Muzeul de Arta are propuneri pentru expozitii internationale
Muzeul de Arta are propuneri pentru expozitii internationale
11 Jan, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
936
Marime text
Prima actiune culturala pe care o va organiza Muzeul de Arta este programata spre sfarsitul lunii ianuarie. In prezent, vizitatorii mai pot sa vada lucrarile prezentate in cadrul Salonului de Iarna.Referitor la proiectele din acest an, directorul institutiei de cultura, Doina Pauleanu, isi propune sa realizeze expozitii de caricatura, sculptura si pictura, cu lucrari semnate de artisti bucuresteni. In ceea ce priveste expozitia de sculptura, institutia intampina dificultati care constau in transportul lucrarilor pana in orasul de la malul marii. In linii mari, patru mari proiecte urmeaza sa se concretizeze in 2007. Publicul va putea sa vada expozitii de arta contemporana din toate domeniile, pictura, sculptura, grafica si arta decorativa. Tot in proiect se afla si intentia de a realiza manifestari internationale. Muzeul de Arta nu lasa deoparte nici tinerii. Acestia vor putea sa-si expuna in aceasta vara lucrarile care vor avea un caracter experimental. Exponatele vor fi o punere in forma a imaginatiei creatoare a tinerilor artisti. Acestea se vor inscrie in tendintele post-moderne. Lucrarile de masterat, de sfarsit de an sau vor fi adapostite de Galeria Muzeion, aflata la subsolul muzeului. Denumirea acesteia provine de la vechiul centru cultural din Alexandria, datand din perioada elenistica. Tot la stadiu de intentie se afla si dorinta de a realiza o expozitie dedicata reginei Elisabeta, in colaborare cu Peles si Bran. Insa, situatia in care se afla aceste muzee ar putea afecta punerea in aplicare a planului. Dupa vernisajul primei expozitiei, conducerea unitatii muzeografice isi propune sa realizeze cate o expozitie la trei saptamani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii