Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:20 29 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910-1945)”, expuse la Muzeul de Artă Populară Constanța

ro

25 Feb, 2025 11:36 628 Marime text
Foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
Foto: Muzeul de Artă Populară Constanța









În perioada 25 februarie - 15 martie 2025,  Muzeul de Artă Populară Constanța organizează expoziția temporară „Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910-1945)”, realizată cu piese aparținând colecționarului Georgian Anghel.

Potrivit unui comunicat al Muzeului de Artă Populară Constanța, expoziția reunește mărțișoare ale principalelor organizații cu profil filantropic ale vremii: Societatea „Principele Mircea”, Organizația Internațională de Cruce Roșie, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române. Aceasta din urmă își desfășoară activitatea și în prezent, păstrându-și specificul caritabil.

Mărțișoarele sunt realizate din materiale diverse: alamă, alamă aurită, alamă argintată, alamă emailată, bronz și cupru, conform reprezentanților muzeului.


Banii obținuți din vânzarea acestor „bijuterii” vestitoare ale primăverii, însoțite de firul alb-roșu, erau destinați copiilor orfani și nevoiașilor.

„Cel mai vechi mărțișor are formă de cruce și a fost realizat în anul 1910 de către Robert Fessler, gravor al Casei Regale. Sunt prezentate și creații ale altor gravori cunoscuți în epocă, precum: Theodor Radivon, un alt gravor al Casei Regale, care avea ateliere în București, dar și la Brașov sau gravorul Saraga din Iași, cel care a realizat „Mărțișorul Dezrobirii 1918”, se arată în comunicat.


Alături de mărțișoare sunt expuse și Proiectul de Statut al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române din 1909, Statutul din 1910 și Darea de Seamă din 1911.

Vernisajul expoziției „Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910-1945)” va avea loc joi, 27 februarie, de la ora 16.00.

Citește și
Astăzi, sărbătoare populară -„Dragobete - Cap de Primăvară”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii