Originar din Tulcea In memoriam Grigore Kiazim, un rapsod al etniilor din Dobrogea

 
Grigore Kiazim, rapsod de notorietate al Dobrogei, s-a născut într-o zi de 12 februarie 1913 la Măcin, județul Tulcea.
 
Și-a construit cariera de artist specializându-se la următoarele instrumente: mandolină, cobză și banjo.
 
În anii `30, Grigore Kiazim s-a numărat printre primii cobzari. El s-a făcut remarcat prin interpretarea pieselor concertante, alături de jocuri dobrogene și piese din folclorul turc.
 
În anul 1934 a început colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune.
 
Grigorea Kiazim devenea în 1950 primul cobzar angajat la formarea Ansamblului „Ciocârlia”, iar în 1971 era angajat la formarea Ansamblului „Rapsodia Română”. Pentru scurte perioade de timp, a mai colaborat cu Ansamblul „Perinița” și „Doina” al Armatei.
 
În perioada 1973-1975, tulceanul și-a format propriul taraf specializat pe muzica tradițională a comunităților etnice din Dobrogea precum: români, turci, tătari.
 
Din discografia lui Grigore Kiazim amintim de piesele: „Lăzăreasca din Medgidia” (mandolină) – 1954, „Bătuta de la Dunăre” (mandolină) – 1954, „Săltata” (mandolină) – 1955, „Hora de la Constanța” (mandolină) – 1955, „Joc popular turcesc” (mandolină) – 1956, „Geamparalele din Dobrogea” (mandolină) – 1956, „Cântec de dragoste turcesc” (mandolină) – 1956, „Sârba din Teiș” (mandolină) – 1956, „Sârba din Măcin” (cobză) – 1961, „Cântec turces de nuntă din Medgidia” – 1961, „Beteala miresei” (banjo) – 1964, „Munte, munte brad frumos” – 1978, „Sârba lui Buică” – 1978, „Șapte văi” – 1978, „Dinspre ziuă” – 1978, „Sârbă ca la nuntă” – 1978, „Dansul fetelor” – 1980 „Joc de bărbați” – 1980, „Mi se spune meșter mare” – 1980, „Dacă ați ști cât de bolnav sunt” – 1980, „Dacă vrei să mă iei, ia-mă cu tine” – 1980 etc.
 

Grigore Kiazim a murit la data de 2 iunie 1989, la București, în locuința lui din Calea Moșilor, loc unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții cântând în barurile și localurile din zonă.   
 
„Pe neașteptate, într-o zi de la începutul lunii iunie 1989, strunele inimii generoase ale maestrului, s-au rupt, iar glasul mandolinei și a celorlalte instrumente fermecate a tăcut. Atunci, sufletele ni s-au umplut de durere și plumb. Pleca dintre noi un mare artist”, spunea Aurel Băbeanu, trei ani mai târziu, în revista „Doina”.
 
Citește și:
Ion Amititeloaie, la a 69-a aniversare Constanța a devenit a doua casă pentru interpretul de muzică populară