Legătura mai puţin cunoscută dintre Stela Popescu şi Constanţa. Aici a trăit un mare regizor, tatăl fiicei sale adoptive

Frumoasă, impetuoasă, cu atitudine, cu un talent răvăşitor, deşi a nu a intrat din prima la Actorie, cu o bună dispoziţie molipsitoare, Stela Popescu s-a mutat într-o... stea, pe 22/23 noiembrie 2017, în urma unui accident vascular cerebral sever, incompatibil cu viaţa. Pe 21 decembrie ar fi împlinit 82 de ani. La marea trecere, s-au ţesut o mulţime de poveşti în jurul vieţii sale, unele distorsionate, doar cu un sâmbure de adevăr, despre familia sa, despre marea sa iubire, Mihai „Puiu“ Maximilian şi despre fiica sa adoptivă, Doina. Ceea ce nu se ştie este că prin aceste două fiinţe, descinse din dinastia Maximilian, atât de dragi din viaţa sa, viaţa Stelei Popescu a fost legată cu fire nevăzute, dar puternice de Constanţa. 

În conştiinţa colectivă, numele Stelei Popescu a fost şi continuă să fie asociat iremediabil cu Alexandru Arşinel, motiv pentru care s-a încetăţenit ideea că cei doi sunt un cuplu la fel de frumos în viaţă ca şi pe scenă. Nimic mai fals, pentru că marea dragoste a Stelei Popescu a fost, după cum declara mare actriţă în interviurile pe această temă, cel care semna textele scenetelor care îi avea protagonişti pe ea şi pe Arşinel: Mihai Maximilian, alintat „Puişor“, după numele tatălui său, Puiu.

Mihai Maximilian făcea parte dintr-o nobilă familie de oameni dedicaţi scenei. Bunicul său fusese Vladimir (Velmir) Maximilian, care debutase în „teatrul lejer“ (operetă), pentru ca apoi să se dedice comediei şi dramei, dragostea pentru scenă concretizându-se şi într-un volum apărut în 1913, „Despre teatru, actor şi public“. Vladimir Maximilian a avut un singur fiu, pe Puiu Maximilian, care avea să devină al doilea socru al Stelei Popescu. Și el a îmbrăţişat această mirifică lume a scenei ca regizor. La rândul său, Puiu Maximilian a avut doi fii, pe Ion Maximilian şi pe Mihai „Puiu“ Maximilian, ambii slujitori ai muzei Thalia, însă în moduri diferite: primul ca regizor şi al doilea ca textier al genului revuistic.

Cel de-al doilea avea să-i devină soţ în 1969, după divorţul de regizorul

Dan Puican, alături de care avusese un mariaj de opt ani, însă Stela Popescu a fost indisolubil legată şi de Ion Maximilian, nimeni altul decât tatăl biologic al Doinei, fiica adoptivă a regretatei actriţe, în prezent conferenţiar universitar şi director al departamentului Producţie de Film de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“. Din căsătoria Doinei Maximlian cu actorul Radu Gheorghe s-a născut Stanca Radu, scenaristă şi regizoare, mama unui băieţel.

Amintirea şi darul pe care Stela Popescu l-a dat lumii, umorul său aducător de veselie, nu se vor stinge niciodată, deoarece aceasta a intrat încă din timpul vieţii în istoria teatrului şi filmului românesc. Și va trăi, cu siguranţă, şi prin moştenirea sa spirituală şi culturală pe care o vor duce mai departe fiica sa, nepoata şi strănepotul, descendenţi ai Maximilienilor, pentru că, adesea, educaţia şi dragostea adevărate sunt la fel de puternice ca moştenirea transmisă prin ADN.

Citiţi mai jos câteva date despre cumnatul său, regizorul Ion Maximilian, un nume care înseamnă foarte mult pentru Constanţa şi despre care veţi putea afla mai multe în volumul „Dulcea povară. Schiţe de portret din lumea teatrelor constănţene“, de Jean Badea, apărut cu sprijinul ZIUA de Constanţa şi care va fi lansat pe 9 decembrie, de la ora 11.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. 

Ion Maximilian sau Max, aşa cum a rămas în amintirea colegilor, descindea dintr-o veritabila familie de artişti. Născut la 6 iunie 1932 la Galaţi, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti a fost regizor la Teatrul Naţional din Timişoara şi la Teatrul Naţional din Craiova. La Teatrul Dramatic din Galaţi a exercitat, pe lângă funcţia de regizor şi pe cea de director. Ion Maximilian a urmat cursuri post-universitare la Moscova şi Paris, vorbind fluent atât rusă, cât şi franceză.

În 1967, a devenit regizor al Teatrului Dramatic Constanţa. A scris o mulţime de piese de teatru, de miniaturi umoristice, scenete sau chiar spectacole întregi pentru revistă precum „Ridendo dicere verum“, proiectat pentru sala Studio. A tradus în versuri piesa „Mascarada“ de Lermontov, pe care a şi montat-o într-un spectacol. Afişe, caiete-program şi fotografii ale acestui spectacol se află la Muzeul Lermontov.

„Spectacolele montate de el aveau o acurateţe şi o aura de umor propriu care-l recomandau ca autor fără echivoc“, îşi aminteşte teatrologul Anaid Tavitian, fost consultant literar, vreme de aproape patru decenii, la Teatrului de Stat Constanţa, şi fostă colegă de facultate cu fiica sa, Doina.


Premiera pe ţară „Nu va fi război în Troia“, de Jean Giraudoux, „Nebuna din Chaillot“, de acelaşi autor, „Invitaţie la castel“, „Călător fără bagaje“, de Jean Anouilh, „Romanţioşii“, de Edmond Rostand, spectacol prezentat cu succes la Festivalul Internaţional de Teatru de la Madrid, în 1971, „Isabella, trei caravele şi un mare mincinos“ de Dario Fo, „Nevestele vesele din Windsor“ de William Shakespeare sau „Cel care primeşte palme“ de Leonid Andreev sunt doar câteva dintre cele 32 de spectacole pe care le-a realizat la Teatrul Dramatic Constanţa.

Spectacole în premieră absolută

Ion Maximilian a pus în scenă comediile lui Aurel Baranga, „Travesti“, în premieră absolută, „Interesul general“, „Mielul turbat“, dar şi piesele autorilor constănţeni, pe care le-a tratat cu mare grijă, realizând remarcabil premierele absolute ale acestora. „Tatăl nostru uneori“, „Capcana de nichel“, de Eugen Lumezianu, „Jucătorul de table“, de Ion Coja, „Milionarul sărac“, „Omul nu-i supus maşinii“, de Tudor Popescu.

„Se întâlneau în el un gust pentru linia clasică a spectacolelor cu unul de mare modernitate care-l conduceau firesc, fără poticneli, spre realizări de valoare, uneori de mare anvergură, nu întotdeauna, din păcate, consemnate ca atare, cum a fost acel strălucit Dario Fo, pus în scenă în premieră pe ţară la Constanţa şi care ar fi meritat ample comentarii, fiind comparabil, după părerea mea, cu acel Paul Foster în regia lui Liviu Ciulei, montat la Teatrul Bulandra“, a apreciat Anaid Tavitian.

Seria evocărilor continuă: „Avea mari şi multe îndrăzneli pe plan artistic, armele lui erau demonstraţia logică şi umorul fără margini, natural, neemfatic, care izvora din el ca dintr-o fântână fără fund, îmbrăcând toate formele imaginabile, de la ironie fină la autoironie, la burlesc, umor negru şi cinism comic. Era în viaţa de toate zilele foarte politicos şi pus pe glume, extraordinar de spontan. Nu ridica niciodată glasul, nu ştiu să se fi certat cu cineva“.

Despre calitatea de om, care o completa pe cea de artist, Anaid Tavitian îşi aminteşte: „Nu am să uit câtă bucurie avea în ochi când ne-a anunţat că i s-a născut o nepoata, copilul fiicei sale Doina Maximilian, absolventă a secţiei de regie film a UNATC Bucureşti şi recent premiată la un festival internaţional“.


Fiica sa, Doina Maximilian, adoptată la vârsta de 16 ani de fratele său, Mihai, şi de Stela Popescu, a fost profesoara regizorul Cristian Mungiu, marele câştigător de la Cannes.

Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:
 
Dinastia de artisti Maximilian continuă să se impună în lumea artei

A murit actriţa Stela Popescu!Când a fost ultima oară la Constanţa

UPDATE. Oficial de la INML. Actriţa Stela Popescu a decedat în urma unui accident vascular cerebral. Unde a fost depus trupul artistei

Un ultim omagiu…. Imagini din arhiva ZIUA de Constanţa cu marea actriţă Stela Popescu (galerie foto)

Stela Popescu, vecină cu Sergiu Nicolaescu la 2 Mai

Durere mare în familia Catena. Mesajul transmis după moartea actriţei Stela Popescu