Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru prima dată în istorie Teatrul de Stat Constanța are patru nominalizări la premiile Galei UNITER 2023 (GALERIE FOTO)

ro

15 Mar, 2023 09:04 1362 Marime text
Foto: Teatrul de Stat ConstantaAu fost anunțate public nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2023 cele mai importante premii din teatrul românesc. Pentru prima dată în istoria sa, Teatrul de Stat Constanța are PATRU NOMINALIZĂRI, după ce, în cei doi ani precedenți, a avut câte două nominalizări și câte un premiu.

Cele patru nominalizări sunt:
  • Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun spectacol - „SEASIDE STORIES” în regia lui Radu Afrim,  care este și autorul scenariului, un colaj de texte despre mare, scrise de șase autori români contemporani: Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, la care se adaugă un poem de Nina Cassian.
  • Nominalizare la Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar – NINA UDRESCU, pentru rolurile din spectacolul „SEASIDE STORIES”.
  • Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar – THEODOR ȘOPTELEA pentru rolurile din spectacolul „SEASIDE STORIES”.
  • Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun Debut - THEODOR CRISTIAN NICULAE, pentru scenografia spectacolului  „SEASIDE STORIES”. 
Potrivit reprezentanților Teatrului de Stat Constanța, după un efort susținut, de câțiva ani, un efort al întregii echipe, Teatrul de Stat Constanța a reușit să ajungă acolo unde și-a propus, adică în elita teatrului românesc.

„Este important că astăzi avem prima nominalizare obținută vreodată de Teatrul de Stat Constanța la Premiul pentru cel mai bun spectacol. Și mai trebuie menționat că, înainte de anul 2021, precedentele nominalizări la premiile UNITER au fost în 1997, pentru spectacolul „Penthesilea” de Mioara Cremene & H. Von Kleist: Cătălina Buzoianu a fost nominalizată și a primit premiul pentru regie, iar pentru costumele din același spectacol, Velica Panduru a primit premiul de debut în scenografie.
Nominalizarea la Premiul pentru cel mai bun spectacol presupune recunoașterea performanței întregii echipe a spectacolului SEASIDE STORIES: 
Distribuția, în ordinea intrării în scenă, este următoarea: Liliana Ghiță, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Anaïs Agi-Ali (elevă), Cătălina Mihai, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă (elev).
Din echipa de creație a spectacolului mai fac parte: asistent de regie Mara Oprea, lighting designer Cristian Niculescu, asistent de scenografie Paula Rusu. Andrei Dermengiu și Marian Adochiței au realizat filmările alături de Radu Afrim, iar primul, Andrei Dermengiu, a făcut și montajul video.
Alexandru Bibere – operator lumini, Alexandru Popa și Eduard Lupu – operatori sunet, Andrei Dermengiu/Emil Băncilă – regizori tehnici“ - au mai precizat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

Tot ieri au fost anunțate premiile Senatului UNITER pentru Întreaga Activitate, iar teatrul constănțean are un motiv suplimentar de bucurie, deoarece Premiul pentru Întreaga activitate în scenografie a fost acordat scenografei CARMENCITA BROJBOIU, una dintre cele mai cunoscute și apreciate scenografe din România, care locuiește la Constanța, unde și-a și început cariera.

„O carieră de-a lungul căreia a lucrat și încă lucrează cu cei mai mari regizori români, dar și cu regizori străini, la majoritatea teatrelor din România și la mari teatre din străinătate, a luat numeroase premii și a avut parte de recunoașterea muncii sale la cel mai înalt nivel.
Dragostea pentru teatru a Carmencitei Brojboiu a început la Constanța, primul spectacol care a fascinat-o a fost „Miles Gloriosus” în regia lui Silviu Purcărete, pe scena dramaticului constănțean, iar primii zece ani din cariera ei de scenografă se leagă de teatrul de păpuși și de spectacolele realizate împreună cu regizoarea Mona Chirilă. Carmencita Brojboiu este, în prezent, membru în Consiliul Artistic al Teatrului de Stat Constanța“ - au mai precizat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.


Spectacolul SEASIDE STORIES va avea două reprezentații în acest weekend, vineri, 17 martie, de la ora 19:00, și sâmbătă, 18 martie, de la ora 12:00. Cele două reprezentații sunt sold out.

„Mulțumim publicului nostru pentru susținere, aplauze și motivație, mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat în ultimii ani, mulțumim jurnaliștilor pentru promovarea activității teatrului!“ - mai transmis reprezentanții Teatrului de Stat Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii