Începuturile culturii constănţene Petru Vulcan şi prima bibliotecă de la malul mării
Începuturile culturii constănţene: Petru Vulcan şi prima bibliotecă de la malul mării
28 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2540
Marime text
Criticul şi istoricul de artă dr. Doina Păuleanu, în lucrarea „Constanţa. Aventura unui proiect European“, capitolul „Elan civilizator perpetuat: «gimnaziul clasic» şi «biblioteca universal㻓, dedică pagini aparte întemeierii primei biblioteci constănțene.
În 1897, după cum notează criticul de artă, „Cercul literar Ovidius fondat de «tinerimea» intelectuală avându-l drept conducător pe Petru Vulcan, fondează prima bibliotecă publică din oraşul Constanţa“. S-a propus „să se ridice nivelul cultural în oraşul Constanţa ca şi în tota Dobrogea, prin alcătuirea unei Biblioteci universale care fiinţează deja şi pentru a cărei mărire apelăm la toţi fiii acestei teri care de a contribui cu obolul lor fie în bani, fie în cărţi donate - biblioteca fiind a Naţiunei întregi, de la isvorele căreia se vor putea adăpa toţi cei presenţi şi viitori...“. Dr. Doina Păuleanu a scris şi despre celelalte dorinţe exprimate, dintre care o amintim pe cea „de a răspândi cultura în rândul oamenilor, prin cultivarea artelor frumoase“ (Vocea Dobrogei, II, nr. 20, Constanţa, 29 iunie 1898, p. 3, apud Stoica Lascu, op. cit., p. 254).
Ceremonia de inaugurare a Bibliotecii universale, prima instituţie publică de acest tip din Dobrogea, a avut loc în dimineaţa zilei de 8 septembrie 1898, după cum se arată în lucrarea menţionată, „cu un drum triumfal spre catedrală, deschis de fanfara Regimentulu 34“. Dr. Doina Păuleanu dedică acestei inaugurări descrieri aparte: „Tinerimea română, conştientă de rolul ei pe tărâm cultural, n-a cruţat nimic pentru ca serbarea de care ne ocupăm să fie semnalul primului pas făcut spre progres, în Dobrogea... După terminarea serviciului divin, membrii cercului urmați de totă lumea din biserică, se opresc în dreptul statuei lui Ovidiu; împrejurul statuei, aprope tot spaţiul pieţei Independenţei e înţesat de lume. Pe balconul hotelului Bristol se vede pregătit un aparat fotografic să eternisese acest moment solemn. Muzica intoneză un imn“. Din piaţa Independenţei, „lumea se îndreaptă la localul cercului, unde dl. Vulcan ţine o cuvântare de deschidere, arătând greutăţile învinse cu privire la fondarea unei asemenea instituţii în Dobrogea“ (Ovidiu, idem, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 14).
După cum se precizează în lucrarea menţionată, „din suma strânsă au rămas bani şi pentru amenajarea interioarelor; St. Simionescu «onoratul nostru confrate s’a înţeles cu trei negustori din localitate în privinţa mobilierului necesar şi a ridicat din ale lor respectabile magazinuri, achitând fiecăruia câte un acont», scaune, masă, lămpi, călimări de metal, «fumiere, o chibritelniţă», cutie de scrisori, «ciocan, cleşte, cue, poligraf»” (ibidem, nr. 7-8, 15 decembrie 1898 - 1 ianuarie 1899, pp. 110-112).
Biblioteca şi cercul literar din Constanţa au avut şi o revistă omonimă, prima cu profil literar şi ştiinţific din zonă, apărută în perioada 15 septembrie 1898 - 30 iulie 1910, cu trei întreruperi, în 88 de numere. Scopul acestei reviste este consemnat în lucrarea citată: „(...) Tindem a răspândi cultura, cu deosebire în Dobrogea, stabilind o convieţuire intelectuală cu corpul profesoral urban şi rural şi înlesnind mai ales acestuia din urmă putinţa unei culturi mai întinse“ (idem, III, nr. 1, 1 martie 1903, caseta tehnică).
De la ceremonia de inaugurare a Bibliotecii universale, în Constanţa, precum şi în oraşele din întreaga lume, bibliotecile au trecut prin numeroase transformări. Pe lângă împrumutul de cărţi, ele promovează şi alte activităţi educative. Astfel, sunt organizate lansări de carte, serate de poezie sau maratoane de lectură. În prezent, un loc aparte îl ocupă bibliotecile electronice moderne, care oferă acces la baze de date internaţionale.
Sursa: „Constanţa. Aventura unui proiect European“, autor: dr. Doina Păuleanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii