Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:00 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE text Studenții și profesorii de la Universitatea „Ovidius“, prezenți la proiectarea documentarului „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, finanțat de ZIUA de Constanţa

ro

07 Nov, 2018 18:28 3385 Marime text
În această seară, Universitatea „Ovidius“ îşi omagiază fondatorul,  prezentând filmul documentar „Adrian V. Rădulescu –ctitorul“, alăturându-se, astfel, proiectului iniţiat şi finanţat de cotidianul ZIUA de Constanţa de a celebra, cu prilejul Zilei Dobrogei şi în an centenar, personalitatea istoricului Adrian V. Rădulescu.

Aula B din corpul Bibiliotecii Universităţii „Ovidius“ este neîncăpătoare pentru studenții și cadrele universitare, care au dat curs acestui eveniment, mai ales că ei sunt cei care trebuie să-şi cunoască trecutul, dar mai ales să cinstească unul dintre fondatorii celei mai mari universităţi din sud-estul României.

UPDATE 1:

Printre cei prezenți se numără: rectorul Universității Ovidius Constanța - prof. univ. dr. Sorin Rugină, primarul Decebal Făgădău, precum şi conf. univ. dr. Anca Constantin, fiica regretatului istoric, Lect. univ. dr. Alexandru Bobe - prorector responsabil cu studenții, absolvenții și informatizarea instituțională, profesor universitar dr. Mihai Gârțu - prorector responsabil cu cercetarea, dezvoltarea și inovarea, prof. univ. dr. Virgil Frunză  - decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, prof. univ. dr. Victor Ciupină - fost rector al Universității Ovidius Constanța, prof. univ. dr. Adrian Bavaru - rector onorific al Universității Ovidius Constanța, profesorul de matematica Andrei Gheorghe - fost inspector școlar general al ISJ Constanța. 

UPDATE. 2

”Iată că trăim un moment de mari emoții. Am început săptămâna cu un model de reușită  în viață - decernarea titlului de ambasador al Universității Simonei Halep, iar acum ne întoarcem  în  trecut și omagiem memoria celui care a fost Adrian V. Rădulescu. Felicit cotidianul ZIUA de Constanța pentru acest proiect. Sunt sigur că va fi un  moment emoționant. Am fost coleg cu Adrian V. Rădulescu și vreau să rememorez  momentul înființării Universității. Țin minte cum dl Adrian V. Rădulescu s-a întors dezamăgit de la București și ne-a spus că nu se vrea crearea unei universități la Constanța. Atunci i-am propus să începem cu Facultatea de Medicină. S-a bucurat, deoarece aceasta a fost o soluție și așa a început lupta pentru crearea unei univerități la Constanța. Sigur, mulți dintre dumneavoastră l-ați cunoscut. Este bine ca și generația tânără să-l cunoască. Manifestarea reprezintă un moment de apreciere și respect” - a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină.

UPDATE. 3

"Cred că profesorul Adrian V Rădulescu și-a văzut un vis implinit. Am fost în satul Dorobanțu și am văzut cum fiul unui preot a reușit să adune atâta lume: colegi, academicieni, profesori, alături de copiii școlii. Atunci a fost dezvelită o placă comemorativă, școala primind numele lui Adrian V. Rădulescu. Atunci am văzut un arc peste timp. Felicit Universitatea Ovidius pentru că a știut să își aleagă modelele. Felicit ziarul  ZIUA de Constanța și echipa care a realizat filmul" a spus primarul Decebal Făgădău. 

UPDATE. 4

În debutul evenimentului, profesorul universitar Anca Constantin, fiica istoricului Adrian V. Rădulescu, vorbeșt celor prezenţi despre moştenirea tatălui său.

„Distins auditoriu, întreaga campanie dedicată tatălui meu a fost o minunată surpriză pentru mine. În aceste timpuri în care societatea se grăbeşte către viitor, în care cei mai mulţi se concentrează pe propria persoană, am avut norocul să întâlnesc oameni mărinimoşi, iubitori de cultură, care îşi îndreaptă privirea, cu preţuire spre trecut. Evocarea personalităţii tatălui meu, Adrian V. Rădulescu, pe care ziarul ZIUA de Constanţa a realizat-o cu atâta profesionalism, este o dovadă că, totuşi, dragostea de oameni rămâne perenă. A fost un om generos, cu un suflet mare, care putea cuprinde atât prietenii, cât şi neprietenii. De aceea, cred că numai oameni cu aceeaşi structură sufletească puteau să-l readucă în atenţia societăţii dobrogene şi să-i cinstească munca. Am petrecut 40 de ani alături de tata şi am fost martoră la realizările  lui profesionale, la bucuriile şi dezamăgirile pe care le-a resimţit în timpul eforturilor susţinute pentru restaurarea monumentului Tropaeum Traiani, pentru construcţia muzeelor de la Adamclisi, Histria, dezvoltarea si ridicarea Ia rang de muzeu naţional a MINAC, pentru înfiinţarea UOC, a Bibliotecii Judeţene Constanţa, ridicarea Ia grad de episcopie a vicariatului de Ia Constanţa şi apoi Ia rang de Arhiepiscopie. Ca să enumăr numai câteva din actele sale de ctitorie. Remarcabil la tata, pe lângă erudiţia şi talentul lui oratoric, care i-au dat unicitate, atât în ţară, cât şi în străinătate, a fost modul lui altruist de gândire. Gândea pentru oameni, cu o perspectivă largă, luând ca măsură deceniile şi secolele, aşa cum numai un istoric poate s-o facă. Şi-a dorit înfiinţarea UOC pentru a veni în întâmpinarea acelor copii care doresc să studieze, dar care nu-şi permit să plece de acasă, din Dobrogea, dar şi pentru ca un for de educaţie superioară contribuie la înflorirea  culturală a regiunii noastre. A iubit Dobrogea şi i-a dedicat întreaga activitate. Vin în faţa dumneavoastră cu inima plina de bucurie şi mă înclin în faţa echipei ZIUA de Constanţa şi a colaboratorilor ei, IMAGO Studio, cei care au realizat întreaga campanie şi cununa acesteia, documentarul! Îmi exprim gratitudinea faţă de autorităţile locale, reprezentate de domnul preşedinte al CJC şi de domnul primar, care au sprijinit acest demers de recuperare a istoriei. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit Ia această evocare cu amintirile, dar şi cu un strop din inimile lor. Preţuiesc fiecare persoană din această sală, fiecare persoană care îndreaptă acum un gând frumos către tatăl meu. Îmi lipseşte în fiecare moment, dar sper ca munca lui să fie cunoscută şi apreciată de generaţiile tinere. Am credinţa că iniţiativa ziarului ZIUA va deveni o tradiţie, iar pentru tineri, un imbold în a-şi onora înaintaşii“, a declarat Anca Constantin, fiica istoricului Adrian V. Rădulescu.

UPDATE. 5

Ce a însemnat numele lui Adrian V. Rădulescu pentru universitatea constănţeană

După încercări multiple care au influenţat parcursul istoric al Institutului Pedagogic de 3 ani, marcate de transformarea acestuia în Institut de învăţământ superior (1971) şi apoi în Institut de subingineri (1977), iată că pe 7 martie 1990, prin Hotărârea Guvernului nr. 225 lua naştere Universitatea „Ovidius” din Constanţa „această cetate de cultură, ştiinţă şi românitate”, cum era numită de către Barbu Dănescu, preşedintele Consiliului judeţean Constănţean al FSN, în discursul său privitor la înfiinţarea instituţiei. Ce a însemnat numele de Adrian V. Rădulescu pentru universitatea constănţeană au reuşit să sintetizeze în studiul monografic apărut în anul 2011, cu titlul „Universitatea «Ovidius» Constanţa 50“, cei doi autori Constanţa Călinescu şi Ioan Popişteanu: „Începem prin a omagia numele a două personalităţi remarcabile din viaţa ştiinţifică şi culturală românească, adevăraţi piloni ai noului centru universitar: Adrian Rădulescu şi Mihai Şora. [...] Cei doi au oficiat un act memorabil şi unic pentru viitorul ştiinţific şi cultural al Dobrogei. Cu înţelepciune şi distincţie olimpiană, în vorbe şi înscrisuri, dar mai ales prin fapte, vor dirija maestru marea orchestră a dascălilor, studenţilor şi intelectualilor dobrogeni, în concertul de înaltă zidire a viitorului For Academic”.


 
Proiecte iniţiate de ZIUA de Constanţa 

Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a propus să facă cunoscute şi generaţiilor mai tinere proiecte atât în domeniul istoriei culturale dobrogene, cât şi al valorilor de patrimoniu, ca o invitaţie pentru preţuire a trecutului şi a oamenilor trebuie să rămână în memoria culturală a tuturor. Timp de aproape o lună, ZIUA de Constanţa a scos în evidenţă prodigioasa activitate a celui care a fost nu numai istoric şi universitar, ci şi primar, prefect şi ctitor - Adrian V. Rădulescu. Campania şi-a atins idealul de la care a pornit, şi anume atribuirea numelui său şcolii gimnaziale din localitatea Dorobanţu, judeţul Călăraşi, locul său natal, dar şi cu un film documentar finanţat de ZIUA de Constanţa şi realizat de Imago Studio.

În urmă cu o lună, ZIUA de Constanţa lansa, în deschiderea Sesiunii ştiinţifice internaţionale Pontica 51, organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, primul film documentar dedicat unei personalităţi a Dobrogei. În Biblioteca Virtuală a site-ului ZIUA de Constanța, la secţiunea dedicată lui Adrian Rădulescu - Ctitorul, sunt disponibile evocări despre acesta, cartea Istoria Dobrogei, scrisă de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, precum şi un album cu fotografii foarte valoroase care îl înfăţişează pe marele istoric Adrian Rădulescu în diferite ipostaze.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii