Parintele Patriarh Teoctist va sosi la Constanta
Parintele Patriarh Teoctist va sosi la Constanta
24 Jul, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1275
Marime text
Credinciosii ortodocsi vor sarbatori praznicul Sf. Mucenic Pantelimon
Eparhia Dobrogei este ocrotita de Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon prin sfintele sale moaste depuse in Catedrala Arhiepiscopala. Anul acesta, in ziua praznuirii sale, Tomisul va fi gazda Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, care va oferi celor prezenti un cuvant de invatatura la sfarsitul Sfintei Liturghii. Puterea tamaduitoare cu care Sf. Mucenic Pantelimon a fost inzestrat in timpul vietii a continuat sa-i vindece si pe cei care se inchinau la racla cu sfintele sale moaste. Numit "doctor fara de arginti", este considerat si ocrotitorul medicilor si de aceea Inalt Prea Sfintia Sa Dr. Teodosie, incepand de anul trecut, a reactualizat traditia procesiunii pana la unul din spitalele constantene. Daca anul trecut punctul final al procesiunii a fost Spitalul Judetean, anul acesta se vor parcurge cinci kilometri pentru a ajunge la Spitalul Municipal. Procesiunea va incepe in ziua de 26 iulie, la ora 18.00, din fata Catedralei, va continua prin Piata Ovidiu pana la Biserica Greaca, apoi pe b-dul Ferdinand, pana la Spitalul Municipal. Intoarcerea catre Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" se va face pe strada Traian. Pe parcursul procesiunii vor avea loc sapte popasuri de rugaciune. Inalt Prea Sfintia Sa, impreuna cu cei peste o suta de preoti si credinciosi atat din Constanta, cat si din Tulcea se vor ruga pentru pacea lumii si pentru ca Dumnezeu sa reverse binecuvantarea Sa spre noi. A doua zi, pe 27 iulie, Sfanta Liturghie va incepe la ora 9.00, la Catedrala Arhiepiscopala.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii