Muzeul de Artă Populară Constanța Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean (GALERIE FOTO)
Muzeul de Artă Populară Constanța: Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean
15 Mar, 2024 15:14
ZIUA de Constanta
1043
Marime text
- Joi, 14 aprilie, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, dr. Florentin Sîrbu și dr. Cerasela Dobrinescu, șef secție Patrimoniu Cultural Național, s-au deplasat în teren, la Slava Cercheză (județul Tulcea) în vederea identificării și selectării unor obiecte cu valoare de patrimoniu etnografic specifice etniei rușilor lipoveni.
Cu acest prilej, au fost colectate din teren peste 100 de obiecte (piese de port, obiecte de cult, instrumente muzicale, obiecte de uz gospodăresc, unelte), care au fost donate de doamna Irina Mihailov, cea care în anul 1978 a pus bazele ansamblului artistic „Slaveanka”, iar în anul 1990 s-a numărat printre fondatorii Comunității Rușilor Lipoveni din Slava Cercheză.
Obiectele donate, unele inedite pentru muzeul constănțean, vor fi incluse în expozițiile viitoare dedicate etniilor dobrogene.
Activitatea face parte din proiectul cultural „Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean”, care urmărește identificarea și achiziționarea din teren a unor obiecte etnografice, în vederea completării colecțiilor muzeale și a protejării pieselor cu valoare de patrimoniu, prin asigurarea unor condiții optime de depozitare și conservare.
„Mulțumim doamnei Irina Mihailov pentru gest și pentru că a înțeles importanța reprezentării într-un muzeu a etniei din care face parte!”, a încheiat srsa citată.
Citește și:
Programul Teatrului „Căluţul de mare” Constanța în perioada 18.03– 24.03.2024. Lista spectacolelor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii