Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mădălin Voicu dirijează, vineri, la Constanţa, orchestra Teatrului „Oleg Danovski“

ro

31 Mar, 2017 00:00 3545 Marime text
În ultima zi a lunii martie, iubitorii muzicii culte sunt invitaţi în sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, începând cu ora 19.00, la un concert simfonic special, avându-l ca dirijor pe Mădălin Voicu.
 
Solistul serii va fi violonistul Sebastian Tegzeşiu, pe care melomanii tomitani l-au putut asculta şi miercuri seară, când a cântat în formulă de cvartet, în foaierul Teatrului „Oleg Danovski“, alături de mama sa, violoncelista Carmen Tegzeşiu, şi de colegii său, violonista Ioana Crudu şi violistul Simion Crudu. 
 
În programul serii se vor regăsi lucrări de Ludwig van Beethoven - Uvertura „Egmont“, Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La major, KV 219 şi Felix Mendelssohn-Bartholdy - Simfonia nr. 4 în La major, op. 90, „Italiana“.
 
Mădălin Voicu, care în prezent ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, nu se află pentru prima dată la pupitrul orchestrei simfonice al Teatrului „Oleg Danovski“, fiind invitat, de mai multe ori, de-a lungul anilor, pentru a asigura conducerea muzicală a unor concerte simfonice.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

13 spectacole în luna aprilie, la Teatrul „Oleg Danovski“ (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii