Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:25 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Muzeul de Artă Populară Constanța Grupul folcloric „Le trou normand” din Franța, în tur ghidat

ro

10 Aug, 2024 17:47 1126 Marime text

Sursa foto: Facebook/ Muzeul de Artă Populară Constanța




 
  • La  Muzeul de Artă Populară Constanța, grupul folcloric „Le trou normand” din Franța a vizitat incinta instituției, într-un tur ghidat.
 
Grupul folcloric „Le trou normand” din Franța a vizitat Muzeul de Artă Populară Constanța. Însoțiți de constănțeanca Tatiana Mironov, care a asigurat comunicarea cu partenerii români, cei 21 de membri ai grupului, cu vârste cuprinse între 12 și 75 de ani, au trecut pragul muzeului descoperind în acest fel arta tradițională românească, potrivit unui anunț pe Facebook al muzeului.
 
„După turul ghidat aceștia au luat parte la o demonstrație de lucru la roata olarului, unde sub îndrumarea meșterului popular Adriana (Nana) Bledea din Baia Mare au învățat să modeleze lutul. De asemenea, oaspeții francezi au participat și la un atelier de crestături în lemn, susținut de psihologul Mihnea Moldoveanu în cadrul proiectului „Împreună pentru tradiții”, realizat de Muzeul de Artă Populară Constanța în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța”, spun reprezentanții muzeului.
 
La final, francezii de la „Le trou normand”, care au ca pasiune dansul, transmis din generație în generație ca o prețioasă moștenire de familie, au prezentat în fața muzeului un program de dansuri tradiționale specifice Normandiei, spre încântarea trecătorilor din zona peninsulară.
 
 
 

 
Citește și
Meșteșugari din Bistrița Năsăud prezenți la „Meșteșuguri tradiționale - utilitar și decorativ”, de la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii