Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansare de carte Cerasela Dobrinescu - „Ruşii lipoveni din Dobrogea - istorie şi tradiţii specifice (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - 2011)” (document)

ro

15 Feb, 2020 00:00 6696 Marime text

Duminică, 16 februarie, începând cu ora 13.30, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa va avea loc prezentarea cărţii „Ruşii lipoveni din Dobrogea - istorie şi tradiţii specifice (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – 2011)”, autor Cerasela Dobrinescu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară Constanţa (CV în secţiunea Documente).


Cartea apărută la sfârşitul anului 2019, la Editura “C.R.L.R.”, a fost finanţată integral de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România şi a fost lansată pe 22 noiembrie 2019 la Târgul de carte GAUDEAMUS din Bucureşti.


Lucrarea reprezintă teza de doctorat pe care autoarea a susţinut-o la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, în anul 2016, avându-l drept coordonator ştiinţific pe prof.univ.dr. Valentin Ciorbea. Cartea prezintă aspectele legate de ruşii lipoveni din această provincie istorică, din perspectiva istorico-etnografică, iar în paginile sale se regăsesc atât ruşii lipoveni din judeţul Constanţa, cât şi cei din judeţul Tulcea, rezultând o imagine de ansamblu a acestei minorităţi, care se întâlneşte într-un procent foarte mare în arealul geografic dobrogean.


Abordarea temei a fost realizată pe două paliere, istoric și din perspectiva cercetării etnografice efectuate în teren, în localitatea Ghindăreşti, rezultatul fiind o analiză cuprinzătoare a evoluţiei rușilor lipoveni din Dobrogea, de la așezarea lor în regiune, până la recensământul din anul 2011.


Indubitabil, cititorii interesaţi de istoria ruşilor lipoveni din Dobrogea îşi vor regăsi pagini din istoria şi civilizaţia acestei etnii, realizate pe parcursul celor aproape 300 de ani de prezenţă în străvechea provincie românească dintre Dunăre şi Marea Neagră. Cartea Ceraselei Dobrinescu este o mărturie convingătoare, solid argumentată, că ruşii lipoveni din Dobrogea au înscris în zona culturii româneşti realizări unice, bogate şi valoroase”, a declarat prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.
Evenimentul de la Constanţa este organizat de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Constanţa, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Despre carte vor vorbi: acad. Sabina Ispas, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Alexandr Varona, istoric, Silviu Feodor, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România şi coordonator al Editurii “C.R.L.R.”, precum şi autoarea, Cerasela Dobrinescu.



Cu prilejul acestui eveniment, la sediul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa va fi vernisată şi o expoziţie de fotografie despre ruşii lipoveni din Dobrogea. Evenimentul se va încheia cu un scurt program cultural-artistic susţinut de membrii Comunităţii Ruşilor Lipoveni din localitatea Ghindăreşti, judeţul Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii