Matei Vișniec și-a lansat „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…” la Universitatea „Ovidius” din Constanța (galerie foto)

Poetul, prozatorul, dramaturgul și jurnalistul  Matei Vișniec și-a lansat, vineri, în Sala Senatului a Universităţii „Ovidius” din Constanța, romanul „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…”. La eveniment au participat criticul literar prof. univ. dr. Marina Cap-Bun, care a și prezentat cartea, decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Cristina Tamaș, și președintele Senatului Universității „Ovidius”, prof. univ. dr. Ion Botescu. Alături de ei s-au aflat reprezentanţii Catedrei de română, studenți, jurnaliști, dar și nume importante ale Constanței, precum Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”, și prof. univ. dr. Olga Duțu.
 
Prof. univ. dr. Marina Cap-Bun şi-a început expunerea subliniind că se simte onorată de prezența autorului la Constanța. Totodată, ea şi-a exprimat convingerea că scriitorul Matei Vișniec este una dintre cele mai credibile șanse pe care le-ar avea literatura română de a primi un premiu Nobel, catalogând cartea lansată la Constanţa „un roman total, complex, un roman de Nobel.”   
 
Marina Cap-Bun consideră romanul ca fiind o întruchipare a lui Janus Bifrons, deoarece stă sub semnul arhetipului reprezentat de zeul cu două chipuri, care ne vorbește despre dihotomii, un zeu al concretului și al abstractului. Janus este o simbioză între un pantof și o umbrelă.
 
În carte ne sunt prezentate două tipuri de sensibilitate: fie iubind-o conștiincios, ca un pantof, fie asumându-ți-o revelator ca treaptă, ca o umbrelă.  „Nu există umbrelă care să nu își fi reproșat vreodată că n-a avut disciplina pantofului,  după cum nu cred că există pantofi care nu explodează din când în când într-o umbrelă.”
 
Cartea amestecă programatic destinele unor sinucigași răbdători de tip pantofi cu cele ale unor impaciente umbrele. Poveștile din volum (73) sunt rituri de trecere, exemple de transformare în fabulă a cotidianului. Aflăm că tot ce există pe lume - iubirile, autorii, cititorii, criticii, spectatorii, poveștile, actorii și chiar animalele pot fi pantofi și/sau umbrele. Pantoful și umbrela sunt cele mai ingenioase metafore ale ideii de diferență.
 
Autorul ne invită să trăim cu fiecare personaj frisonul poveștilor  filtrate prin  labirintul oglinzilor. Tema dublului este prezentă tot timpul, fiecare personaj are două fețe și două identități.  Autorul este secondat de „vampirul său textual”. Orașul său natal, Rădăuți, dar și Avignonul și Franța sunt prezente în toate povestirile.
 
Florance este o supravoce a romanului, printre multele personaje cum sunt Aisha, Toni Galante, câinele telepat Clever, pisica polidactilă și băutoare de cafea Zervineta. Romanul, construit pe un concept ca o „tolbă de povești” aparent disparate, ne îngăduie priviri indiscrete în pliurile sufletești ale ultimilor 50 de ani de viață ai scriitorului. Matei Vișniec scrie o autobiografie teatrală, o lungă confesiune lirică despre treptele consolidării fascinației sale incurabile pentru teatru.

 
Matei Vișniec a dezvăluit faptul că, atunci când scrie o carte și ascultă ce spun criticii, se întreabă dacă  oare el a spus toate acele lucruri, dacă el a fost atât de subtil, atât de interesant în cuprinsul acelor pagini.
 
El a mai spus că, în perioada în care a stat în România, a trăit privind spre Vest, spre Occident. Iar acum, când locuiește acolo, în Franța, trăiește privind spre Est, spre locul din care a venit. Autorul consideră că, în această fază a vieții sale, pornind după comoara pe care a vrut să o găsească tot timpul, a realizat că o are deja acasă, sub pragul casei sale de la Rădăuți.  Mai departe, autorul a vorbit despre căutarea unor  răspunsuri personale. „Am vrut să găsesc sursele «spectacolului lumii» , sursele acestei bucurii extraordinare și mai ales (n.r. de ce) m-am simțit fericit numai atunci când eram la teatru sau în fața unui ritual.” El a adăugat că a scris această carte și din dorința de a descifra elementele de teatralitate care au apărut în istoria umanității.
 
Pentru că probabil i s-a părut prea strictă sau limitativă ideea de sesiune de „întrebări și răspunsuri”, Matei Vișniec a denumit această parte a evenimentului „o conversație”, pentru a sparge astfel barierele autor-cititor.
 
Unul dintre invitați, prof. univ. dr. Olga Duțu, a luat cuvântul și a mărturisit că a fost absorbită de cărțile autorului, dar mai ales de piesele de teatru scrise de acesta. „Șobolanul Rege”, una dintre piesele amintite de aceasta, este o poveste zguduitoare a realității, care se regăseşte, de altfel, în repertoriul Teatrului de Stat Constanţa.
 

Răspunzând la unele întrebări din partea publicului, autorul a împărtășit faptul că scriitorul Matei Vișniec depinde de jurnalistul Matei Vișniec și că aceste două „persoane” dau sens vieții sale. Jurnalistul din el este, de fapt,  dimensiunea-pantof a existenței sale.
 
De asemenea, autorul a evocat şi un moment important din tinereţea sa, când s-a aflat în situaţia de a alege între a scrie doar ce a învățat în România ori a pleca din țară și a încerca să vorbească lumii altfel și să vadă dacă reușește.
 
Tot el afirmă faptul că, deși trăiește de atât de mult timp în Franța, gândul de a se întoarce în țară apare tot mai des, deoarece crede că aceste cărți ale sale au fost și sunt îndrăgite de oameni tocmai pentru că sunt scrise în limba noastră. Tot el şi-a exprimat îndoiala că această carte ar fi avut la fel de mare succes dacă ar fi fost scrisă în limba franceză. Piesele de teatru le scrie, în primă fază, în franceză, pentru că așa i se pare mai bine, în timp ce romanele le redactează în limba română, deoarece îl eliberează. „A scrie în limba română este ca și cum aș avea o armă secretă”, spune autorul.
 
Decanul Facultății de Litere, Cristina Tamaș, i-a mulţumit autorului pentru prezenţa la Constanța, anunţând, de asemenea, că un teatru din Suceava, deschis nu de multă vreme, poartă numele autorului.
 
În încheierea „conversaţiei”, directorul Bibliotecii „Ioan N. Roman”, Corina Apostoleanu, a accentuat faptul că atât piesele de teatru, cât și romanele autorului par a fi dacă nu suprarealiste, atunci însoţite de elementele acestui curent literar.
 
Emlia Cezara CREȚU este masterand al Facultății de Științele Comunicării și Științe Politice, la Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța