Pr. Eugen Tanasescu, distins de episcopul Epifanie
Pr. Eugen Tanasescu, distins de episcopul Epifanie
Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Lepşa din judeţul Vrancea
Meritele deosebite ale purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului
au fost apreciate de Preasfinţitul Episcop Epifanie al Buzăului şi Vrancei.
Potrivit lacasuriortodoxe.com , luni, de sărbătoarea Sfintei Treimi, preotul din Constanţa a primit distincţia numită Crucea Eparhială Sfântul Mucenic Sava de Buzău. În fapt, această distincţie este un dar al Episcopului Epifanie, care se acordă din 2007 clericilor şi maicilor ce au merite deosebite în plan duhovnicesc. „A fost o surpriză plăcută pentru mine şi este o mare onoare să fiu distins cu acest ordin al Sfântului Sava. Această distincţie este un semn de apropiere între Arhiepiscopia Tomisului şi Episcopia Buzăului şi Vrancei", a declarat pr. Eugen Tănăsescu. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Lepşa din judeţul Vrancea, unde purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului obişnuieşte să meargă să oficieze slujbe sau să ţină predici. Pr. Tănăsescu a mai primit, în 2007, distincţia de iconom stavrofor pentru meritele deosebite şi, la începutul lui 2009, crucea Eparhială Sf. Apostol Andrei, distincţie a Arhiepiscopiei Tomisului.
{mos_ri:Eugen Tanasescu,Epifanie}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Horatiu, Galati 18 Feb, 2010 06:54 FELICITARI PREOTULUI EUGEN TANASESCU si DOAMNE AJUTA LA TOATA LUMEA.