Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luna septembrie, plină de surprize la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa

ro

29 Aug, 2019 00:00 3028 Marime text
Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa îi aşteaptă pe constănţeni, din septembrie, la o serie de spectacole atractive, toamna aceasta urmând să urce nume mari ale teatrului naţional pe scenă, dar şi vedete internaţionale.
 

Spectacol pentru copii, pe 2 septembrie

 
Pe 2 septembrie, cei mici se pot bucura de spectacolul „Mickey şi Patrula Căţeluşilor”. Mickey, Minnie, Donald, Daisy, Goofy şi Pluto, căţeluşii Skye, Chase, căţeluşul poliţist Marshal şi băieţelul Ryder vor urca la un loc pe scena de la Constanţa. Clubul veseliei se reuneşte cu scop educativ, dar nici distracţia nu este pusă pe plan secundar. În cadrul spectacolului muzical, copiii vor învăţa cum să facă un tort, vor afla secretele unor trucuri de magie, vor cânta, vor dânsa şi se vor bucura alături de toţi prietenii lui Mickey. Invitaţii de onoare în show sunt căţeluşii Skye, Chase, căţeluşul poliţist Marshal şi băieţelul Ryder. În cadrul spectacolului „Mickey şi Patrula Căţeluşilor Show”, copiii sunt conduşi într-o lume colorată, plină de imaginaţie şi surprize. Toate ingredientele unei petreceri reuşite au fost adăugate, rămâne doar să fie copiii prezenţi. Biletul este la 50 lei pentru primele 8 rânduri şi 25 lei (copil) şi 30 lei (adult) pentru rândurile 8-22.
 

Marius Manole joacă la Constanţa în spectacolul „Pe o pânză de păianjen”

 
Pe 23 septembrie, la Casa de Cultură va avea loc spectacolul „Pe o pânză de păianjen”, de Alexandru Popa. Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Mirela Oprişor şi Diana Roman vor urca pe scenă. Spectacolul va începe la ora 19:00, preţul biletului fiind de 100 şi 120 de lei.
 

Spectacol al Teatrului „Elisabeta“ Bucureşti

 
Pe 27 septembrie, iubitorii de teatru vor putea vedea spectacolul „Puricele în Ureche”, al Teatrului „Elisabeta“. „La puce à l'oreille” este o expresie franţuzească celebră încă de la începutul secolului 13, care însemna „a simţi o dorinţă puternică pentru cineva”. Prin secolul al XVII-lea i-au schimbat înţelesul prin „a fi îngrijorat sau a avea suspiciuni la adresa cuiva”.
 
Simpatica Raymonde Chandebise se întreabă de ce soţul ei a încetat să-i mai acorde atenţia necesară şi presupune că acesta trebuie să aibă o aventură. Aşa că îi cere prietenei sale Lucienne să-i scrie o scrisoare de dragoste menită să-l ademenească la o întâlnire în care să-l prindă în actul de a fi necredincios. Dar când soţul lui Raymonde, Victor Emmanuel (de altfel, foarte credincios), primeşte scrisoarea, el presupune că este pentru prietenul său burlac, Tournel, şi i-o dă în schimb acestuia, punând astfel în mişcare o serie de evenimente hilare care răsuna din casa Chandebise până într-un hotel de moravuri uşoare, unde orice (şi aparent toată lumea) merge. Biletele sunt la preţul de 70, 80, respectiv 90 de lei.
 

„Andrieş iese la pensie“

 
Pe 28 septembrie, Alexandru Andrieş susţine un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, intitulat „Andrieş iese la pensie“. Alexandru Andrieș este, fără discuție, cel mai creativ artist al ultimilor 35 de ani, lansând peste 80 de materiale discografice și susținând peste 3.000 de concerte. Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generații și si mentor al următoarelor generații, Alexandru Andrieș este un artist unic, iar întâlnirile cu el devin evenimente de neuitat.
 
Întrebat ce înseamnă mai exact „pensionare” pentru Alexandru Andrieș, muzicianul a spus: „Și pentru mine pensionarea înseamnă același lucru ca pentru toți oamenii planetei: împlinesc 65 de ani și ies la pensie – de la toamnă nu o să mai fiu angajat al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, ci un vesel și (sper) sănătos pensionar – nimic complicat sau misterios”. Oare acest turneu este unul de adio? Artistul a declarat: „Nu pot nici să vă confirm, nici să vă infirm dacă acest turneu va fi unul de adio. Ce pot să vă spun e că sigur va fi un turneu în care cei care vor veni la spectacole vor vedea alături de mine muzicieni de prima mâna ai scenei romanești și vor primi o lista cu multe cântece, și vechi și noi, care sper să le facă plăcere.
 
Mai sunt și alte surprize, dar cred că cel mai bine e sa le anunțăm la momentul potrivit. Cat despre faptul că pentru muzicieni nu există retragere, nici aici nu am un răspuns simplu și clar: doi dintre artiștii mei preferați, Eric Clapton si Peter Frampton, au anunțat amândoi ca se retrag din circuitul de concerte... Evident, există limite pe care le impune vârsta, iar cu timpul nu poți negocia – și aici e la fel ca la prima întrebare, nimic complicat sau misterios”.

Preţul unui tichet este de 35, respectiv 65 de lei. Concertul începe de la ora 19:00.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii