă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii