Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă monografie a Dobrogei Dr. Doina Păuleanu - "Încercăm să redăm parfumul unei epoci" (galerie foto)

ro

11 Dec, 2015 00:00 3912 Marime text
Reputatul critic de artă dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanţa, şi-a lansat, ieri, volumul "Regalitatea şi marea. Dobrogea 1878-1914". Evenimentul de lansare a cărţii, publicată sub egida editurii Monitorul Oficial, a reunit mai multe personalităţi politice şi culturale ale Constanţei. Printre invitaţi s-au numărat Anca Ivaşcu, directorul editurii Monitorul Oficial, profesorul universitar Ioan Opriş, arhitectul Radu Cornescu, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean ConstanţaCristinel Dragomir.  
 
În deschiderea evenimentului, un cor format din elevii de la Seminarul Teologic "Sfântul Cuvios  Dionisie Exiguul", din Constanţa, dirijat de profesorul Horaţiu Alexandrescu, cel care a şi alcătuit întregul program al lansării de carte, a interpretat câteva colinde specifice sărbătorilor care se aproprie.
 
Invitaţii şi-au exprimat interesul pentru monografia Dobrogei din perioada aleasă de autoare pentru a o studia. "Este un titlu cu o sonoritate aparte. Am fost onoraţi că a putut să apară sub egida editurii Monitorul Oficial. De fiecare dată când vin aici, lansările au un farmec aparte, pentru că zona are un farmec aparte. Vorbim de o monografie a Constanţei, a pământului dobrogean. Citind cartea, ne dăm seama de ce trebuie să avem un loc în ţară unde să admirăm marea. Unde ar putea fi un loc mai bun decât Constanţa?", a declarat, directorul editurii Monitorul Oficial, Anca Ivaşcu.
 
"Răsfoind această carte, am avut sentimentul că aristocraţia îşi face simţită prezenţa şi la noi. Practic, în activitatea noastră de zi cu zi, neglijăm aceste aspecte. Cred că dincolo de lucrurile scrise în carte despre trecutul nostru, trebuie să înţelegem că avem obligaţia să ridicăm puţin ştacheta astfel încât, în viitor,  aceste lucruri să devină o normalitate", a spus, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Cristinel Dragomir.
 
Profesorul Ioan Opriş a caracterizat-o pe Doina Păuleanu ca fiind un autor dedicat, cu un respect imens pentru veridicitate şi capabil să o  sacrifice până şi pe Contesa (pisica criticului de artă). Un autor care şi-a depăşit prin viziune predecesorii, lucrarea lansată fiind o carte aparte, care a venit într-un moment în care o republică îşi revendică dreptul la istorie.
"De fapt, este vorba despre dreptul poporului român de a avea o istorie a regalităţii. Care este o pagină a ei. O pagină importantă care se referă la modernitatea ţării şi la schimbarea unor comportamente civice şi individuale", a afirmat profesorul Ioan Opriş.
 
Lucrarea se axează asupra perioadei în care disciplina nemţească devine un model în România prin regele Carol I. "Primul prefect al Dobrogei,Remus Opreanu, este o forţă. El pune primul număr de casă la Constanţa. Ce vreţi mai mult de la un prefect decât ca la un an de la război să fondeze un muzeu? Ideea în sine este uimitoare!", a mai spus profesorul Ioan Opriş. Acesta şi-a exprimat, de asemenea, certitudinea că autoarea va realiza o trilogie, care va cuprinde şi Dobrogea interbelică, şi Dobrogea postbelică.  

"Regele Carol I a încercat să racordeze Dobrogea la ţară"

Amfitrionul evenimentului, dr. Doina Păuleanu, a vorbit despre admiraţia sa pentru Regina Elisabeta, erudită şi pasionată de muzică, sculptură şi pictură. Autoarea a subliniat că Regele Carol I a avut o mare contribuţie în faptul că Dobrogea a ajuns la nivelul Moldovei şi Ţării Româneşti după anexare.
 
"Regele Carol I a avut pentru Dobrogea un proiect de o mare anvergură. A încercat să racordeze Dobrogea la ţară. L-am urmărit în toate întâlnirile sale, ştiu ce a făcut, ştiu ce a gândit. Cartea mea este de fapt un exerciţiu de admiraţie faţă de acest om care a ştiut să investească nişte sume colosale în marile lucrări ce au legat Dobrogea de România. Aceste lucruri nu puteau fi făcute fără un proiect. A reuşit să aducă ţara la nivelul Occidentului. De aceea atâtea sume s-au investit în Constanţa. Încercăm să redăm parfumul unei epoci. Mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci", a declarat reputatul critic de artă.
 
La finalul evenimentului, autoarea a acordat mai multe autografe.

Despre Doina Păuleanu

Doina Păuleanu a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din  Bucureşti (astăzi, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971. Expert al Casei de Licitaţii Artmark, Doina Păuleanu este una dintre cele mai proeminente figuri ale vieţii culturale din Constanţa. În prezent, este directorul Muzeului de Artă din Constanţa.
 
Doina Păuleanu a publicat, de-a lungul timpului, mai multe lucrări de istoria artei, antropologie urbană, imagologie şi management cultural: "Singularitate şi reconstrucţie imaginară. Pictori români la Balcic" (2010), "Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel Constanţa" (2008), "Constanţa 1878 - 1928. Spectacolul modernităţii târzii" (2005), "Constanţa. Aventura unui proiect european" (2003), "Moscheea regală Carol I Constanţa" (2010) ş.a.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii