Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Originar din Tulcea Scriitorul Mircea Casimcea își serbează a 87-a zi de naștere

ro

03 Nov, 2023 17:00 1503 Marime text
Foto: Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea
  • Pe numele său complet, Mircea Ioan Casimcea este originar din comuna Casimcea, județul Tulcea. S-a născut într-o zi de 4 noiembrie 1936, într-o familie de învățători
  • Este afiliat Uniunii Scriitorilor din România, devenind membru în februarie 2000
  • De-a lungul timpului, Mircea Casimcea a reușit să obțină câteva premii prestigioase, precum: premiul I la Concursul Național de Proză scurtă și eseuri „Pavel Dan”; Diplomă de Excelență oferită de Consiliul Local al comunei Casimcea, județul Tulcea; Diplomă de Excelență oferită de Societatea Culturală „Rei Culturae Fautores” din Turda; Cetățean de Onoare al comunei Casimcea și al municipiului Turda
 
Pe numele său complet, Mircea Ioan Casimcea este originar din comuna Casimcea, județul Tulcea. S-a născut într-o zi de 4 noiembrie 1936, într-o familie de învățători.
 
El a urmat școala primară în localitățile Dulgheru și Gura Dobrogei, ciclul gimnazial la Cogealac și la Constanța a făcut Liceul „Mircea cel Bătrân”.
 
Și-a continuat studiile la București, unde a absolvit Institutul de Biblioteconomie și la Cluj – Napoca, unde a terminat Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș – Bolyai”.
 
De-a lungul anilor, Mircea Casimcea a avut mai multe funcții precum: bibliograf, bibliograf principal, bibliograf șef, director la Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” din Turda, președinte ale Comitetului de Cultură și Artă, secretar literar și apoi director la Teatrul Municipal Turda.
 
Debutul în presa literară s-a produs în anul 1967, la revista „Tribuna”. În continuare, tulceanul a colaborat cu poeme, proză scurtă, impresii de călătorie, critică, istorie literară, cronici dramatice, reprtaje, articole, tablete, interviuri, eseuri, profiluri profesionale, aforisme, definiții, monografii, dramatizări și piese de teatru la: „Steaua”, „Cetatea culturală”, „Tribuna”, „Biblioteca”, „Luceafărul”, „Ex Ponto”, „Agora”, „Bucovina literară”, „Mișcarea literară”, „Ziarul 21”, „Interval”, „Adevărul de Cluj”, „Făclia”, „Mesagerul transilvan”, „Tour d`Art”, „Literatorul”.
 
Mircea Casimcea a întreprins o activitate bogată ca scriitor, fiind autorul volumelor: „Colonia” (București, 1982), „Oameni în tren” (Cluj – Napoca, 1997), „Poemul fără sfârșit” (Cluj – Napoca, 1998), „Recursul Pandorei” (București, 1999), „La nunta moșilor” (București, 2001), „Amintiri închipuite” (București, 2005), „Bunul Kamikaze” (București, 2005), „Cântecul gibonului” (București, 2005), „Arheologul” (Cluj – Napoca, 2006), „Să lași cuvintele” (Cluj – Napoca, 2010), „Ajustarea destinului” (Cluj – Napoca, 2011), „Misterul cărții” (București, 2013), „Neliniștea poemelor” (Cluj – Napoca, 2017) etc.
 
Scriitorul este prezent în antologii, volume creative, antologii, culegeri și dicționare literare și de personalități.
 

Este afiliat Uniunii Scriitorilor din România, devenind membru în februarie 2000.
 
De-a lungul timpului, Mircea Casimcea a reușit să obțină câteva premii prestigioase, precum: premiul I la Concursul Național de Proză scurtă și eseuri „Pavel Dan”; Diplomă de Excelență oferită de Consiliul Local al comunei Casimcea, județul Tulcea; Diplomă de Excelență oferită de Societatea Culturală „Rei Culturae Fautores” din Turda; Cetățean de Onoare al comunei Casimcea și al municipiului Turda.
 
El a mai semnat cu pseudonimele: Mircea Ioan, Ion Mircea, Dinu Rocea, Cronicar, M. Ioan.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:

Născută la Tulcea Monica Buhai împlinește 62 de ani
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii