Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:58 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maestrul George Dragomir a scos un nou CD. Piesele sunt interpretate de tânăra de 17 ani, Mirela Lepădatu

ro

29 Jul, 2024 16:22 976 Marime text


Maestrul George Dragomir a scos, recent, CD-ul „Arome muzicale” la Casa de Discuri Eurostar, alături de Mirela Lepădatu, o tânără interpretă din Galaţi şi care îi interpretează compoziţiile de câţiva ani.
 
„Acest buchet muzical, «Arome muzicale», cuprinde un program compoziţional de excepţie, foarte atractiv, mai ales că maestrul George Dragomir a combinat mai multe direcţii: drumul clasic al muzicii uşoare spre contemporan, dar şi influenţe din muzica teatrului liric. Aceste producţii muzicale pot capta un public divers, este o ofertă diversă , iar diversitatea poate aduce interpreţi profesionişti sau debutanţi spre aceste lucrări muzicale ale maestrului George Dragomir.

Publicul pieselor maestrului George Dragomir poate să fie considerat şi un barometru în educaţia muzicală în România. Pe lângă publicul pieselor tânărului autor de frumoase acorduri sonore şi melodii bine sprijinite de aranjamentele sale muzicale, este important de scos în evidenţă faptul că interpreţii lui George Dragomir ţin pasul cu imaginaţia compozitorului , care este un prevazător a tot ceea ce se întâmplă în plan artistic . 

Repertoriul pe care cei 2 muzicieni, unul autor, iar al doilea interpret, ni l-au propus pentru acest compact disc cuprinde piese ce fac parte din lista de creaţii muzicale ale compozitorului George Dragomir din 2016 ( Ești o parte din mine), 2017 (Poveste la ţărm de mare, Eu am cheia spre inima ta, Bunica mea tu înger pământesc, Iarna dragostei noastre,Tu ești făptură de lumină,), 2018 (Când tu eşti lângă mine tată, Crini albi, Mai stai, Te aștept), 2019 (Vreau linişte), 2022 (My love, Paiaţe, Lasă-mă) și 2023 (Ești) . Cu excepţia piesei Paiaţe care are de fapt altă poveste , toate piesele menţionate anterior îl au ca semnatar de orchestraţie muzicală tot pe domnul George Dragomir. Piesa Paiaţe a fost compusă în anul 2019 , însă a rămas neorchestrată, dar iată că în 2022 revine pe masa de lucru şi după câteva revizuiri, maestrul George Dragomir decide să o orchestreze un fost elev de-al său, un tânăr deja lansat în muzică, Alexandru Roşu. 

Activitatea de creaţie muzicală a domnului George Dragomir a început în 2014, la finele anului, urmând ca din 2015 să se înscrie şi să devină membru al UCMR-ADA, iar până în prezent lista sa de producţii muzicale , unele pe versuri proprii, altele în colaborare cu faimoşi textieri, poeți , însumează aproximativ 120 lucrări muzicale destul de variate.  Toate acestea au fost prezentate în festivaluri şi concursuri de profil, la secţiunile de creaţie muzicală, interpretare muzicală, dar şi în emisiuni tv, radio etc.

George Dragomir este licenţiat în muzică, secţia interpretare muzicală – canto, însă l-aş descrie pe artistul George Dragomir ca fiind un om cu foarte multă putere de muncă, ambiţie, perseverenţă, determinare, pasiune şi dragoste pentru frumos, pentru muzică. Piesele sale, au ajuns la sufletele oamenilor, iar acest lucru s-a materializat de fiecare dată când domnia sa sau interpreţii săi au urcat pe scenă interpretând bijuterii muzicale ce poartă semnătura sa. Activitatea de creaţie muzicală s-a manifestat în primul rând pentru piese dedicate familiei, intr-o perioadă când astfel de piese nu s-au mai scris şi acest fapt a compensat, a contrabalansat greutatea pe talerul de piese pentru familie. Acestor piese pe care eu le numesc bijuterii muzicale, se adaugă multe altele cu tematici diverse, inclusiv piese închinate sărbătorilor de iarnă, respectiv pascale. Vocaţia în cazul domnului George Dragomir se suprapune peste meserie, meseria fiind una şi aceeaşi cu pasiunea. În jurul său s-au născut mereu idei noi, existând mereu o comunicare între domnia sa ,ca autor, şi muzicologi, pentru că cele 2 entităţi nu stau în cutiuţe separate, iar tânărul autor de frumos preia din analiza şi ideile muzicologilor, chiar şi interpreţii găsind astfel o variantă perfectă de redare a unor compoziţii mai vechi sau din zilele noastre. Ceea ce este de remarcat la piesele lui George Dragomir este faptul că ele se evidenţiază prin exprimare liberă, stil diferenţiat şi fără o estetică fixă sau direcţii stilistice rigide. Muzica lui George Dragomir nu prefigurează modernul,sau orchestraţia modernă prin acorduri diferite, însă trece peste bariera de ecou a muzicii celebre spre originalitate, nefiind o „pastiche” – care să imite dintre trecut sau chiar din contemporan. Acum ne dăm seama că autorul este lângă noi, cei din public, cu adevărat! Totodată piesele sale ne poartă cu gândul spre o afluenţă de idei şi imaginaţii care mai de care mai spectaculoase.

Acordurile muzicale profunde, lirice uneori, originale atât din melodia cât şi din orchestraţiile tânărului compozitor sunt însoţite de texte scrise de către scriitori, poeţi cu rezonanţă printre care Mihai Eminescu, Elena Farago,Costache Negruzzi, dar şi textieri ai muzicii lejere din România precum Viorela Filip, Diana Ion, Petronela Apopei, Alexandra Mihalache,Doina Muntean, Aurora Georgescu, Andrada Silvana Vasilescu, Matilda Mirică, Petre Marcel Vârlan, Alexandru Roşu etc. Fără niciun dubiu întăresc menţiunea din recenzia semnată de către domnul Octavian Ursulescu în numărul 8 al revistei Actualitatea Muzicală, prin care George Dragomir devine „un reprezentant autorizat al dulcelui stil clasic în muzica uşoară românească!”


În ultimii ani, mai mulţi interpreţi au venit spre piesele domnului George Dragomir, iar unul dintre aceştia este frumoasa, talentata Mirela Lepădatu. Maestrul George Dragomir i-a oferit în fapt Mirelei un premiu constând în dreptul de interpretare al pieselor sale, la unul din festivalurile unde acesta se afla în comisia de jurizare.

În prezent Mirela Lepădatu este elevă în clasa a X-a la liceul Mircea Eliade, în Galati și abordează piese muzicale din repertoriul muzicii ușoare și populare. În formarea și pregătirea ei muzicală au contribuit doamna  Brănișteanu Mirela interpreta Anagnosti Ana Maria ,Școala de Arte EMenty din Constanța , condusă chiar  de către inegalabilul muzician Mihai Trăistariu , un model foarte admirat  de către tinerii aspiranți ai unei cariere artistice.
Mirela Lepădatu a obținut mai multe premii și chiar trofee  la secțiunile de Creație muzicală , din concursuri ca  : "Arca lui Noe ", Festivalul iernii" ," Liga campionilor " organizate de îndragitul artist Mihai Trăistariu la Constanța , Festivalurile " Mărțisor " sau " Acorduri muzicale , organizate de doamna Maria Ene la Buzau, respectiv București , și Festivalurile " Supervedete de Dragobete " și "Arts Combat" by Daniel Budeanu , desfășurate la Iași. Mirela a prezentat cu succes aceste creații și  la spectacolele caritabile organizate  de către Asociația "Respectul semenilor" din orașul natal .

Veţi observa dragi ascultători ai acestui CD faptul că piesele listate pe coperta albumului sunt melodii care se lovesc de semnul popularităţii, unele chiar la modă, producând infinite senzaţii, fapt ce le încadrează în contextul şlagărului.

Vocea Mirelei Lepădatu poate fi asociată unui diamant fiind conturată de o paletă extraordinară de culori, un timbru tandru, pe care îl savurezi din prima clipă. Tânăra interpretă este expresivă, interpretează în multiple nuanțe piesele maestrului George Dragomir, având un ”curaj” al expresiei artistice. În mod cert Mirela Lepădatu va avea o fulminantă carieră în muzică, având recomandările unei tehnici vocale bine pusă la punct, un glas divin cu acute excelent atacate, o capacitate de a reda emoția prin simpla prezență vocală, voce lirică, caldă cu rotunjime sonoră. Glasul suav dar totuși pătrunzător al Mirelei se impune ca printr-o catifea a tonalității cu o calitate a dicției la care se adaugă evoluțiile sale scenice. Indiscutabil vocea sa umple orice scenă, iar frumusețea privirii ei ocrotitoare marchează microcosmosul expresiei artistice, explorând creativitatea și virtuozitatea. 


Sunt sigur că toţi cei care vor achiziţiona acest album de colecţie vor simţi temperamentul versatil  al acestei minunate muziciene, dar şi consistenţa expresivă a interpretării, savoarea timbrulului conturat în trăsături fluide și suple. Interpretarea Mirelei este evidențiată și de capacitatea de a transmite emoție și de a captiva auditoriul prin expresivitatea sa naturală și convingătoare, iar astfel mergem cu gândul la frumuseţea unor partituri interpretate de o profesionistă.

Mărturisesc că sunt emoţionat să prezint un artist la început de drum, o tânără cu atâtea calităţi, o personalitate artistică în vremuri în care adevăratele valori sunt nepromovate, nesusţinute.

Cu siguranţă popularitatea Mirelei Lepădatu va dospi şi o va propune iubitorilor de muzică adevărată ca reper de seriozitate, profesionalism şi dragoste pentru frumos. 

Protagonista acestui CD este deţinătoarea unui glas superb, cu un ambitus generos care îi oferă noi orizonturi interpretative, o voce plină de sunet și emoție. 

Mă bucur enorm că am putut prezenta o viitoare mare artistă care la numai 17 ani cucereşte prin naturaleţe şi şarm adolescentin, muzicalitate, calităţi interpretative certe şi îi doresc mult succes muzical care până la urmă ţine şi de vânzările discografice, pe baza cărora se alcătuiesc topurile în ţările cu „industrie artistică” bine organizată.

Felicitări prestigioasei Case de Discuri Eurostar pentru susţinerea şi promovarea artiştilor de calitate,a muzicii uşoare româneşti , a unor compozitori a căror producţie muzicală este de înaltă ţinută şi sonoritate, iar prin toate cele menţionate vă îndemn ,alături de mine, să cumpăraţi cu încredere şi dragoste acest produs artistic al unor autori de seamă puşi în valoare de către o interpretă atât de talentată, sensibilă, cu multe calităţi ce vor străluci pe mari scene şi culmi interpretative, aşa cum este protagonista noastră MIRELA LEPĂDATU”, menționează Rareș Radu, promotor cultural.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii