Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:38 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numar record de participanti la "Martisorul Ecologic"

ro

26 Feb, 2007 00:00 874 Marime text
1172439401.jpg

Sulfina Barbu, Ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, prezent la cea de-a treia editie a "Martisorului ecologic", a declarat ca, incepand cu 2008, ecologia va deveni disciplina obligatorie la toate nivelurile de invatamant.

Cea de-a treia editie a Martisorului Ecologic, desfasurata sambata la Palatul Copiilor, s-a bucurat de un real succes. Acest lucru s-a putut verifica prin numarul mare de participanti, dar mai ales prin numarul de vizitatori. Manifestarea de la Palatul Copiilor a fost organizata de catre Organizatia Neguvernamentala Ecologista Mare Nostrum, impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean, Palatul Copiilor si Garda de Mediu Constanta, la care s-a adaugat si o societate comerciala. Evenimentul s-a bucurat de participarea Sulfinei Barbu, ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor. Cu aceasta ocazie, ministrul a declarat ca, incepand cu 2008, ecologia va fi disciplina obligatorie la toate nivelurile de invatamant. Inspectorul scolar judetean, Narcis Amza este cea care a acordat diplomele si premiile participantilor. Peste 1500 de prescolari si elevi, din peste 60 de institutii de invatamant (gradinite, scoli si licee), au raspuns invitatiei de a crea martisoare din materiale reciclabile. "Numarul mare de participanti face din aceasta editie a Martisorului Ecologic una speciala", a declarat Daniela Iordache, coordonatorul proiectului din cadrul organizatiei Mare Nostrum. Copiii, sub coordonarea cadrelor didactice, s-au intrecut pe ei insisi in ceea ce priveste creativitatea. Martisoare multicolore au fost create din cele mai inedite materiale, printre care si cele comestibile. Biscuitii sau bomboanele au constituit "materia prima" pentru martisoarele ecologice. Prin astfel de manifestari, copiii au invatat sa aprecieze mediul inconjurator si sa fie mai responsabili in aceasta privinta. Cele mai originale martisoare au fost premiate. Membrii juriului au tinut cont de originalitatea obiectelor expuse, aspectul panourilor trecand pe un plan secund. Participantii la eveniment vor avea ocazia sa-si expuna creatiile in calitate de produse comerciale in cadrul Targului de Martisoare organizat de Muzeul de Arta Populara. Succesul de care se bucura manifestarea ii determina pe organizatori sa mearga mai departe cu acest eveniment. "Vom continua cu aceasta manifestare, deoarece cadrele didactice si elevii sunt interesati foarte mult. Avem programe, proiecte de mediu in care copiii nu se implica doar teoretic, ci si practic. Dorim sa implicam nu numai elevii, ci si comunitatea locala, pentru ca se simte tot mai mult necesitatea unui oras curat. Incercam sa obtinem din partea lor un feed-back, un comportament ecologic", a declarat Daniela Iordache, coordonatorul expozitiei.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii