Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:17 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omagiu pentru dobrogeanul Dumitru Lupu, inițiatorul festivalului „Mamaia copiilor“

ro

22 Jul, 2021 00:00 3761 Marime text
  • Dumitru Lupu a fost un compozitor dobrogean de muzică ușoară din România. Numele său a semnat sute de lucrări muzicale și a ghidat mii de studenți printre notele muzicale. Astăzi se împlinesc patru ani de când s-a stins din viață.
Dumitru Lupu s-a născut pe 25 mai 1952 în Giugiu. Gheorghe și Mărioara Lupu i-au fost părinți. A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“  din București, secția Canto.  A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) și al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF).

Din anul 2014 a fost prof. univ. dr. la Universitatea „Ovidius“  din Constanța. A fost dirijor al orchestrei Teatrului „Al. Davilă“ din Pitești între anii 1982-1990 și al Teatrului „Fantasio“ din Constanța între anii 1990-2004. Este inițiatorul festivalului „Mamaia copiilor“.

Activitatea sa profesională s-a concretizat în tot de înseamnă muzică și frumos. A publicat cărți, a creat festivaluri, a compus șlagăre și muzică de film. Dintre cele mai importante realizări profesionale ale marelui compozitor amintim: șlagăre: „Hai vino iar în gara noastră mică“ (text: Florin Pretorian, interpret: Gabriel Dorobanțu), „Sunt fericit“ (text: Florin Pretorian, interpret Florin Apostol), „Ce mult te-am iubit“ (text: Mala Bărbulescu, interpretă: Ileana Șipoteanu), „Mă-ntorc la tine mare albastră“ (text: Viorela Filip, interpret: Daniel Iordăchioaie), „Romantică femeie“ (text: Elena Răileanu, interpretă: Ileana Șipoteanu).

La capitolul discografie, Ileana Șipoteanu („Cântece creștine“, „Ce mult te-am iubit“, „S-o luăm de la-nceput, „Iubire trădată“, „Refrene de iubire“); Dumitru Lupu („Vocile lor“), Dumitrana-Teodora Lupu („Dumitrana, ce mult îmi place...muzica!“,  „Cornuleț cu lapte“),  Dumitru Lupu („Vocile lor“); Alexandru Jula („Iubire târzie“, „Cântați cu bunicu`“), „The best romanian music collection 2006“, „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio“ (2008), sunt doar câteva nume.

A publicat  șașe cărți la edituri din Constanța începînd din 2002 până în 2016. Este menționat în 12 volume scrise de autori diferiți.

A fost autor a peste 500 de lucrări muzicale păstrate în cardex-ul Radiodifuziunii și Televiziunii Naționale, înregistrate la UCMR-ADA, autor de spectacole, inițiator al Festivalului pentru copii „Mamaia copiilor“ în 2001. A scris lucrări pentru copii printre care: „Albă ca zăpada“, „Scufița roșie“, „Mica sirenă“, „Ali Baba și cei 40 de hoți“ etc. Muzica spectacolelor radiofonice: „Franțuzitele“,„ O soacră“, „Licoarea fermecată“, „Pădurea albastră“, „Dănilă Prepeleac“  etc. De altfel, a luat parte și la direcția muzicală a serialului „Antologia umorului românesc” produs de TVR.

Ileana Șipoteanu, interpreta de muzică ușoară i-a fost soție timp de 28 de ani și împreună au o fiică, Dumitrana-Teodora. Compozitorul dobrogean Dumitru Lupu a murit pe 22 iulie 2017, la 65 de ani în urma unui stop cardiac.

Pe 23 noiembrie 2017, de Ziua Dobrogei, la iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa, distinsului compozitor i se acorda Meritul Dobrogean, un omagiu postum adus unei personalități de marcă a acestui spațiu, căruia el i-a compus un imn și l-a onorat cu talentul și profesionalismul său.


Citește și:
Personalități dobrogene: Dacă n-ar fi existat, Mitică Lupu ar fi trebuit inventat!
 
#citeșteDobrogea: Remember Dumitru Lupu, la 67 de ani de la naștere. Lucrarea sa de suflet, „Adio, Chiustenge“, încă așteaptă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii