LIVE VIDEO Prezentarea cărții „Moștenirea”, într-un cadru inedit! „Să nu uităm că Ana Aslan a lăsat pentru generațiile viitoare o Moștenire care trebuie păstrată”

Aurelia Lăpuşan scria, zilele trecute, pe pagina sa de socializare următoarele: „Ieri am trăit momente emoționante, de deplină bucurie și satisfacție. În aula Academiei Române, cel mai important loc al spiritualității românești, a fost lansată Monografia Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, primul volum, dedicat fondatoarei acestuia, acad. Ana Aslan. O carte de colecție, ai cărui autori, Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, s-au bucurat de auspiciile Editurii Academiei, care a asigurat o lucrare tipografică de excepție. Ne-au fost alături prietenele noastre Eleni Corniciuc, Mihaela Belcin, Elvira Craiu, Elena Surdu Stănescu, Adelina Tocitu. A venit și dragul nostru Ioan Adam, alăturându-se colectivului Institutului, persoane deosebite, pline de solicitudine. Domnul vicepreședinte al Academiei, Victor Voicu, coordonatorul cărții, ne-a prezentat elogios cartea. Recunoștință tuturor. Sub semnul iubirii, al cinstirii celei care a fost și a rămas brand de țară, Ana Aslan s-a reîntors ieri în Academie, la locul ei”.
 
Astăzi, 4 martie 2022, o carte-eveniment, o carte de colecție, o carte de prestigiu, o carte tipărită în condiții grafice excepționale, „Moștenirea” este prezentată oficial la Constanța. Prezentarea cărții este un dialog între actrița Mirela Pană (Ana Aslan) și autor (Aurelia Lăpușan).

Evenimentul are loc la  Teatrul de Opera si Balet Oleg Danovski din Constanța


Evenimentul debutează cu un recital si in armonii muzicale de excepție urmeaza drumul spre carte. 

Soliștii teatrului Oleg Danovski din Constanța vor avea un recital.
 

Îi mulțumesc soțului meu cu care am semnat 20 de cărți. Îi mulțumesc unui bărbat frumos, cu suflet mare - Ionuț Corniciuc. Mulțumesc prietenei mele Mihaela Ichim si prin ea Băncii Transilvania. Multumesc inimoaselor femei membre ale Asociației Oportunități de Afaceri ASOAF a cărei președintă, Mihaela Belcin, este o ferventă susținătoare a culturii, educației și antreprenoriatului constănțean, Doamnei Daniela Vlădescu, gazda noastră de astăzi, o luptătoare neobosită pentru cauza instituției pe care o conduce, care ne-a oferit acest cadru superb. întregii echipe a Centrului cultural județean ”Teodor Burada”, doamnei Doina Voivozeanu, care încurajează cultura Doborgei prin fapte de ținută și răsunet. Ioanei și lui Frederic Atger, veniți special din Franța pentru a fi lângă părinții lor la acest eveniment special . Prietenilor noștri Georgeta și Ioan Adam, reputați scriitori, editori, jurnaliști, veniți special de la București. Vouă, Eleni, Fifica, Lulu, Claudia, Mihaela de 2 ori, Anca, Mioara, Camelia, vouă din această sală. Daniela Cojocea, nepoata mea. Evident actriței Mirela Pană și o sa vedeți de ce. Mi-a fost coordonator la carte vicepreședintele Victor Voicu de la Academia Română. De ce la Constanța? Știți cât de mult a iubit Ana Aslan Marea?-Aurelia Lăpuşan .MiIubesc, mai ales, marea. Am fost dusă la mare de când eram o copiliță de numai 6 luni. Mai târziu, o lungă perioadă din viața mea, mergeam la mare în fiecare an. O iubeam atât de mult, încât uneori mă surprindeam vorbindu-i, spunându-i cât o găsesc de frumoasă. Iubesc mai mult Marea Neagră, care-și schimbă atât de des culorile. În schimb, nu-mi plac prea mult marinele. Găsesc că reprezentarea mării în pictură o imobilizează și o micșorează, o reduce la o natură statică, de când ceea ce-i este propriu, farmecul ei nesfârșit este tocmai mișcarea nesfârșită. 

Mirela Pană citește din gândurile si memoriile Anei Aslan:

 

M-am născut la 1 Ianuarie 1897, la ora 10 dimineața, într-o familie cinstită și modest avută în acea vreme.
În Brăila m-am născut, singurul copil dintre noi născut în casa construită de părinți pe terenul dlui Hepites , pe strada Hepites nr.1 colț cu Sf. Nicolae (biserica Catedrală). Am locuit până la vârsta de 15 ani când cu mama văduvă și frații am trecut în capitala țării.
Eram liniștită și deosebit de binevoitoare sau chiar politicoasă – mă învățase sigur mama și delicatețea tatei. Mama, peste noapte, controla pătucul meu cum dorm, dacă sunt învelită și încerca să fiu bine acoperită. Mă dădea de exemplu că absolut totdeauna trezită din somn îi spuneam: merci, maman. Acest obicei l-am păstrat în tot cursul vieței, oricât de mic serviciu, ajutor și oricui eu mulțumesc, este așa de strâns legat de mine ca și pielea mea.
M-am descurcat tot timpul singură. Anii de facultate sunt de neuitat. M-am străduit să cunosc cât mai multe lucruri, fiind mereu nemulțumită de mine însămi. Sunt hotărâtori în cariera mea acești ani ai primei tinereți, ani de sacrificiu, dar care au fost atât de răsplătiți prin rezultatele muncii mele de mai târziu. Au fost ani de muncă (în toată această perioadă a studenției mele, n-am fost decât o singură dată la un bal studențesc), de cunoaștere temeinică, de ambiție. Munca femeilor nu era socotită în acea epocă egală cu a bărbaților. Odată, unul dintre profesorii mei, Duma îl chema, tocmai apreciindu-mi zelul și pasiunea ardentă pentru profesia aleasă, mi-a spus: «de ce nu te duci dumneata mai bine să conduci gospodăria decât să faci medicină?» Nu m-am supărat și am mers mai departe pe calea mea. 
Toată educația mea am căpătat-o în țară, de la dascăli români de mare prestigiu. Eu nu am făcut studii în străinătate. Mă consider, de aceea, un produs autentic al unei excepționale școli de medicină, cu izvoare puternice în tradiția științei românești dintotdeauna.

Ce a legat-o pe Ana Aslan de aceste locuri pontice?

„Abia terminată studenția a fost o perioadă când Ana Aslan și-a dorit să se specializeze în puericultură și în acest scop a terminat două stagii de puericultură. Așa se explică faptul că la 21 iunie 1924 fiind internă în medicină la spitalul de copii, solicită Eforiei Spitalelor Civile aprobarea să funcționeze ca internă onorifică la sanatoriul Techirghiol însoțind o colonie de copii.  

Pleacă la Techirghiol cu o nouă serie, în luna septembrie 1925,  pentru a studia mai bine comportamentul copiilor bolnavi în legătură cu tratamentul terapeutic. De altfel, la Techirghiol funcționa în acest timp și primul puericultor din rețeaua medicală românească, dr. Horia Slobozianu.

Dar năzuința ei era să mențină permanent contactul cu pacienții, tratând nu boala, ci pe omul bolnav.

 Între anii 1931 și 1943 am fost cardiolog la spitalul C.F.R. Deși eram apreciată ca medic, nu prea eram chemată de pacienți. Profesorul Danielopolu, la a cărui clinică eram șefă de lucrări, îmi explica în glumă, dar era și ceva adevăr în ce spunea, că pacientele preferă să fie consultate de doctor – bărbat, iar soțiile nu vor lăsa o doctoriță să le consulte bărbatul. Sigur, această reținere față de promovarea femeii nu era proprie oamenilor cu adevărat mari și cinstiți. Când am ieșit prima la concursul pentru student-medic intern, în anul 1922, lucrarea fiind secretă, profesorul Danielopolu a spus: «Îmi pare bine că a ieșit Ana Aslan, dar îmi pare rău pentru bărbați!» Asta, desigur, din spirit de solidaritate cu bărbații candidați, deși mă aprecia. Am înțeles că era un fel de glumă, în spiritul vremii. Era o mentalitate a acelor vremuri, mentalitate care a dispărut odată cu vremurile acelea, pe măsură ce femeile au știut să se impună real, pe plan profesional, să dovedească prin munca lor că sunt cel puțin la fel de capabile ca bărbații. 

În anul 1938 lucram la fostul spital «Witing» din București, în specialitatea mea de bază, și anume cea de medic cardiolog. De altfel, țin să menționez faptul că am fost prima femeie  din țara noastră care am obținut un asemenea titlu într-o specialitate atât de delicată. Mă ocupam intens de o secție a spitalului care era amenajată pentru oameni în vârstă, cu precădere pensionari. La acea vreme obținusem câteva rezultate remarcabile în îngrijirea unor bătrâni bolnavi de cord, prin folosirea unor tratamente adecvate, și mai cu seamă printr-o supraveghere extrem de exigentă pe care le-o acordam. Devenisem o bună prietenă a pacienților mei, pe care-i îngrijeam ca pe propriii mei părinți. Și cum se face că ziua mea de naștere coincide cu prima zi din calendar, și în acel an am primit o felicitare, iscălită de toți cei internați în secția de care mă ocupam și care suna astfel: «Doamnei doctor Aslan cu mulțumiri pentru că se ocupă de aceste jucării stricate ale vieții.» Vă imaginați ce mult m-au putut impresiona asemenea cuvinte! Am înțeles că, undeva, era vorba de o invitație de a mă preocupa în mod special de această categorie de oameni care așteptau din partea medicilor un efort dedicat exclusiv lor. 
Nu rareori am auzit spunându-se: „Ce vrei să-ți mai fac? Ești bătrân!” și această atitudine, din păcate, nu a dispărut complet. În practica medicală, cardiolog fiind, am avut deseori de îngrijit bătrâni pentru afecțiuni vasculare și cardiace, așa încât, în momentul venirii în acest cămin de bătrâni, nu m-au impresionat bătrânii, m-a impresionat bătrânețea. 

Din tinerețe m-a obsedat o întrebare. De ce îmbătrânesc oamenii? Și apoi, când am găsit un răspuns cât de cât acceptabil pentru convingerile mele, m-am întrebat de ce drumul vieții trebuie să meargă doar într-un sens, spre îmbătrânire? De ce să nu fie posibil și drumul invers, spre întinerire?”

 

Aurelia Lăpușan: „Așa s-a născut Institutul Național de Gerontologie și Gerioatrie dar despre care va vorbi dna Anca Elena Ștefan.
Când Ana Aslan a proiectat Institutul pe care l-a condus din prima clipă și până la moarte, peste trei decenii, a avut în vedere să lărgească gama tratamentelor sale cu Gerovital și la pacienții străini, aducători de valută într-o țară sărăcită de megalomania unui dictator. „Programul de măsuri privind dezvoltarea asistenței geriatrice pentru străini în România”  poartă data de 3 aprilie 1974.
Prima etapă (1974): 1200 locuri (paturi) de tratament în hoteluri: din care 80 de locuri la Eforie – hotel Europa, 100 de locuri la Neptun, restul la Băile Felix,  Băile Herculane, Călimănești – Căciulata, Sinaia, o policlinică specială de geriatrie pentru străini.
Etapa a II-a (1975–1978), „Programul de măsuri privind dezvoltarea asistenței 
geriatrice pentru străini în România” prevedea: construirea unui Institut, 1200 de locuri în București, 400 de locuri în Eforie Nord și Neptun, 200 de locuri în Băile Felix, 200 de locuri în Călimănești – Căciulata.
Institutul ajunge la 11 secţii de geriatrie - două în Bucureşti şi câte una în Otopeni, Mamaia, Eforie Nord, Mangalia, Sinaia, Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna.
Structura pacienților străini: Franța  ocupa primul loc, reprezentând un procent de 30%. Francezii preferau în continuare să solicite internare la Eforie Nord (70,31% din numărul total), Mangalia, Otopeni, Băile Felix. Era efectul activității de propagandă geriatrică desfășurată constant în acei ani mai ales prin personalitățile care frecventaseră aceste clinici.
În toamna lui 1977, la Neptun se desfășurau lucrările celui de-al VIII-lea Congres European de Gerontologie Clinică. În deschiderea forumului, în prezența a peste 200 de specialiști străini, din toate colțurile lumii Ana Aslan spunea:

Ați venit pe malurile Mării Negre din Țara Românească. Bineînțeles, unii dintre dvs. sunt pentru prima dată în țară. Am folosit prilejul de a le arăta în același timp unul din colțurile frumoase din țara noastră și acest climat unic la noi, pe malul Mării Negre, vechiul Pontus Euxinus. La acest congres, briza mării ne va înviora atunci când, în urma unei intense munci, ne vom simți oarecum obosiți. Vom fi de veghe cu acest climat marin.
Totuși, trebuie să vă împărtășesc câteva lucruri în legătură cu mișcarea gerontologică din țara noastră. Ea s-a dezvoltat pe o tradiție valoroasă: oameni de mare știință și de mare cultură ca Marinescu, Parhon, care multă vreme au și lucrat împreună.”

Într-o oarecare măsură, am fost la originea unei astfel de inițiative, căci totul a pornit, cred, de la un interviu pe care l-am dat în timpul unei conferințe internaționale care a avut loc la București în 1974. Transcrierea interviului meu, publicat și de ministru, a atras atenția Organizației Mondiale a Sănătății și Organizației Națiunilor Unite. În 1976, când am primit  aici vizita directorului OMS pentru Europa, Leo Kaprio, acesta a recunoscut că am sensibilizat puternic guvernele și opinia publică privitor la problemele vârstei a treia la prevenirea și terapia îmbătrânirii. De atunci, OMS a pus pe picioare un program destinat protecției sănătății persoanelor vârstnice.”

Aurelia Lăpușan: Peste puțin timp, în 1982, OMS oferă Anei Aslan medalia și premiul Leon Bernard. Primind înalta distincție Ana Aslan spunea de la tribună:
Mirela: De multe ori în viața mea am fost în situații ce credeam că mă depășesc. Așa a fost la conferințele din Forumul roman, în aulele unor celebre universități, în sala Vidal de la Paris unde, cu ani în urmă, ascultasem ca tânăr medic pe celebrul maestru Leon Bernard, la imensul congres de la Minsk din 1958, în Senatul american, la National Institutes of Health and National Institutes on Aging, la Universitatea din Shanghai și în multe alte centre din cele 5 continente unde mă purta dorința de a cunoaște și a lua contacte. Trebuie să mărturisesc că niciodată acest sentiment nu a fost atât de profund ca acum, când mă găsesc în fața forului suprem al sănătății globului, a distinșilor delegați ai țărilor membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, primind titlul de laureată a Premiului „Leon Bernard” și medalia conferită de cea de-a 35-a Adunare Mondială a Sănătății.. 
Satisfacția mea? Faptul că mi-am făcut datoria în toate specialitățile medicale în care am lucrat. E temeiul echilibrului meu. După posibilitățile mele... căci mă gândesc uneori că poate aș fi făcut mai mult, dacă m-aș fi străduit mai mult, dacă aș fi învățat mai mult. Fiindcă, de fapt, nu există limită pentru mintea omenească”.

Aurelia Lăpușan: „Cine a fost Ana Aslan? Un cetăţean al lumii, femeie-medic din România, consultată în reuniunile de specialitate de la Casa Albă, decorată cu Crucea Cavalerilor de Malta la Biserica Madeleine din Paris, Comandor al Legiunii de Onoare Italiene, deţinătoare a Palmelor Academice Franceze, premiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Erou al Muncii Socialiste. Cea mai onorantă mărturie a dimensiunii universale şi a dăinuirii memoriei Anei Aslan este înscrierea numelui său pe mausoleul părintelui medicinii, Hipocrate, la Larissa în Thessalia.”


Mirela Pană: "Fericirea este o stare a sufletului care nu durează; există numai momente de fericire. Când am vizitat mauzoleul lui Hipocrate pe care grecii au înscris numele meu, eram foarte emoţionată şi am scris în Cartea de Aur: Orice medic care intră aici ar trebui să se simtă mic. Mă simţeam cât o furnică. Da, acesta a fost un moment de fericire.
Dacă este pace, bătrânii mei vor putea fi mai liniștiți și vor trăi în pace.
Trebuie să iubim bătrânii: să-i onorăm și să-i protejăm; sunt parte din patrimoniul nostru național.” 
Mai departe, despre Ana Aslan veți citi în cartea pe care o prezentăm astăzi, botezată în aula Academiei Române, acolo unde savanta academician a revenit să-și reia locul binemeritat.”

Jurnalista Cristina Tamaș i-a luat un interviu Anei Aslan.
 

Lucram de un an la ziarul Litoral. Redactorul sef ma chema si imi spunea ce interviuri trebuie sa iau in săptămâna respectiva. Trebuia sa iau interviu lui Nichita Stanescu, sa fac o pagina cu litoralul romanesc - cu stațiunea Costinești si apoi vineri cu Ana Aslan.

Stiu ca am auzit de ea dar am zis ca nu știu ce sa întreb. Am mers la interviul cu Nichita Stănescu, am făcut pagina cu Costinești. Apoi am fost vineri la Eforie si am intrebat unde e doamna academician. Mama stia ca a avut pacienți celebri. Eram foarte pregătită. Imi indica fata de la receptie ca e la etaj. Ma duc la lift si intru in lift. In lift era o doamna frumoasa. Era asistenta ei. Intra si un barbat si o intreaba daca e bine doamna profesor. Si am zis ca o sa fie conferinta de presa cand au zis ca asteapta jurnaliști.

Mi-a zis ca sunt foarte tânără si ca mai bine imi zice ea, îmi povestește

Ioan Adam:

„Ne prilejuiește aceasta intalnire o carte deosebita. Cei care citesc revista 'Datina' stiu ca am o slabiciune pentru misterul limbii române. Am cautat ce înseamnă moștenire. Unii susțin ca ar veni din albaneză si ca ar însemna avuție. Altii spun ca ar veni din slava veche si ar insemna putete, autoritate. Eu, ca român, as combina cele doua. Valoarea culturală a acestei editii este imensa. Am facut eu însumi editii critice. Stiu cata munca presupune aceasta întreprindere. Aceasta este moștenirea - o monografie"

Autori sunt Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, sub coodonarea acad. Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, și a apărut în Editura Academiei Române, 320 file, format A4. Realizare grafică a fost realizată de Olimpiu Bandalac.
 
Prin cartea Moștenirea, volumul 1, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, sub girul Academiei Române, creatoarea Gerovitalului românesc H3, Ana Aslan, a revenit Acasă, înconjurată de dovezi clare care să-i ateste și astăzi, dar mai ales mâine, Numele și Locul în Țara pe care a iubit-o și unde a muncit cu atâta dăruire și sacrificiu.
 
Cartea se bazează exclusiv pe documente, cele mai multe din arhiva Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie, conține o bogată iconografie, oferită pentru prima dată cititorilor. Sunt valorificate manuscrisele Anei Aslan, parțial corespondența ei, următoarele volume putând să cuprindă imensul material patrimonial descoperit în subsolurile institutului.
 


De ce Moștenirea?
 
Pentru că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la nașterea primului și celui mai important institut de geriatrie și gerontologie din lume  și 125 de ani de la nașterea celei care i-a condus destinele timp de peste trei decenii și jumătate, Ana Aslan.  „Pentru că noi, cei de astăzi, suntem datori să cinstim memoria acestei personalități a lumii, brand de țară într-o vreme a întunericului comunist, simbol al muncii, devotamentului și sacrificiului. Să nu uităm că Ana Aslan a lăsat pentru generațiile viitoare o Moștenire care trebuie păstrată și perpetuată: Un Institut de reputație mondială, un model de organizare și dezvoltare instituțională, o metodă de tratament integrat, un medicament care este recunoscut pentru efectele sale în țară, și mai ales în străinătate, o asistenţă medicală geriatrică, bazată pe cercetarea ştiinţifică a colectivului propriu, precum și pe elemente de gerontologie socială”, spune Aurelia Lăpușan.


Mesajul transmis de Ana Aslan a fost următorul: să ne iubim vârsta, mintea și trupul, casa, țara, valorile înaintașilor, să ne clădim cariera pe voință, muncă, respect și dragoste. Să fim noi înșine ca nație oricât de greu ar fi, să fim vizionari, să avem speranță, să ne dedicăm unui scop major în viață.
 
Ana Aslan a lăsat țării sale, pe care a iubit-o nemăsurat, moștenirea cea mai de preț: faima României întinsă pe toate continentele, la cel mai înalt nivel. Dar, poate chiar în primul rând, o lecție, pentru toate generațiile, cu valori morale fără margini: dragostea  ei de oameni, respectul față de bătrâni, speranța că viața poate fi prelungită.
 
„Nouă, autorilor cărții Moștenirea, Ana Aslan ne-a lăsat și un alt mesaj: să-i adunăm risipitele manuscrise, cărți, scrisori și să le ordonăm spre a fi date oamenilor. Ne-a dat dreptul să o cunoștem așa cum puțini apropiați ar fi putut să o facă: am descifrat,  în pagini amestecate,  gândurile, certitudinile cercetătorului, rodul experiențelor sale, proiecția unor speranțe, într-o radiografie adevărată, fără artificii a unei femei de creție științifică, de diplomație rasată”, a mai spus Aurelia Lăpușan.

 
Conform portalului Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, Anca Elena Ștefan este manager. Cu o bogată experiență managerială, dobandită în peste 15 ani de coordonare a unor ample programe și proiecte naționale din sfera serviciilor medico-sociale, dr. Anca Ștefan este managerul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din anul 2017. De la preluarea mandatului, a determinat schimbări majore în institut prin optimizarea circuitelor și proceselor, dublate de reamenajarea și dotarea spațiilor destinate pacienților cu echipamente medicale moderne, unele dintre ele unice in spitalele din Romania.
 
Academicianul Victor Voicu este Profesor de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică, președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române și membru titular al Academiei Române din 2001 (corespondent – 1991). Din 2018 este vicepreședinte al Academiei Române. Din 2006 și până în prezent este membru al Consiliului Director și Președinte al comisiei exceptare terapeutică la Agenția Națională Antidrog. Între 1998 și 2015 a fost președintele comisiei de Toxicologie și Toxicodependență în cadrul Ministerului Sănătății. Conform CV-ului, în 1972, împreună cu un grup de colaboratori a elaborat primul antidot administrat în clinica umană în România, antidot pentru care s-a obținut și un brevet de invenție. În 1992, a înființat prima Catedră de Farmacologie și Toxicologie Clinică din învățământul medical românesc, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.










Sursa foto ZIUA de Constanța