Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:56 07 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalitate născută în Cernavodă Ioan Chirescu, artistul strâns legat de biserică, la ceas comemorativ

ro

05 Jan, 2025 10:31 884 Marime text
Ioan Chirescu. Foto: wikipedia

Reputatul dirijor Ioan Chirescu s-a născut în orașul Cernavodă, județul Constanța, într-o zi de 5 ianuarie 1889, în familia preotului și învățătorului Dimitrie Chirescu
 
La Cernavodă, Ioan Chirescu își începea studiile pe care mai târziu avea să le continue în București, la Liceul „Sfântul Sava” al cărui absolvent este.
 
În perioada 1910 – 1914, a urmat în același timp Facultatea de Teologie și Conservatorul. La cea din urmă instituție, i-a avut ca profesori pe: D.G. Kiriac (teorie – solfegiu, armonie, dirijat coral); Ion Nonna Ottescu (armonie); Alfonso Castaldi (contrapunct). În timpul studenției, Ioan Chirescu a făcut parte din ansamblul coral din Cernavodă.
 
A studiat și la Paris, unde s-a perfecționat, între anii 1922 – 1927. În capitala „hexagonului”, a înființat Asociația Corală „Hora”, cu care a dat numeroase concerte de muzică corală românească.
 
La intrarea României în Primul Război Mondial, a plecat pe front, iar după lupta de la Mărășești, a compus una dintre cele mai populare melodii, „Mama”, pe versurile învățătorului Gh. Roiban.
 
După ce s-a întors acasă, a desfășurat următoarele activități: suplinitor la catedra de teorie și solfegii la Conservatorul din Iași; dirijor de cor la Biserica Enei din București, Biserica „Visarion” din București și Biserica „Cuibul de Barză” din București, profesor suplinitor de muzică la Liceul „Sfântul Sava” din București, la Gimnaziul „Al. Donici”, la „Școala Secundară de fete”, la „Școala Profesională de Fete” și Școala Normală Nicu Gane din Fălticeni; dirijor de cor la Societatea „Carmen” din București; profesor emerit consultant la Conservatorul București etc.
 
Ioan Chirescu a cules și folclor dobrogean, notând în caietul său primul text din folclorul românesc din Dobrogea, „Urări la colăcari de nuntă”.

 
Pentru realizările sale, dirijorul a fost distins cu: Premiul de Stat – clasa I (1955); titlul de Maestru emerit al Artei și Artist al Poporului (1954); Ordinul Muncii – clasa I (1955); Ordinul Steaua R.P.R. – clasa V (1955); Ordinul R.P.R. – clasa IV (1959); Diplomă de onoare a Consiliului Mondial al Păcii (1959); titlul de Profesor emerit (1962); Ordinul Meritul Cultural – clasa I (1967); Ordinul Steaua R.S.R. – clasa I (1969); Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor (1980).
 
El a compus muzică corală – „Cântecul cucului” (1919), „Opt cântece pentru copii” (1923), „Mama” (1923), „Doruleț, dorulețule” (1948), „32 de coruri pentru școlari și tineret” (1963), „Odă lui Mihai Viteazul” (1975) – și muzică simfonică, „Allegro simfonic” (1927).
 
Artistul s-a stins din viață la București, într-o zi de 25 martie 1980, la vârsta de 91 de ani.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene vol. IV
 

Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii