Personalități Constanța La mulți ani, Gina Tărășescu-Jianu! „Este unul dintre cei mai importanți scenografi ai țării”
Personalități Constanța: La mulți ani, Gina Tărășescu-Jianu! „Este unul dintre cei mai importanți scenografi
21 Jan, 2025 10:26
ZIUA de Constanta
254
Marime text
- Astăzi, 21 ianuarie, Gina Tărășescu-Jianu împlinește venerabila vârstă de 80 de ani
- A urmat cursurile Instititului de arte Plasice “Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Plastice, Secția Scenografie. I-au fost profesori doi dintre cei mai importanți scenografi români care au format generații de tineri scenografi cu o solidă pregătire Mihai Tofan și Alexandru Brătășanu
Constănțeancă de obîrșie, Eugenia Tărășescu Jianu s-a născut într-o zi de 21 a lunii Gerar. A urmat cursurile Instititului de arte Plasice “Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Plastice, Secția Scenografie. I-au fost profesori doi dintre cei mai importanți scenografi români care au format generații de tineri scenografi cu o solidă pregătire Mihai Tofan și Alexandru Brătășanu.
Într-un interviu acordat Aureliei Lăpușan, Gina Tărășescu Jianu spunea:
„Mama mea se juca cu mine confecționându-mi păpuși, iar tata le cioplea din lemn. De fapt, și tata era un artist, practica caricatura, avusese și câteva expoziții colective, era foarte talentat”.
În cadrul interviului, ea a menționat că a fost elevă a Liceului nr. 3, actualul „Ovidius”, iar după absolvire s-a aflat într-un moment de cumpănă. Mama ei voia să urmeze Facultatea de Drept, meditând-o în acest sens, însă scenografa nu își imagina un viitor în sistemul juridic. Pe drumul către București, tatăl i-a propus să se înscrie la Arte plastice, facultate pe care ar fi vrut și el să o urmeze.
„Am intrat la facultate și am făcut șase ani minunați, cu practici în marile orașe, cu materialele didactice plătite de școală, cu bursă. Aveam mai mulți bani ca studentă decât câștiga tatăl meu, inginer la TCH, după ce fusese trecut în rezervă. Am avut profesori minunați, dedicați”, mărturisea Eugenia Tărășescu Jianu în interviu.
În rândurile următoare prezentăm cum este descrisă aniversata de Anaid Tavitian, buna ei prietenă.
Un debut de mare succes cu o premieră pe țară
Pe Mihai Tofan și-l amintește ca pe un tânăr ce își îndruma cu pricepere professional studenții și totodată ca un mărinimos actor al tinerilor talente, așa cum a fost și ea. De la Alexandru Brătășanu a deprins modalitatea spațială prin care scenografia de teatru îmbina pictura cu arhitectura, măsura și echilibrul. Tot de la el a învățat să fie exigentă și cu sine însăși. De aceea, tot ce face Gina Jianu cu mintea și mâinile sale este finalizat cu minuțiozitate cu bun gust și rafinament. După absolvirea facultății a dorit din tot sufletul să se întoarcă, acasă, la Constanța și asta din iubire pentru minunații ei părinți și din Dragoste pentru Dobrogea. Trasăm cu vitalitate uimitoare spațiu al sintezelor spiritual, încărcat cu lumină și culori, toate inspiratoare pentru un creator de artă. Debutul ei în teatru a stat sub semnul unui mare succes, realizând ca examen de licență scenografia piesei „Noaptea iguanei” de Tennessee Williams. Premiera pe țară a piesei a avut loc la Teatru Dramatic Constanța la 29 ianuarie 1969. Gina Jianu a trecut atunci examenul cu nota maximă creînd o scenografie plină de sensuri si atmosferă.
Eugenia Tărășescu Jianu este unul dintre marii scenografi care a a realizat scenografia pentru toate genurile artei spectacolului:Teatru dramatic, teatru de păpuși, operă, operetă, balet, revistă.
De atunci Gina Jianu a făurit numai pe scena dramaticului constănțean 64 de scenografii, una mai frumoasă ca alta, toate pline de fantezie, de sensibilitate și când e cazul de umor fin.
Numele său rămâne legat de cele trei mari spectacole de teatru antic „Legendele Artrezilor”, „Heracleea”, „Miles Gloriosus”. În toate trei viziunea s-a conjugat perfect cu gândurile regizorului Siviu Purcărete. Drame, comedii de toate tipurile, piese de idei, spectacole experimentale, recitaluri de teatru sau versuri, toate au găsit în această artistă o neobosită și foarte ingenioasă creatoare de imagine, încărcată de o teatralitate deosebită, originală, de bun gust, susținută pe cele mai iscusite soluții tehnice.
Spectacolele grandioase ale Ginei Jianu
Fișa ei de creație nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri. Am să mă opresc la câteva dintre spectacolele a căror scenografie poartă semnătura Eugeniei Tărășescu Jianu.
„Miles gloriosus” de Plaut în regia lui Silviu Purcăretecare a creat împreună cu scenografa un grup de actori, toți bărbați, un spectacol de mare originalitate, nu lipsit de accente grotești bine temperate și frumos fructificate, armonizat și articulat fără cusur.
“Răzbunarea” piesa dramaturgului polonez Alexander Fredeo, una dintre piesele jucate în premieră la dramaturgul constănțean, a inspirat un spectacol regizat de Lucian Iancu.
Pentru scenografia acestui spectacol, Gina Jianu, a fost premiată. Spectacolul s-a bucurat de un mare success de public și critici.
Regizorul și scenografa fiecare cu mijloacele sale, alături de actori au creat un spectacol construit dintr-o înlănțuire funambulescă de efecte comice.
Un altul ar fi „Isabela, trei caravele și un mare mincinos”, de Dario Fo, regia Mihai Dimiu. Pentru acest spectacol de mare modernitate și mobilitate, decorul Ginei Jianu, a „jucat” ca un actor valoros, transformându-se la vedere din trei panouri albe în trei căruțe cu coviltir, în trei caravele etc. Fiecare transformare era aplaudată la scenă dechisă. Și se întâmplă destul de rar ca o scenografie să fie aplaudată astfel. „Legendele Atrizilor” și „Hercule”, specatacolele pe care Teatrul Dramatic Constanța s-a prezentat în cadrul celor două ediții ale Festivalului „Seri de teatru antic”, au prilejuit momente unice de înaltă valoare artistică, momente esențiale în istoria teatrului cosntănțean și nu numai.
În amurguri grandioase cum numai la mare pot fi în acele ore împodobite în aurul fluid al verii s-au depănat „Legendele Atrizilor” și tragica poveste a Reginei Hecuba. Actorii, muzica lui Iosif Herțea, scenografia Eugeniei Tănăsescu -Jianu (costume și păpuși) au servit cum nu se putea mai bine gâandul cu care regizorul Silviu Purcărete a montat „Legendele Atrizilor” (covorul de purpură).
Actorii costumați în togi de culoare cenușie, albastre, violacee, negre, păreau parcă decupate din culorile nocturne ale cerulșui și mării, veneu murmurând un cântec și purtând pe umeri o imensă mască.
Era o copie supradimensională a uneia dintre măștile de teatru din operele din anii 60 în ruinele unui atelier de ceramică de la Callatis.
În finalul spectacolului masca uriașă aprinsă așezată pe o plută, pleca alunecând pe apele lagunei (la Histria).
Străbunul dans de invocare al paparudelor era adus de păpuși uriașe mânuite de păpușarii constănțeni.
„Hecuba” regie Silviu Pucărete, scenografie Silviu Pucărete, Egenia Tărăsescu Jianu a prilejuit alte impresionante momente de teatru. Machiajul actriței Ileana Ploscaru, interpreta rolului Hecuba, era spectaculos. Imaginea actriței cu fața acoperită de un fard alb, plină de scoici și alge, după un plâns cutremurător la malul mării ca și strigătele sale cutremurătoare ce umpleau văzduhul, plecând pe mare, (spectacolul s-a jucat pe o porțiune de placaj la Mamaia) sunt momente de TEATRU ce nu pot fi uitate.
Activitatea de la Teatrul de Păpuși
Numele ei este legat și de câteva dintre spectacolele Teatrului de Păpuși Constanța: „Călin Făt Frumos”- regie Silviu Purcărete, „Metamorfoze”, regia Cristian Pepino, „Micul Prinț” regia Andrei Belgrader, „Copilul din Stele” regia Geo Berechet.
Experiența ei în aula păpușeriei este plină de inovație și ingeniozitate în construcția (în sensul mai tehnic) păpușii.
Ea este scenograful care a renunțat la panoul clasic și a construit păpuși în picioare. Gina Jianu este îndrăgostită de teatrul de păpuși tărâam fantastic, pe care spiritul său inventiv și ingeniozitatea tehnică s-au manifestat liber.
Cea mai bună dovadă constituie faptul că și astăzi continuă să creeze scenografii pentru teatrul de animație. În prag de Crăciun, în anul 2024 a avut loc la Teatrul pentru copii și Tineret Constanța premiera spectacolului „O ce veste minunată!” în scenografia Eugeniei Tărăsescu Jianu.
Rafinamentul și eleganța imaginilor, armonia formelor și culorilor, puterea de sugestie, iată marca creațiilor, decoruri și păpuși ale Eugeniei Tărășescu Jianu.
Este mereu în căutarea noului, îi place să inventeze, să experimenteze. Este mereu plină de idei, are o fantezie bogată, este genul de creator pentru fiecare spectacol este o provocare. La Spectacolul „Copilul din stele”, un spectacol legendar, mult premiat la festivaluri naționale și internaționale și despre care s-a scris și în presa europeană. Gina are meritul de a fi contribuit fundamental. Acest spectacol a deschis drumuri noi în arta animației. A creat un alt fel de a gândi acest gen de teatru. A creat o școală, a fost strălucit exemplu în sensul „eliberării păpușii din spatele paravanului” punând astfel în valoare marioneta prin volume și formele în mișcare ale decorului. După mulți ani de la premiera din anii ‘70 a acestui spectacol, Gina Jianu a avut plăcuta surpriză să se vorbească cu admirație despre creația ei la Festivalul Internațional de Teatru de la Gyor, Ungaria, 1994. Gina participă cu tot sufletul la nașterea unui specatcol, îi place etapa de pregătire a schițelor, dar și munca în ateliere, locul unde o găsești zilnic pâană la premieră.
„O ființă caldă și sensibilă”
Gina Tărășescu Jianu este o ființă caldă și sensibilă, o prietenă de nădejde. Un creator de superbe universuri poetice, care și-a împărțit viața între masa de lucru și atelierele teatrului pe care le-a transformat în tot atâtea entități de creație unicat.
Este unul dintre cei mai importanți scenografi ai țării, un pilon puternic pe care s-au sprijinit Teatrul Dramatic Constanța și Teatrul de Păpuși Constanța. Eugenia Tărășescu Jianu a colaborat cu teatre din România, și de peste hotare: Teatrul Național Lucian Balaga din Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, Teatrul Regina Maria din Oradea, Teatrul Dramatic Dobrici din Bulgaria, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Teatrul Nae Leonard din Galați, Teatrul de revistă Fantasio, Teatrul de Păpuși Constanța, Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța, Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, Secția Păpuși, Teatrul Ariel din Târgu Mureș, Teatru Prichindel din Alba Iulia, Teatrul Merlin din Timișoara, Teatrul Colibri din Craiova, Teatrul Erlechino din Brașov, Teatrul Ciroka -Keskemet din Ungaria, Teatrul Denis Hyeres din Franța.
Este distinsă cu 22 de premii, diplome, medalii, le voi omite pe cele recente.
În 2007 Premiul special pentru o carieră în teatru de păpuși și marionete acordat de Senatul UNITER, la Gala Premiilor UNITER.
În 2018 Titlul de cetățean de Onoare al Municipiului Constanța.
În 2018 a primit Medalia Jean Ionescu oferită de cotidianul ZIUA de Constanța, placheta #Respect Teatrul din partea Consiliului Județean Constanța și Srisoare de Recunoaștere din partea primăriei municipiului Constanța acordate cu prilejul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean”, eveniment organizat de cotidianul ZIUA de Constanța.
În 2019 premiul de Scenografie la Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de animație din București, pentru spectacolul “Califul barză“ la Teatrul Imaginaria din Ploiești.
În 2023 - Diplomă de excelență în semn de prețuire pentru contribuția adusă la promovarea tradiției Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța.
În 2023 - Titlul de artist emerit al Teatrului de Stat Constanța acordat de Teatrul de Stat Constanța.
În 2023 - Premiul pentru scenografie la Festivalul Intrernațional de animație „Guliver” - Galați pentru spectacolul „Ali Baba și cei 40 de hoți” al Teatrului Imaginario din Ploiești.
Gina Tărășescu Jianu mărturisește că cel mai frumos premiu este familia ei :fiica Loreley, ginerele Adrian, nepoții Teodora, Ștefan și Andrei.
Creatoare de mirabile universuri scenice, Eugenia Tărășescu Jianu își poartă cu modestie talentul.
Eugenia Tărășescu-Jianu în volumul „Dulcea povară”
Despre aniversată a vorbit și regretatul Jean Badea în volumul „Dulcea povară”. Iată cum descria el mutarea scenografei de la Teatrul Dramatic la Teatrul „Fantasio”.
„A fost o «mișcare» neașteptată, un divorț (artistic) de teatru sau doar de directorul de atunci al instituției? Oricum i-ai spune, gestul rămâne dramatic pentru o artistă care și-a amestecat viața personală cu cea a teatrului într-o mixtură de o incorigibilă generozitate. Lăsa în urmă ani de căutări, de succese sau ratări, de sacrificii, fără a mai vorbi de prieteniile închegate la ateliere și în jurul scenei...”.
Iată cum o caracteriza Jean Badea pe renumita scenografă în „Dulcea povară”:
„Gina Tărășescu-Jianu este o valoare națională în arta scenografiei, recunoscută de specialiștii genului. Este unul dintre puținii scenografi români care au creat scenografii pentru toate genurile din arta spectacolului – dramatic, operă, balet, revistă, păpuși, ea continuând să colaboreze cu teatre din România și să fie premiată la festivaluri de gen din țară și din străinătate”.
Eugenia Tarasescu-Jianu, "un copil al orasului" dedicat scenografiei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii