Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:15 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muzeul Național de Istorie a României organizează expoziția „EIKON. Conservare-restaurare pictură pe lemn”

ro

20 Nov, 2024 13:29 700 Marime text
Afișul evenimentului. Foto: Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției temporare „EIKON. Conservare-restaurare pictură pe lemn”. Vernisajul va avea loc luni, 25 noiembrie, începând cu ora 17ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
 
Proiectul expozițional aduce în atenția publicului larg problematicile generale de conservare și restaurare ale picturii pe lemn din colecția Muzeului Național de Istorie a României. În buna tradiție a Secției de Restaurare din cadrul muzeului, și de această dată, sunt aduse în prim plan rezultatele unei profesii prea puțin vizibile în peisajul muzeal românesc.
 
Pe lângă obiectele restaurate, va fi prezentat și fluxul tehnologic pe care îl parcurge un obiect, de la restaurare, la expunere, precumꓽ investigații fizico-chimice, îndepărtarea repictărilor, consolidarea și reatașarea ramei pe panoul de lemn, chituirea lacunelor din stratul pictural, vernisarea intermediară și integrarea cromatică a fisurilor și lacunelor stratului pictural. Vor fi etalate piese încadrate între secolele XVII – XX, cu precădere de școală lipovenească, cu diferite problematici de restaurare care țin de vechime, condițiile de depozitare, dar și de calitatea materialelor utilizate în operă.
 
Bunurile culturale au fost restaurate de către Maria Popa și Marian Radu, restauratori în cadrul muzeului.
 
Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 noiembrie, de miercuri până duminică, între orele 09ꓽ00 – 17ꓽ00, până la începutul anului viitor.
 
Citește și:
Muzeul Național de Istorie a României Document rar, Certificat de eliberare din robie - exponatul lunii noiembrie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii