Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansare de carte Doina Păuleanu - „Peninsula misterioasă. Incursiune în istoriile Constanţei“

ro

18 Nov, 2019 00:00 4054 Marime text

Mâine, Muzeul de Artă din Constanța va găzdui, începând cu ora 14, o nouă întâlnire de ținută elitistă, prilejuită de lansarea unei excepționale lucrări semnate dr. Doina Păuleanu - „Peninsula misterioasă. Incursiune în istoriile Constanţei“.


Directorul Muzeului de Artă din Constanța, a atins demult standardele de excelență ale domeniului în care lucrează, fapt recunoscut la nivel național, și răsplătit, în anul 2016, la Gala „Oamenii Timpului”, eveniment aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și organizat de Revista Timpul (fondată în anul 1876). Dar și la nivel județean, prin acordarea, la începutul acestui an, a titlului de Cetățean de Onoare al județului Constanța.


La evenimentul de marți, 19 noiembrie, vor participa redactorul-șef al Editurii Monitorul Oficial – Anca Ivașcu și prof. univ. dr. Ioan Opriș.


Citește și:

Apariţii editoriale de excepţie la malul mării Doina Păuleanu propune o „Incursiune în istoriile Constanţei“ prin intermediul unui fabulos volum - „Peninsula misterioasă“

Exercițiu de admirație. La mulți ani, Doina Păuleanu!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii