Pandemia a mutat și scândura scenei teatrelor constănțene pe paginile de Facebook
Pandemia a mutat și scândura scenei teatrelor constănțene pe paginile de Facebook
24 Dec, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4008
Marime text
Depășind cu greu absența publicului spectator și a „recompensei” în aplauze a muncii lor susținute, actorii constănțeni au acceptat să „mute” actul artistic în mediul online, pe paginile de Facebook ale instituțiilor.
Astfel că, zilnic, actorii Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare” s-au întâlnit cu micuții spectatori pe pagina de Facebook, unde au oferit reprezentații, dar și povești de iarnă.
Astăzi, chiar în ajunul Crăciunului, de la ora 11.00, tot pe pagina de Facebook, actorii Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad, Arina Cojocaru, Daniel Minciună, Mădălina Petrencu şi Tiberiu Roşu vor susţine spectacolul „Tainele lui Moş Crăciun”.
Apoi, duminică, 27 decembrie, de la ora 11, vor sosi „Spiriduşii cu nasuri lungi”, dintr-o poveste veche japoneză, în interpretarea actorilor Graţian Prisăcariu şi Daniel Minciună.
„Numărătoarea inversă” - proiect online al Teatrului de Stat Constanţa
Actorii Teatrului de Stat Constanţa oferă publicului lor, în cadrul proiectului „Numărătoarea inversă”, câte două surprize zilnice pe pagina de Facebook a instituţiei, marcând astfel fiecare zi ce se scurge şi ne apropie de începutul Noului An, 2021.
„Conceptul îşi are originea în tradiţiile de Crăciun, calendarul de Advent fiind mai ales pe placul copiilor, care găsesc în fiecare dintre zilele dinaintea Naşterii Domnului câte un mic dar ce anunţă cadourile cele mari, aduse de Moş Crăciun.
Cum ne dorim ca Anul Nou să ne aducă bucurii şi să fie cu mult mai bun decât cel pe care îl lăsăm în urmă, ne-am propus să îl prefaţăm astfel, cu surprize zilnice, pregătite de actorii Teatrului de Stat Constanța. Artiştii oferă publicului constănțean, de două ori pe zi, la ora 18:00 şi la ora 18:30, câte o poezie, o fabulă, un monolog, un fragment de proză, un cântec sau chiar o ghicitoare. Alegerea aparţine fiecăruia dintre actori, pentru a păstra autenticitatea legăturii pe care fiecare dintre ei o are cu publicul său şi pe cea a mesajului transmis.
Fiecare dintre filmuleţele postate săptămâna trecută pe pagina Facebook a Teatrului de Stat a avut numeroase vizualizări şi reacţii pozitive, pentru care le mulţumim spectatorilor noştri”, se arată în comunicatul transmis redacției.
Citește și:
#ConstanțaEsteBine Scenografa constănțeană Carmencita Brojboiu, nominalizată la Gala Premiilor UNITER 2020
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii