Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oleg Danovski, amenintat de uitare

ro

08 Jan, 2008 00:00 2247 Marime text
1199735317.jpg

Teatrul constantean, care a suferit schimbari nu tocmai avantajoase pentru artisti, cheltuieste sume mari de bani pentru a monta spectacole care altadata faceau parte din repertoriul baletului

Compania de balet a Teatrului National Oleg Danovski s-a intors la inceputul acestui an, din celebrul turneu din Germania, prezentand publicului german spectacolele de balet "Cenusareasa", "Frumoasa din padurea adormita", "Spargatorul de nuci" si "Max si Moritz". Cu toate ca institutia nu mai dispune de montarile celebre ale maestrului, compania de balet a Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski nu este de neglijat, colectivul balerini continuand sa sustina in fiecare iarna traditionalul turneu in Germania, inaugurat din timpul maestrului. Pentru constanteni este, sau ar trebui, sa fie o onoare ca cel care a pus bazele scolii nationale de balet, a ales sa infiinteze la malul marii un ansamblu de balet care a devenit celebru sub titulatura Baletul Fantasio. Cu toate acestea, desi pe 21 octombrie 2007 s-au implinit 11 ani de la trecerea in nefiinta a lui Oleg Danovski, institutia care-i poarta numele, fostii balerini sau colaboratori nu s-au gandit in niciun fel sa cinsteasca memoria maestrului. Un motiv plauzibil ar fi, asa cum se obisnuieste in spatiul pontic, faptul ca , nu este vorba despre o "cifra rotunda". Nascut in 1917, in Ucraina, numele lui Oleg Danovski a devenit o emblema pentru Constanta. Oleg Danovski s-a facut respectat prin baletele create la Opera din Bucuresti, care i-au adus respectul si aprecierea unanima a artistilor. Insa, marea dorinta a maestrului era aceea de a separa opera de balet, asa cum se intamplase si la Londra cand se vorbea de Covent Garden si Royal Ballet. Recunoasterea de care s-a bucurat Oleg Danovski in strainatate, este demonstrata de interesul pe care celebrul Robert Helpman l-a aratat artistului atunci cand l-a invitat sa monteze "Lacul lebedelor". Spectacolul era menit sa redeschida stagiunea Covent Garden, lucru care din pacate nu a fost pus in practica din ratiuni politice. Dorinta de a crea un teatru independent care sa promoveze traditiile scolii nationale de dans nu avea sa se concretizeze in Capitala, ci la malul marii datorita omului de cultura Aurel Manolache, director al teatrului Fantasio in acea vreme. In urma mai multor eforturi, in care maestrul a reusit sa puna bazele unui "Ansamblu de balet" care functiona din 1977 pe langa ARIA (Agentia Romana de Impresariat Artistic) si in urma unor discutii fara rezultat cu bunul prieten Radu Beligan sau cu Liviu Ciulei, ansamblul a reusit sa se constituie in sfarsit, la mare. In acest loc, tinerii artisti, gratie Teatrului Fantasio, institutie care se autofinanta, au gasit tot ceea le lipsea in capitala, de la apartamente pana la o scena pe care sa repete si pe care sa evolueze. Constituit din tineri absolventi ai liceelor de coregrafie din Bucuresti si Cluj, primul spectacol al "Ansamblului de balet clasic si contemporan" a fost "Chopiniana". Aici, maestrul a montat trilogia ceaikovskiana, "Lacul lebedelor", "Frumoasa din padurea adormita" si "Spargatorul de nuci", in conditiile in care putine ansambluri de balet din lume aveau in repertoriu aceste spectacole. Succesele au continuat, cu turnee in Statele Unite ale Americii.

Traditia inaugurata de Rumanisches StaatsBallett Fantasio continua

Tot in aceasta perioada s-au pus bazele contractului cu impresarul german Landgraff, care continua si acum cu Compania de balet a Teatrului National Oleg Danovski si al carui rezultat este turneul anual. Respectat si apreciat, maestrul a facut parte din jurii de balet la festivaluri din Japonia, Moscova sau Paris. Nu trebuie uitat nici Concursul National si International Oleg Danovski. Ultimul spectacol creat de catre Oleg Danovski a fost "Craiasa zapezilor" in 1996, lucrare care ii apartine in totalitate, de la libret pana la colaj muzical si coregrafie. Acum, din pacate, dupa ani de succese, in care Danovski a fost ambasador al tarii si al Constantei in strainatate, repertoriul maestrului risca sa intre in uitare, sfasiat de interese financiare. "Rapsodia de Enescu", "Chopiniana", "Cenusareasa" "Motanul incaltat", "Lacul lebedelor", "Spargatorul de nuci", "Giselle" sau "Craiasa zapezilor" nu vor mai fi prezentate publicului autohton pana cand nu se vor rezolva litigiile dintre familia lui Danovski care poseda drepturile de autor si conducerea teatrului care poarta numele balerinului si coregrafului. Din pacate, publicul si calitatea vietii culturala au de suferit de pe urma acestor neajunsuri. Daca sala nu prea mare a institutiei nu este plina la spectacolele de balet, in schimb sala mult mai incapatoarea a Casei de Cultura a Sindicatelor este luata cu asalt, de cei care vin sa vada productiile ale unor companii straine, care le intrec pe cele autohtone doar prin calitatea scenografiei.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii