Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Praznicul Arhanghelilor Mihail si Gavriil, sarbatoare a ingerilor

ro

08 Nov, 2007 00:00 1752 Marime text
1194467649.jpg

De numele Arhanghelului Gavriil se leaga, printre altele, vestea Nasterii Maicii Domnului, a Mantuitorului si a lui Ioan Botezatorul

In fiecare an, la 8 noiembrie, Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe sfintii arhangheli Mihail si Gavriil, alaturi de celelalte puteri ceresti fara trup. Sfintii Parinti ai Bisericii vorbesc despre noua cete ingeresti: Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapaniile, Incepatoriile, Puterile, Arhanghelii si Ingerii. Ca sarbatoare a ingerilor, despre care Biserica spune ca sunt duhuri slujitoare, ziua de 8 noiembrie a inceput a se praznui in Biserica din secolul al cincilea, raspandindu-se repede in tot Rasaritul crestin. Slugi credincioase ale lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai oamenilor, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum ar fi focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. La inceput, toti ingerii au fost facuti buni, insa, inainte de facerea lumii, Stapanul Cerului i-a supus unei incercari, prin care, trebuiau sa-si dovedeasca ascultare Atunci, o parte din ingeri, in frunte cu cel mai frumos si mai inzestrati dintre ingeri, Lucifer, s-au razvratit impotriva Ziditorului: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt". Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor sai, Scriptura vorbeste: "Si s-a facut razboi in cer. Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici macar nu si-a gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel demult, care se chema satana, diavolul cel ce insela pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el". Pentru credinta sa, Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni. Mihail, al carui nume inseamna "Cine este ca Dumnezeu", luand chip s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in cea noua. Mai marele peste cetele puterilor fara de trup s-a aratat lui Aavram si Lot la pustiirea si pierderea Sadomei, dar si lui Iacov, atunci cand fugea de fratele sau. "Arhistrategul puterilor Domnului" a mers inaintea taberei fiilor lui Israel, cand au scapat de robia egiptenilor. Si de numele arhanghelului Gavriil, se leaga multe faceri de bine. Aratandu-se lui Daniil in Vechiul Testament, Ingerul este mesagerul vestei mantuirii. El este cel care i-a binevestit lui Ioachim si Anei nasterea Nascatoarei de Dumnezeu. De numele sau se leaga vestile aducatoare de bucurie si de viata. Tot el ii binevesteste lui Zaharia, stand de-a dreapta altarului, ca va naste pe Inaintemergatorul Domnului, Ioan Botezatorul. Vestea nasterii Mantuitorului ii este data Nascatoarei de Dumnezeu tot de Arhanghelul Gavriil, care apoi a binevestit neamurilor minunea Invierii.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii