Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:16 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MNIR Deschiderea expoziției temporare „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021)”, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea

ro

14 Nov, 2024 11:16 870 Marime text
Sursă foto: Muzeul Național de Istorie a României
 
  • Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea anunță deschiderea expoziției-eveniment „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021)”.
 
Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea anunță deschiderea expoziției-eveniment „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021)”. Evenimentul va avea loc joi, 14 noiembrie 2024, cu ocazia Zilei Dobrogei, începând cu ora 13ꓽ00, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, situat pe str. Gloriei (Parcul Monumentului Independenței), transmite un comunicat din partea MNIR.
 
Profesorul dr. Andrei Pippidi, nepot al marelui savant Nicolae Iorga, a adunat și păstrat timp de decenii toate aceste mărturii ale vieții, activității științifice, literare, eseistice, dramaturgice și politice ale marelui savant Nicolae Iorga, iar printr-un act de cultură și generozitate, le-a donat Muzeului Național de Istorie a României, devenind astfel parte a patrimoniului național.
 
Colecția Iorga-Pippidi este formată din piese excepționale, care au fost pentru prima dată valorificate expozițional în anul aniversar 2021: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; câteva dintre cele mai importante diplome de doctor honoris causa de la marile universități ale Europei, precum și brevetele, ordinele și medaliile primite de către Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la ordinele românești „Steaua României” și „Coroana României”, la cele străine: Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania, o adevărată istorie a Europei în decorații. Alături de acestea, colecția cuprinde documente și fotografii cu autograf primite de către marele istoric de la Familia Regală a României: de la regina Maria, principele și apoi regele Carol al II-lea, principesa Mărioara și principesa Elena. 
 
La Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea vor fi expuse cele mai importante bunuri culturale din Colecția Iorga-Pippidi, alături de piese vestimentare, obiecte personale și documente aflate în patrimoniul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române și al Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. 
 
Ziua Dobrogei va fi celebrată și cu ajutorul unor bunuri de patrimoniu legate de istoria regiunii, precum: Medalia realizată cu ocazia inaugurării construcției Monumentului Independenței din Tulcea din anul 1899, Medalia emisă cu ocazia manevrelor regale de la Tulcea din anul 1907, Medalia aniversară realipirea Dobrogei - Regii României liberatori, apărători și ocrotitori ai Dobrogei (1877-1927) și alte medalii din Colecția Daniel-Cosmin Obreja.
 
În premieră, vor fi expuse la Tulcea o scrisoare pe care regina Maria a României i-a trimis-o lui Nicolae Iorga în primăvara anului 1918, într-un moment critic al existenței statului român, și o fotografie purtând dedicația reginei.
 
Expoziția este curatoriată de dr. Cristina Păiușan, cercetător științific în cadrul Muzeului Național de Istorie a României și coordonată la Tulcea de către dr. Florian Mihail și Adina Ailincăi, muzeograf, și va fi putea fi vizitată de către public până în luna mai, 2025, a încheiat sursa citată.




Citește și:
Muzeul Național de Istorie a României: Proiectul cultural „Tradiție în lut. În siajul artiștilor ceramiștI” a ajuns la final
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii