Muzeul de Artă din Constanța va fi gazda a trei evenimente culturale
Muzeul de Artă din Constanța va fi gazda a trei evenimente culturale
09 Mar, 2023 10:06
ZIUA de Constanta
1388
Marime text
Muzeul de Artă din Constanța va fi gazda unui triplu eveniment cultural, vineri, 10 martie, începând cu ora 14:00.
Este vorba despre vernisajul lucrărilor de artă care au fost donate instituției constănțene de pictorul Dimitrie Grigoraș, lansarea albumului monografic „Dimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a privirii”, autor Eduard Andrei și momentul coregrafic „Mișcare și culoare”, semnat de coregrafa Stela Cocârlea.
La începutul anului 2023, pictorul Dimitrie Grigoraș, din București, a donat Muzeului de Artă Constanța patru lucrări în ulei pe pânză: o amplă compoziție cu personaje – Vizita II (realizată în 2012), un Portret de bărbat cu barbă (realizat în 1994) și două peisaje marine – Peisaj din Constanța cu Vila Suțu II (realizat în 1992) și Plajă la Marea Neagră (realizat în 2009). Lucrările vor fi expuse pentru prima dată la Muzeul de Artă Constanța, în prezența autorului lor. La vernisaj vor lua cuvântul dr. Lelia Rus-Pîrvan, manager al Muzeului de Artă Constanța, și dr. Eduard Andrei, istoric și critic de artă.
Dimitrie Grigoraș (n. 15 septembrie 1934, Cârligi, jud. Bacău) este artist plastic profesionist, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 1963, Secţia Pictură – filiala Bucureşti. În anii 1954–1960 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, sub îndrumarea profesorilor Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Eugen Popa. În 1957 a debutat la Bucureşti, la Expoziția Tineretului, iar din 1961 expune constant pictură la toate expoziţiile de stat (anuale, bienale), municipale, saloane, şi participă la o serie de expoziţii de grafică şi artă decorativă. A avut expoziții personale la București, Galeria Orizont (1968) și Galeria Artelor – Cercul Militar Naţional (1999, 2022), precum și la Veneția, Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica (1997). În perioada 1957–1992 a participat la expoziții internaționale de artă românească în străinatate, organizate la Moscova, Torino, Tel Aviv, Budapesta, Padova, Beirut, Viena, Varşovia, Leningrad, Praga, Geneva, Atena, Bratislava, Innsbruck, St. Anton, Mäder, Galtür, Seefeld. A fost asistent universitar la Institutul Pedagogic din Iaşi, în perioada 1960–1965. Picturi ale sale se află la București, în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și al Muzeului Național de Artă Contemporană, precum și în muzeele de artă din Iaşi, Galaţi, Botoşani. A executat și lucrări de artă monumentală – mozaic, sgraffito, frescă, tapiserie – în Bucureşti, Iaşi, Drobeta-Turnu Severin, Piteşti, Deva. A fost distins cu mai multe premii, între care: Premiul pentru pictură la Expoziţia Tineretului, Bucureşti (1957) și Premiul pentru artă monumentală acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România pentru lucrarea în mozaic „Geneza Poporului Român” (1988, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”). În prezent locuieşte şi lucrează în Bucureşti.
Referindu-se la eveniment, dr. Lelia Rus-Pîrvan a declarat:
„Ne bucurăm că patrimoniul Muzeului de Artă Constanța s-a îmbogățit cu patru picturi în ulei pe pânză, grație generoasei donații a pictorului Dimitrie Grigoraș, cu atât mai mult cu cât două dintre acestea sunt chiar peisaje pictate pe țărmul Mării Negre, la Constanța.”
Evenimentul va continua cu lansarea albumului monografic „Dimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a privirii”, autor Eduard Andrei, apărut la Editura Paideia, București, în anul 2021.
La final, va avea loc momentul coregrafic „Mișcare și culoare”, regizat de coregrafa Stela Cocârlea, în distribuție fiind prezenți Evelin-Andreea Ruga, Andreea Steoleacă, Andreea Bureschi, Nicolae Chiriac și Alina Ștefania Mocanu, studenți în anul I la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța. Alături de ei va fi și artistul instrumentist Marian Gănescu.
Citește și:
Lucrările din expoziția „Salonul de Primăvară” sunt expuse în luna martie la Muzeul de Artă Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii