Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:36 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muzeul de Marină, locul în care trăieşti istoria

ro

15 Jul, 2015 00:00 6397 Marime text
Deseori, grijile cotidiene ori programul de vacanţă încărcat cu distracţii trecătoare te fac să uiţi să treci în agendă vizita la unul dintre cele mai deosebite muzee din ţară, aflat la doar câţiva paşi de plajă şi de Portul Tomis. Muzeul de Marină oferă file de istorie fiecărui vizitator care îi trece pragul şi, fără vreun efort, constaţi că, la sfârşitul turului, pasionat sau nu de istorie, te-ai îmbogăţit spiritual mai mult decât ţi-ar fi trecut prin minte. Numărul mare de vizitatori care au trecut pragul Muzeului de Marină în ultimii ani arată faptul că şi noi suntem un punct important pe harta turistică a lumii prin patrimoniul deţinut, care conferă obiectivului statutul de unicat naţional.

Muzeul de Marină al Constanţei, un loc cu o însemnătate istorică remarcabilă şi prin clădirea care îl găzduieşte, te va chema să-l vizitezi de fiecare dată când îţi vei petrece concediul la mare.
Muzeul Marinei Române, prin zeci de machete reproducând toate tipurile de nave existente în marina militară şi comercială autohtonă, de la începuturile ei şi până în zilele noastre, instrumente de navigaţie, documente şi fotografii, arme albe şi de foc, elice, drapele şi pavilioane, exponate de o deosebită valoare ştiinţifică şi documentară, conturează în faţa celui care îi trece pragul o adevărată istorie a navigaţiei române, a dezvoltării tehnicii navale, a relaţiilor comerciale şi militare ale Marinei. Expoziţia muzeului este organizată în patru secţii, pe criterii tematico-cronologice: epoca veche, medie, modernă şi contemporană. Sunt prezentate pe parcursul mai multor săli cu o suprafaţă de 10.000 mp.

Exponatele deosebite, cu zeci şi sute de ani vechime, le întâlneşti de când ai păşit în interiorul muzeului. Mai exact, de la intrare, unde simbolurile celei care a fost prima navă-şcoală „Mircea”, elicea şi ancora, tronează la loc de cinste. Bricul a fost construit în 1882, iar în 1944, în urma unui bombardament, a luat foc şi s-a scufundat lângă Galaţi.

Clădirea însăşi are o istorie aparte. Directorul muzeului, căpitanul comandor Marius Rohart, ne spune că instituţia, devenită monument istoric, a fost ridicată în perioada 1908 - 1909. A găzduit şcoala de marină până în 1920. Mai apoi, a adăpostit, timp de 20 de ani, şcoala navală, comandamentul marinei regale române (1941 - 1946), cazarma sovietică (1947 - 1948), şcoala navală (1947 - 1954), comandamentul Marinei Militare (1954 - 1961) şi, timp de opt ani, până în 1969, de când funcţionează Muzeul Marinei, alte instituţii civile.

Amforă de 2.000 de ani, plină cu seu

Interiorul te îmbie mai mult decât ai crede. Totul începe cu materiale de pescuit datând din secolul I - II î.Hr., care au fost donate muzeului de către comandorul Constantin Scarlat, părintele scafandreriei din ţara noastră, după ce au fost găsite în jurul celor trei cetăţi pontice, Histria, Tomis, Callatis. Dominanţi şi atractivi sunt şi cei câţiva luptători romani şi daci care, aşezaţi de o parte şi de alta a holului dintre sălile expoziţiei, parcă păzesc muzeul. Un punct de atracţie important este şi o amforă care datează de acum 2.000 de ani, care a fost găsită plină cu seu de oaie, în jurul anilor ‘80, în dreptul oraşului Mangalia. Pentru a verifica autenticitatea exponatului, vizitatorii pot vedea buletinul de analiză care atestă veridicitatea conţinutului şi vechimea acestuia. Bombarda, o invenţie de top, primul turn modern, este un alt exponat pe care îl putem admira la Muzeul Marinei. Şi nu este o replică, cum ar crede mulţi. Este chiar un original. „Am avut un grup de americani care ne-au cerut permisiunea de a pune mâna pe exponat, li se părea ceva incredibil de interesant. Este un obiect tratat pentru a putea fi conservat. De asemenea, substanţele ce se folosesc pot fi dăunătoare”, îşi aminteşte căpitan comandorul Rohart.

Monoxila, barca de 700 de ani 

O machetă a „pânzarului moldovenesc” - corabie construită la noi în ţară - şi monoxila - un mijloc tradiţional de navigaţie pe Dunăre, construcţia acestuia datând din secolul al XV-lea - sunt, poate, cele mai reprezentative elemente ale istoriei marine pe care le putem admira în mărime naturală în sălile muzeului. „Unică în Europa, piesă de 700 de ani, dar bine conservată, monoxila a fost descoperită pe Crişul Alb şi era făcută dintr-un stejar. Ceea ce era interesant la acest tip de ambarcaţiune este metoda prin care se realiza aceasta. Buşteanul era tăiat şi mai apoi ars în partea de sus, pentru a putea fi scobit. Odată se impregna stratul, căpăta o impermeabilitate suplimentară şi totodată era mai uşor de ras”, ne spune comandorul. Şi galionul de navă, descoperit în Marea Neagră, îţi atrage negreşit atenţia. „Iniţial, era colorat, însă atunci când a fost scos la suprafaţă, în câteva ore a oxidat”, a completat acesta.
 
Şi navele militare pe care România le-a deţinut ocupă un loc de cinste în cadrul muzeului. Aici găsim ancora originală şi torpila navei militare „Elisabeta”, dar şi macheta primului bric „Mircea”, scufundat în 1944. Ceea ce este interesant la nava „Elisabeta”, devenită ulterior distrugător, este faptul că Emil Racoviţă şi-a desfăşurat aici o parte a cercetărilor marine. Macheta distrugătorului Mărăşeşti ocupă un loc de seamă în cadrul muzeului, la fel ca şi cea a submarinelor „Delfinul” şi „Rechinul”. Pentru cei care nu ştiu cum arătau navele de pescuit maritim şi fluvial, în sălile muzeului pot fi admirate machetele flotei care se ocupa de această activitate. De asemenea, inedit este şi faptul că lângă macheta navei-amiral a flotei comerciale româneşti „Independenţa”, scufundată în 1979, este şi sticla de şampanie care nu a vrut să se spargă la inaugurarea navei. Incidentul a fost considerat un semn rău şi chiar un blestem. Coincidenţă sau nu, în 1979, în timp ce revenea din al 19-lea voiaj, „Independenţa”, care se afla în Marea Marmara pentru a tranzita Bosforul spre Marea Neagră, a fost lovită de o navă grecească care a provocat spargerea tancurilor de marfă ale petrolierului şi deversarea unei mari cantităţi de ţiţei în mare. Din cauza scânteilor produse, s-au declanşat puternice explozii, care au făcut ca nava să ia foc şi să eşueze arzând. Din echipajul de 45 de marinari, au murit 42, dintre care 11 au fost daţi dispăruţi, iar nava a ars 29 de zile neîncetat.

Arme originale care au intrat în istorie

Pasionaţii de scafandrerie pot vedea un costum original folosit până acum 60 de ani de specialiştii în domeniu. Cântărind câteva zeci de kilograme, pare greu de crezut că, în vremuri nu demult apuse, existau persoane care aveau suficient curaj pentru a se scufunda cu un astfel de echipament. Cu atât mai mult cu cât fiecare scafandru purta atârnată de gât o placă de 18 kilograme.

Farurile sunt o invenţie deosebită. Ele îi ajutau pe cei care navigau pe mare să-şi dea seama unde se află. Iar la Muzeul Marinei găsim lentila veche ce a funcţionat la farul de la Tuzla, dar şi lampa cu petrol cu care era luminat acesta.

O piesă de valoare foarte mare, donată muzeului cu mai mulţi ani în urmă, este radio-transmiţătorul Marconi care, după spusele comandorului Rohart, ar fi încă funcţional, fiind necesară doar schimbarea câtorva piese. Aparatul datează din 1937.
 

Pasionaţii de arme vor fi fascinaţi când, într-una dintre colecţiile muzeului, vor vedea arme originale, automate, torpile, grenade folosite în Al Doilea Război Mondial. De asemenea, pot fi admirate şi dotări originale ale armatei române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial - pistoalele mitralieră Bereta şi Oriţa, dar şi mitraliera germană MG42, care au avut un efect demoralizator asupra trupelor inamice în timpul războiului.
O piesă de atracţie este sabia care are semnătura olografă a Regelui Mihai şi care a fost dăruită şefului promoţiei Şcolii Navale, amiralul Tomescu, în 1939.
În parcul exterior al muzeului, care, la acest moment, este în reamenajare, turiştii vor putea vedea ancore şi elice de dimensiuni mari, dar şi un monument al marinarilor din Primul Război Mondial.
 
Specialiştii Muzeului Marinei pregătesc pentru perioada următoare mai multe evenimente. Primul dintre ele se va desfăşura pe 18 iulie - o expoziţie de pictură organizată de Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii şi dedicată aviatorilor. De asemenea, pe 7 august, va avea loc un concurs de modelism şi navomodelism la care vor participa numeroşi campioni naţionali şi internaţionali în domeniu.

Sursa: Voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii