Muzeul de Artă Populară Constanța Din „secretele” laboratoarelor de conservare și restaurare a prețiosului patrimoniu de artă populară

 

•  Muzeul de Artă Populară Constanța a inițiat, în luna septembrie, o acțiune de popularizare a activităților mai puțin cunoscute ale acestei prestigioase instituții de cultură.

Este vorba despre munca delicată din laboratoarele de conservare și restaurare, dar și despre activitățile din cadrul compartimentelor de documentare etnografică sau evidență științifică a pieselor de patrimoniu.
 
Prin specificul său, muzeul constănțean deține valoroase colecții de cultură materială și spirituală, reprezentative pentru toate regiunile țării: icoane pe lemn și sticlă, obiecte de cult, ceramică, lemn, metal, scoarțe, țesături, port popular, podoabe, mobilier țărănesc. O parte dintre acestea sunt prezentate în expoziția permanentă, iar periodic unele piese sunt scoase din depozite pentru a alcătui expoziții tematice cu caracter temporar.
 
Însă activitatea în acest muzeu continuă și în spatele ușilor închise, deoarece piesele din colecții trebuie păstrate în spații și condiții adecvate, supuse zilnic unui control strict, aspect de care se ocupă Compartimentul de Conservare. În plus, unele piese au nevoie și de restaurare, misiune dificilă care îi revine Compartimentului de Restaurare.
 
Am aflat, cu această ocazie, detalii cu privire la procesul complex al restaurării țesăturilor din lână (scoarțe, lăicere, fețe de pernă), a pieselor de costum (vâlnice, catrințe, fote, cămăși, ii), a textilelor de bumbac și borangic pentru decorul interiorului, precum și a broderiilor realizate cu mătase și fir metalic auriu sau argintiu, datate de peste un secol.
 
De asemenea, am fost introduși în secretele restaurării icoanelor pictate pe sticlă și pe lemn, realizate de buni cunoscători ai erminiilor.
Icoanele pe sticlă din Muzeul de Artă Populară, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, provin din vestitele centre de iconari din Transilvania: Nicula, Gherla, Scheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Maierii Albei Iulia, Făgăraș, Țara Oltului și Valea Sebeșului.
 
Icoanele pe lemn, pictate în mănăstiri și în ateliere rurale și urbane românești, rusești, grecești și din Peninsula Balcanică, au și ele o vechime considerabilă, datând din veacul al XVIII-ea și din secolul al XIX-lea.
 
Afectate de trecerea anilor, de fumul candelelor, de microorganisme xilofage (carii) sau de condițiile improprii în care proprietarii lor inițiali le-au păstrat, unele icoane au nevoie de intervenția specialiștilor, profesioniști cu studii temeinice în domeniu, care se ocupă de ele în etape succesive. În primul rând se stabilește dacă icoana are sau nu un atac xilofag (produs de microorganisme care se hrănesc cu fibră lemnoasă) activ sau inactiv. Apoi se recurge la consolidare, care poate fi „la rece” sau „la cald”. Consolidarea „la rece” se realizează cu clei de pește și conservant în concentrațiile necesare, în funcție de starea și aspectul stratului pictural care trebuie să adere la suportul icoanei. Consolidarea „la cald” se face prin aplicare foiței japoneze.


După procesul de consolidare se trece la chituirea lacunelor din stratul pictural. Odată încheiat și acest proces, se trece la efectuarea unor mici teste de curățare și la curățarea propriu-zisă, respectând metodologia specifică icoanei. În vederea egalizării culorii și a vernisului (soluție din rășini și solvent cu rol protector) urmează a se recurge la retuș, prin anumite tehnici, astfel încât să se vadă unde a intervenit restauratorul, principiul minimei intervenții fiind principiul de bază al restaurării în pictură. La o lună după efectuarea acestor etape esențiale, are loc vernisarea icoanei, adică acoperirea acesteia cu un strat de vernis.
Scopul restaurării unei icoane este acela de a întreține și menține stratul pictural, dar și suportul icoanei, pentru a putea face față trecerii timpului și eventualelor schimbări de temperatură și umiditate care i-ar putea dăuna. Odată îndeplinit acest obiectiv, icoana ajunge în depozitul de icoane, așteptându-și rândul pentru a fi integrată în circuitul expozițional.
Pentru alte dezvăluiri interesante ale muncii specialiștilor din cadrul Muzeul de Artă Populară Constanța, vă invităm să urmăriți în continuare site-ul și pagina de Facebook ale instituției conduse cu implicare și pasiune de directorul Maria Magiru. 
 
 
Sursa foto: facebook/muzeul de arta populara constanta
 
Citește și:
 

Interviu online cu Maria Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța „Crearea unui muzeu al satului dobrogean este proiectul meu de suflet!”